Zenon Grocholewski: Binele națiunii nu creează ateism, creează oameni responabili
Eveniment 10 noiembrie 2010 Niciun comentariu la Zenon Grocholewski: Binele națiunii nu creează ateism, creează oameni responabili 3
Vineri, 5 noiembrie, conducerea Universității „Al. I. Cuza” a acordat titlul de Doctor Honoris Causa cardinalului Zenon Grocholewski. Eminența Sa este prefectul Congregației Romane „Pro Educatione Catholica” a Sfîntului Scaun, fiind responsabil cu educația și dogmele predate în instituțiile catolice de învățămînt din lume. Absolvent al Dreptului Canonic de la Universitatea Gregoriană din Roma, cardinalul s-a ocupat, în perioada 1983 – 1985, de noul Cod al Dreptului Canonic, destinat reformării Curiei Romane.
OPINIA VECHE: Care este viziunea de ansamblu asupra educației din universitățile catolice, comparativ cu cea din școlile laice sau de stat?
Zenon Grocholewski: Practic, școala catolică, dar poate să fie și budistă sau oricare, înseamă respect al statului față de proprii cetățeni. Statul nu este competent în religie, ca atare este bine să-i respecte pe proprii cetățeni care sînt de-o religie sau alta. Orice școală lucrează pentru binele națiunii. Dacă una ia naștere, înseamnă că proprii cetățeni au nevoie de o asemenea școală. Astfel, un stat democratic trebuie să dea propriilor cetățeni posibilitatea de a alege. O universitate catolică sau a oricărei religii nu este împotriva celor laice sau ale statului. Asta înseamnă o altă posibilitate de a educa, un respect față de principiile care există în multe declarații internaționale. Declarații care spun că părinții au dreptul să-și educe proprii copii după propria credință. Un stat democratic dă cetățenilor posibilitatea de a-i educa după credința lor.
Este evident că școala catolică va încerca să transmită valorile catolice, iar cea ortodoxă să transmită valorile lor. Dar ele transmit respectul față de toți, asta este foarte important pentru orice fel de școală. În școlile noastre vin mulți care nu sînt catolici, de exemplu, în Asia, unde ei sînt în proporție de doar 5%. Am fost în Thailanda, unde catolicii sînt 0,5% din populație, ca atare sînt 300.000 de persoane, în schimb, în școlile catolice sînt 465.000 de elevi. Am vizitat două școli la Bangkok, iar una avea 2500 de copii. Și am întrebat cîți catolici sînt, doar 300 mi-au zis. Am văzut o cărțulie publicată de guvern, cu privire la Thailanda și am încercat să văd ce scriu despre Biserica Catolică. Au spus că aceștia sînt puțini, 0,5%, dar au cele mai bune școli și cele mai bune spitale. Asta a spus o țară care are monarhie budistă, dar au respect față de școala catolică. Noi respectăm credința lor, dar transmitem și propriile valori.
O.V.: Mai este omul piesa centrală atunci cînd vorbim de educație? Ce s-a schimbat în ultimele decade în această privință?
Z.G.: Pentru noi, dar nu numai, chiar și la nivelul UNESCO astăzi se insistă asupra educației integrale. Să nu transmitem numai cunoștiințe, dar să educăm o persoană, aici sînt patru dimensiuni. Una este cea umană, în educație se urmărește să se formeze un om serios, credibil, în care să se poată avea încredere, un om matur, care știe să se stăpînească, care să nu fie sclavul drogurilor sau al alcoolului. A doua dimensiune este cea pe care noi o numim spirituală. Urmînd propria credință – care ajută la educația umană – cine este responsabil în fața lui Dumnezeu, se va comporta bine în propria-i viață. A treia dimensiune este educația intelectuală, dar nu în sensul de a se pregăti pentru o profesiune, ci pentru a învăța o persoană cum să fie critică, să știe să gîndească, care să creeze un om inteligent. Iar cea de-a patra dimensiune este aceea de a-l învăța pe om o profesie. Și cu cît primele trei dimensiuni vor fi mai puternice, cu atît va fi mai serios cînd va avea o profesie și o va pune în practică.
Sfîntul Părinte a instituit un consiliu care să se ocupe de noua evanghelizare
O.V.: Biserica ar trebui să se conformeze cu schimbările din societate, stat sau ele ar trebui să se schimbe în funcție de principiile Bisericii?
Z.G.: La această întrebare nu se poate răspunde cu da sau nu. Aici este vorba de catolici sau de ortodocși, toț trebuie să lucreze pentru binele națiunii. Statul trebuie să respecte voința lor, iar toți catolicii sau ortodocșii sînt responsabili pentru națiunea lor și să facă tot ce le stă în putință. Cînd catolicii sau ortodocșii văd că există ceva care violează demnitatea omului, trebuie să vorbească, trebuie să apere aceste valori. Binele națiunii nu creează ateism, creează oameni responabili. Ca atare, toți trebuie să lucreze pentru bine. Cu ajutorul credinței noastre creștine îl facem pe stat mai bogat, îl facem să se gîndească la problemele care sînt cele mai importante, iar asta este slujirea noastră pentru binele națiunii.
O.V.: Are Europa nevoie de o nouă evanghelizare, după cum spunea Papa Benedict al XVI – lea?
Z.G.: Sfîntul Părinte a instituit astfel un consiliu special care să se ocupe de noua evanghelizare. Ce trebuie să facă acest consiliu? În primul rînd trebuie să studieze motivele secularismului actual, îndepărtării omului de Biserică. În al doilea rînd, să studieze mijloacele prin care să facem față și cum putem să-i ajutăm pe oameni să se elibereze de acest secularism. Noi sîntem convinși că dacă Dumnezeu există în orice persoană umană, el are nevoie de Dumnezeu. Din experiența mea vă pot da o grămadă de exemple.
Eram o dată în Siberia, Novosibirsk, am fost ca preot într-un restaurant și am văzut care este reacția. Eram doi preoți și mulți oameni vroiau să vorbească cu noi și a venit un domn care avea mai puțini de 50 de ani, educat. Iar el îmi spune că „eu nu sînt botezat pentru că la noi bisericile au fost distruse, dar Dumnezeu există. A căzut comunismul și eu mi-am cumpărat Biblia. Am citit deja Noul Testament de două ori, acum v-am întîlnit pe voi, preoții, și vreau să vorbesc cu voi”.
Ne-a pus o grămadă de întrebări și după ne-am îmbrățișat, cu lacrimi în ochi, fiind mulțumit de discuția pe care a avut-o cu noi. Educația lui era împotriva lui Dumnezeu, dar iată ce s-a întîmplat.
George GURESCU
Adaugă un comentariu