Cercetarea nu are de suferit din cauza crizei, pentru că, adesea, cercetarea aduce bani

OPINIA VECHE: Cît e de importantă pentru dumneavoastră colaborarea cu cer­ce­tătorii din Est?

SABINE PENDL: Noi, cei de la Uni­­­versitatea din Graz ne-am focusat interesul asupra cercetării din Europa de Sud-Est. Dorim să profităm de acest avantaj al migrației cercetătorilor noștri în eventualitatea în care ei se vor în­toar­ce in cele din urmă acasă. În acest mo­ment, fenomenul este mai mult unul geo­grafic, pentru că, din ce observ eu, există o marjă semnificativă de cercetă­tori care se întorc pentru a ajuta la progresul academic al universității de la ca­re au plecat.

O.V.: Care este de fapt statutul cer­cetării universitare în zona mai sus men­ționată?

S.P.: Sincer, la nivelul acesta pot spu­ne că este vorba de un progres mai încetinit ca viteză. Spre exemplu, cerce­tări care au durat aproximativ 20 de ani, puteau fi realizate într-un timp mult mai scurt, dacă acei cercetători beneficiau de toate resursele posibile. Univer­si­tă­țile europene în general discută despre acest factor și atrag atenția că astfel de greșeli nu trebuie să se mai repete. Uni­versitățile de prestigiu stau foarte bine la capitolul creație, iar prin ideile care converg din această rădăcină se ur­mărește sincronizarea cu celelalte universități, fie ele din Europa de Est sau Sud-Est. Același tipar îl urmărește și procesul Bologna, de a reduce oarecum timpul alocat acestor procese.

O.V.: Cum pot universitățile eu­ropene să se alinieze la standardul ce­lor americane în ceea ce privește per­formanța academică și nivelul înalt al cercetării?

S.P.: Este o chestiune mai mult de rețea, cel puțin asta gîndesc eu. În Sta­tele Unite există o investiție majoră în educația superioară, iar din acest punct de vedere cei de acolo reușesc să atragă unii dintre cei mai buni doctoranzi și specialiști în diverse arii de competențe. Ei sînt acoperiți atît pe partea financiară cît și pe partea de oportunitate, iar ei investesc aceste concepte în ceea ce uni­versitățile europene cu greu mai pot investi la ora actuală. Eu cred că dacă vom stabili o rețea universitară puternică în Europa, vom avea posibilitatea de a-i depăși pe omologii noștri americani. Trebuie, de asemenea, să existe și o relație între cele două continente la urma urmei, iar această relație trebuie fundamentată pe ideea de competiție și cooperare.

O.V.: Cum s-ar schimba ecuația cercetării universitare atunci cînd introducem și factorul crizei financiare?

S.P.: Cercetarea nu are de suferit în contextul crizei europene, pentru că ade­sea cercetarea aduce bani. Sau, mai bine spus, cercetarea în domeniile teh­nice nu cred că va resimți vreo influență negativă din partea crizei financiare. De cealaltă parte, cercetarea la nivelul științelor umaniste este într-o situație diferită pentru că există o stare încetinită de identificare a posibilelor arii de cercetare în acest domeniu.

O trecere a graniței îți poate deschide foarte ușor orizonturile asupra viitorului tău

O.V.: Cercetarea înseamnă și o des­chidere a țărilor către un schimb intercultural. În acest sens au luat ființă programele de mobilitate internațională. Cum ar putea crește aria de selecție a ce­lor care doresc să ap­lice pentru o astfel de mobilitate la nivel de artiști sau an­treprenori ?

S.P.: Este una dintre cele mai dificile întrebări pe care mi-ai adresat-o. Există la acest nivel o secetă de comunicare, de interes, bazată probabil și pe politicile practicate de unele țări și există o tendință de a-i trata în mod ne­ga­­tiv pe cei care provin din alte țări și care vin pentru a studia și pentru a-și dezvolta propriile cercetări. În Austria, spre exemplu, reușim să identificăm un avan­taj deschizîndu-ne către cercetă­to­rii și studenții care vin la noi, însă trebuie să mai treacă o serie de ani pînă cînd această strategie va fi funcționabilă și viabilă, iar mai apoi ne putem gîndi la o extindere a ariei de selecție. Totul depinde de posibilitățile de călătorie, de cercetare, de finanțare și de acceptare a respectivului individ într-o nouă țară.

O.V.: Mulți studenți, încîntați de posibilitatea de a pleca într-o mobilitate tip Eras­mus, s-au răzgîndit fiin­dcă perioada aces­tei mobilități este prea scurtă.

S.P.: În primul rînd, un argument ar fi deschiderea extrem de generoasă, prac­tic orice student din spațiul european poate aplica pentru o asemenea bursă. Este o ofertă pentru fiecare student din Europa pentru a crește într-un mediu nou, într-o cultură nouă. La momentul de față dilema lor este de ge­nul, cînd ar trebui să plec? În timpul cursurilor de licență, de master sau de doctorat? De asemenea, nu mai este vorba de aventură în sine pe care o comportă o astfel de mobilitate, dimpotrivă, este vorba chiar de o posibilitate de independizare și de conș­ti­en­tizare a propriului obiectiv în viață. O trecere a graniței îți poate deschide foa­rte ușor orizonturile asupra viitorului tău.

O.V.: În unele țări, studenții se adresează profesorilor la per tu, pe cînd în România acest lucru este aproape im­posibil de conceput. Cum considerați că ar trebui să arate această relație?

S.P.: Aici este mai mult o chestiune de cultură. Mi s-a întîmplat și mie în urmă cu ceva ani cînd am fost cu o bursă în Statele Unite, iar eu îmi mîncam sandvișul practic lînga profesorul meu, ceea ce în Austria chiar că nu puteam să concep. Trebuie ca studenții internaționali să se alinieze la anumite standarde, iar aici le includ chiar și pe cele de politețe și adresare. Această influență nu este percepută doar de către studenți. Profesorii care pleacă la rîndul lor în străinatate se întorc cu un bagaj de cunoștințe noi, chiar și la nivelul conduitei față de un student, iar astfel se „interna­țio­na­li­zea­ză” întreaga perspectivă asupra pedago­giei și a esteticii universitare.

Lucian BĂLĂNUȚĂ