Corneliu Munteanu: Prefer să lucrez în laborator decît să fiu rector

Dacă rectorul preia și atribuțiile unui manager, uni­ver­sitatea devine o afacere?

Nu nea­părat o afacere, dar ea trebuie să fie an­­treprenorială, deschisă către mediul de a­faceri. Am remarcat o deschidere din partea prefecturii locale și am participat în decembrie și la o întîlnire la nivelul co­mitetului oamenilor de afaceri din Iași și din jurul Iașului, pentru a crea și a eficientiza perioada de practică și pentru a crea un cadru nou pe zona cercetării. Aici unde trebuie să devenim antrepre­no­riali, trebuie să creem centre de cercetare cu tematică bine definită.

Universitățile ar trebui să fie autofinanțabile

Și atunci cum priviți dum­nea­­voastră atribuțiile unui rector-mana­ger?

Am declarat un management co­laborativ. Tot ce decidem, o facem îm­pre­ună. Sînt decizii punctuale la nivelul bi­roului de conducere al universității dar vor fi luate într-o atentă colaborare cu Senatul. Ori de cîteori vor fi decizii im­por­tante, trebuie obținut avizul Se­na­tu­lui.

Într-un clasament realizat a­nul trecut s-a arătat că majoritatea rectorilor ieșeni au publicate un nu­măr relativ mic de lucrări în reviste de spe­­cialitate. Cît de important este a­cest criteriu de „cercetător productiv”?

Eu cred că un rector trebuie să aibă vizibilitate științifică, trebuie să fie re­prezentativ în domeniul din care pro­vine. Dar pentru performanță manageria­lă, cred că este util și chiar aproape o­bli­gatoriu absolvirea unui curs de management. Pe cît posibil, rectorul trebuie să ai­bă un procent de vizibilitate cît mai ma­re. Eu personal nu vreau să fiu rector dacă programul bine stabilit va fi consacrat într-un program strict pentru re­zol­va­rea programelor administrative. Prefer să fiu mai mult în laborator, prefer să fiu mai mult între oameni, prefer să fiu mai mult prezent acolo unde trebuiesc rezolvate probleme reale.

Conform legii educației, universitatea poate înființa, începînd cu anul universitar în curs, societăți co­merciale. În ce măsură este aceasta o o­por­tunitate realizabilă în mandatul dum­nevoastră?

Am subliniat și la întîlnirile pe care le-am avut pînă acum cu colegii din facultăți crearea unor centre de cercetare cu autonomie atît academică, tehnică, dar mai ales financiară. Centre cu venituri proprii, o entitate total independentă în cadrul pălăriei care înseamnă universitate. Bineînțeles, achitarea utilităților și consumurilor care se fac să fie făcută prin plata unor cote de regie la nivelul fondului centralizat al universității, dar crearea procentului adiacent de regie, printr-un fond propriu, poate fi o rezervă pentru a accesa noi proiecte. În felul a­ces­ta vor fi acumulări în creștere, posibilități de a accesa noi proiecte și, încet-încet, ca într-o societate comercială fertilă, aceste acumulări să devină continue. Într-un anumit procent, universitățile ar trebui să fie autofinanțabile, dar eu cred și trebuie să rămînă și cu o cotă consistentă de la bugetul de stat, pentru că sînt cele menite să producă valoarea, oa­meni pregătiți pe termen nelimitat.

În mandatul viitorului rector, în 2013, se vor împlini 200 de ani de cînd Gheorghe Asachi a înființat prima școală de învățămînt tehnic din țară. Ținînd cont de preferințele noilor studenți cît și de reacțiile absolvenților veniți în contact cu piața muncii, cum arată astăzi învățămîntul tehnic?

Dacă ne referim în mod concret, universitatea noastră a fost cotată a doua din țară de către clasificarea reali­zată de minister. Deci din acest punct al vizibilității ne situăm deocamdată bine, putem aduce plus valorii prin concentrare, prin centre de cercetare multidisciplinare și prin crearea unei imagini prin deschidere către mediul de afaceri. Este cunoscut faptul că în prezent, la nivel european, doar 26% din forța de muncă are studii superioare și este un orizont stra­tegic ca în 2020 aceasta să crească la 40%. Este un trend european și o cotă la ni­vel european. Noi ne putem gîndi că pre­­gătim forța de muncă să fie de calitate, să respectăm regulile și com­pe­ten­țe­le cu dublă răspundere, atît din partea pro­fesorului cît și din partea celui care pretinde că le posedă. El își poate găsi loc de muncă în țară sau în străinătate și tre­buie să fie capabil. Aș vrea să pre­gă­tim oameni calificați pentru ceea ce es­te industria în țară și la Iași, unde sînt sem­nale pozivitve. Sînt societăți comerciale noi, deschise în mare parte cu capi­tal străin, mai ales în zona tehnică și pre­zen­ța acestora emite oarecare semnale po­­zitive de revigorare a mediului de afaceri.

Tot în 2013 se împlinesc și 20 de ani de la stabilirea domeniilor de studiu ale universității. Daca veți a­jun­ge rector, credeți că este necesară o revizuire a ofertei educaționale sau poa­­te chiar a facultăților în sine?

Da. Cred că aici trebuie să fie o atentă corelare a domeniilor de studii cu piața muncii. Contrar situației din ță­rile dezvoltate, la noi sistemul Bologna a fost acceptat din prima, probabil dintr-o educație anterioară. Ne-am marșat în to­ta­litate spre Bologna și am convinge­rea că n-am fost pregătiți. Am creat noile pro­­grame de învățămînt scoțînd unele dis­­cipline care nu erau de fiecare dată ce­le care trebuiau scoase. Am trecut la mas­­teratul de doi ani fără a avea o strategie clară. Acum, cred că primul pas pe zo­­na de pregătire didactică este refacerea pla­nurilor de învățămînt și, de ce nu, a do­meniilor de studii. Refacerea acestora cu extinderea discplinelor de pre­gă­ti­re generală, la licență, cu o concentrare pe discplinele de strictă specilizare și cer­­cetare la masterat și cu atît mai mult pen­tru ciclul al treilea, la doctorat, cînd spe­cia­li­zarea deja trebuie să fie pe o temati­că foarte îngustă și foarte bine eviden­țiată.

Profesia de inginer nu este reglementată în România

Înainte de revoluție, inginerii erau printre primele poziții în ierarhia socială. Considerați că astăzi s-a deva­lorizat meseria de inginer?

Nu, nu cred. În realitate, e­xis­tă nevoia de tehnicieni de calitate. Ne-am umplut de economiști suficient în ultimii ani, prin multele universități care s-au dez­voltat pe zona științelor umanis­te, fiind mai ușor de creat. La nivel european însă, nevoia de tehnicieni este clar evi­dențiată. Dar există o problemă im­portantă: crearea profesiei reglementată de inginer. Din păcate, în România profesia nu este reglementată, spre exemplu, un inginer din România nu poate lucra ca inginer în Italia, tocmai din acest mo­tiv. La noi, reglemantarea se face prin di­plomă, dar nu avem o autoritate care să cer­tifice acest lucru. De aceea cred și tre­bu­ie să se facă demersuri și pentru re­zol­va­rea acestei probleme: crearea unui cadru oficial de reglementare a profesiei de inginer. Repet, sînt societăți comerciale mai mari sau mai mici care au ne­voie de absolvenți și tehnicieni cu valori reale, de aceea de cele mai multe ori la angajare se cere experiență, ceea ce un tînăr absolvent nu poate avea decît prin eficientizarea practicii.

Cît de mult contează cei 25% ai studenților, în materie de re­pre­zen­tare în structurile de conducere?

Eu vreau creșterea responsa­bi­lizării studenților în procesul decizio­nal. Aici depinde și de interesul lor și trebu­ie să îi mobilizăm în acest sens. Cred, și este normal, să fie mai activi și mai prezenți, și sînt cu cota de 25% și mo­nitorizează alături de cei 75% din corpul profesoral al Biroul Senat activita­tea rectorului. Trebuie să fie o relație de des­chidere și de colaborare permanentă cu studenții

Dacă ați avea posibilitatea, cum i-ați încadra, concret, pentru eficiență maximă, în procesul decizional al universității?

Eu am un program de re­zolvare a problemelor studenților, satis­fa­­cerea nevoilor acestora prin cu­noaș­te­rea reală, dintr-un dialog permanent, cons­tructiv, prin întîlniri lunare ale în­tre­gu­lui aparat de conducere cu reprezenta­n­ții studenților. Deja am remarcat niște prob­leme de conținut pe termen lung, care pot fi soluționate. Cum ar fi moder­nizarea în continuare a spațiilor de ca­za­re, care se finalizează în 2013 și poate în­cet-încet să putem scoate restaurantele din cămine în zona adiacentă pentru a crea un cadru specific tinerilor cu toate con­dițiile să poată învăța.

Cătălin HOPULELE