Deseori, terapeutii devin chiar ei prizonieri

Ochii spun totul. Dupa o conversatie de jumatate de ora, iesi din biroul lui pe jumatate  hipnotizat. De un calm iesit din comun, Ion Dafinoiu, decanul Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, reuseste sa se strecoare in gindurile oamenilor, acolo unde se ascunde o alta fata a existentei. Prin hipnoza a reusit sa ajute multe persoane cu probleme, insa nu crede in existenta unei vieti anterioare. Cu siguranta in a saptea viata nu a fost un negustor in China Antica. Prin temperament si profesie cistiga repede prieteni si respect, iar la cursuri nu face decit sa-si convinga studentii sa se autocunoasca. Ii invita cu sarm la o plimbare prin lumea necunoscuta a mintii umane. La consultatii, el vrea doar ca pacientii sa i se deschida ca o carte.

“O alta parte din noi plonjeaza intr-o cu totul si cu totul alta realitate”

OPINIA VECHE: Sinteti presedintele Asociatiei Romane de Relaxare, Hipnoza Clinica si Terapie Ericksoniana. Care este legatura dintre acestea? E una graduala?

ION DAFINOIU: Acum marturisesc ca prin hipnoza cei mai multi inteleg o stare profunda de relaxare. Relaxarea este un proces intrahipnotic foarte important. Nu este singurul si, as zice, nu neaparat cel mai important. Insa, repet, de foarte multe ori majoritatea oamenilor traiesc transa ca pe o stare de profunda relaxare. In plus, de pilda, una din tehnicile de relaxare foarte cunoscute, respectiv antrenamentul autogen, este inclus in multe manuale ca tehnica de autohipnoza. Pe de o parte. Pe de alta parte, apropo de terapie ericksoniana, Milton Erickson a fost unul dintre cei care, in secolul trecut, a revolutionat practica hipnozei. Tocmai din cauza aceasta se vorbeste si de o hipnoza ericksoniana, care este in principiu de tip non-directiv si care isi propune sa valorifice la maximum resursele de care dispune pacientul, insa terapia ericksoniana este mai mult decit hipnoza. Spun deseori ca aceasta terapie propune o anumita strategie  de dezvoltare a unui anumit tip de relatie cu pacientul. Este asa-numita strategie a utilizarii, de exemplu, care spune ca trebuie sa utilizam in egala masura nu numai resursele pacientului, ci si problemele lui pentru a ne atinge obiectivele terapeutice. Deci, eu cred ca aceasta titulatura, pentru ca despre asta ma intrebati, exprima destul de bine cimpul de interventie al celor care au aderat la aceasta asociatie.

O. V.: Cum se poate realiza relaxarea pentru hipnoza?

I. D.: Sigur ca nu exista retete, ceea ce ma relaxeaza pe mine, nu relaxeaza pe altcineva.

O. V.: Ce va relaxeaza pe dumneavoastra atunci?

I. D.: Spun pacientilor si studentilor mei ca noi toti traim in mod frecvent o serie de transe diurne. Atunci cind ascultam muzica, atunci cind vedem un film sau un spectacol, atunci cind citim o carte care ne place foarte mult, practic dezvoltam o transa. O parte din noi controleaza minimal ceea ce se intimpla in jur, in timp ce o alta parte din noi plonjeaza intr-o cu totul si cu totul alta realitate. Acelasi lucru face si transa clinica. Adica utilizeaza procese psihologice similare pe care le orienteaza catre obiectivul terapeutic. O sa fiu mai specific. Atunci cind vedem un film, o parte din noi, partea constienta, controleaza ceea ce se intimpla in jur, in timp ce partea inconstienta se raporteaza la realitatea pe care i-o prezinta filmul, punind intre paranteze, sa spunem, anumite criterii rationale. Pentru ca, sigur, noi cind ne asezam in fata televizorului ca sa vedem un film, stim ca in spatele lui se ascunde o echipa intreaga, regizorul, actorii, care, in ultima instanta, nu doresc altceva decit sa ne “pacaleasca”, adica sa prezinte fictiunea ca realitate. Noi acceptam de la inceput aceasta conventie. Numai ca, imediat ce am inceput sa vizionam filmul, am uitat complet de lucrul acesta si ne implicam in aceasta fictiune, ca si cind ar fi ceva real. Din cauza asta, oamenii sint in stare sa plinga sau sa rida intens, atunci cind vad un film. Cred ca, daca un extraterestru ne-ar privi si ar fi strain de psihologia umana, s-ar putea sa fie uimit cum noi, uitindu-ne la un ecran dezvoltam reactii afective atit de intense. La fel de intense ca cele pe care le dezvoltam in contact cu stimulii reali. Acelasi lucru se intimpla si in timpul transei, pentru ca noi ne putem raporta in transa altfel la propria persoana. Adica evadind din credintele negative in legatura cu noi insine. Cunoasteti expresiile “a vedea numai gaura covrigului”, “partea goala a paharului”, etc. E foarte posibil ca atunci cind ne uitam in jurul nostru sau cind ne privim pe noi insine, sa raminem hipercentrati pe anumite aspecte si sa nu mai vedem restul. Transa hipnotica ne face mai flexibili, mai creativi , mai imaginativi, si in felul acesta putem sa privim realitatea si cu alti ochi. Cum spune un autor, sa dezvoltam o alta harta si pe aceasta noua harta descoperim mai usor alte drumuri catre obiectiv.

O. V.: Se pot folosi melodii de tip Vangelis, Buddha Bar, Enya ?

I. D.: Da, sigur. Uneori. In ultima vreme, relativ rar,  dar am utilizat si recomand si altora. Poti sa utilizezi un fond muzical, care in afara de faptul ca creaza  o anumita atmosfera, poate sa joace si rolul de paravan sonor. Nu mai auzim alte zgomote din jur pentru ca ne focalizam asupra muzicii.

“Dorinta mea a fost sa practic psihologia clinica”

O. V.:Ce metode folositi pentru a induce aceasta transa?

I. D.: Sint doua mari modalitati de a privi hipnoza. Cea traditionala, ortodoxa, clasica. In sprijinul acestor teorii se utilizeaza metode directive. Cele mai frecvente  sugestii intr-o astfel de inductie sint cele de somn si relaxare. Apropo de faptul ca relaxarea este un proces important in dezvoltarea transei.

Cealalta, hipnoza ericksoniana, utilizeaza in deosebi sugestii indirecte. De cele mai multe ori acestea nu fac decit sa exploreze experientele persoanei, care pot fi utilizate in constructia transei. In functie de pacient utilizez si metode traditionale si metode ericksoniene. Marturisesc ca am inceput practica hipnozei utilizind indeosebi tehnici din acestea traditionale, cu mult timp in urma la sfirsitul anilor ‘80.

O. V.: Atunci a inceput sa va pasioneze domeniul?

I. D.: Da, deci eu am terminat facultatea in 1976 si am fost repartizat intr-o clinica din Bucuresti, practic am inceput la Spitalul de Psihiatrie din Bucuresti.

O. V.: Ati avut un mentor acolo?

I. D.: Nu la spital, mai tirziu a aparut acest mentor. Este vorba de profesorul Vladimir Gheorghiu, care pe vremea aceea lucra la Institutul  de Cercetari Psihologice si Pedagogice al Academiei Romane. Si care, cred ca si la ora actuala este cel mai mare specialist in domeniul hipnozei si sugestibilitatii din Romania. El, in ‘83, a plecat din tara ca profesor la o universitate din Germania, in urma unui eveniment pe care cei din generatia de astazi nu il mai tin minte. E vorba de asa numitul scandal al meditatiei transcedentale, in care multi psihologi, medici, dar si din alte profesii, au fost puternic sanctionati de regimul comunist. Se considera ca aceia care practicau aceasta tehnica aveau scopuri subversive si  multi dintre ei au fost trimisi pentru reeducare in diverse intreprinderi. Profesorul Gheorghiu, care avea deja un titlu de doctor la universitatea Freiburg, a fost trimis ca muncitor necalificat la Granitul si atunci a plecat in Germania, la facultatea din Giessen, ca profesor. Am tinut legatura cu el, dar pina a plecat am lucrat impreuna. Am demarat deja citeva lucrari de cercetare si tot in perioada aceea am inceput sa practic hipnoza si ca domeniu de cercetare si ca metoda de terapie. Dupa ‘90, am reusit sa-l revad in Germania de mai multe ori si mi-am perfectionat, sa spunem, practica psihoterapeutica si cercetarea. Am si scris o carte impreuna cu un coleg din Cluj, “Hipnoza clinica”. Am publicat mai multe studii privind hipnoza si sugestibilitatea impreuna cu doctoranzii mei.

O. V.: Inainte de facultate ati avut vreo inclinatie spre domeniul hipnozei?

I. D.: Nu, pur si simplu am descoperit acest domeniu dupa ce l-am cunoscut pe profesorul Vladimir Gheorghe.

O. V.: Dar la psihologie cum ati ajuns?

I. D.: Eu am terminat Liceul Pedagogic, iar in aceste licee s-a facut foarte multa psihologie. Prin urmare, eram asa prins de psihologie inca inainte de a veni la facultate. Ulterior, am reusit de mai multe ori sa mergem in studentie in Spitalul Socola. Apropo de hipnoza, cu ocazia asta l-am cunoscut pe profesorul Branzei, care pe vremea aceea practica hipnoza. Din timpul facultatii, dorinta mea a fost sa practic psihologia clinica. Din cauza asta m-am si orientat catre acest domeniu imediat dupa repartitie. Pentru ca facultatea pe care am terminat-o se numea “Sociologie si Psihologie.”

“Singurul care le poate oferi speranta oamenilor este misterul”

O. V.: Nu ati trecut prin partea aceea profana? Ati mers drept pe drumul stiintific?

I. D.: Da, sa stiti ca am abordat inca de la inceput intr-o maniera sistematica, stiitifica. Cred ca am reusit sa fac diferenta intre adevarul stiintific, privind hipnoza si mitul hipnozei. Sigur ca utilizez credintele oamenilor privind hipnoza si cred ca aceste credinte sint sursa cea mai importanta de energie. Pentru ca energia tot este la moda. Credintele sint sursa pe care noi terapeutii o putem utiliza. Si apropo de hipnoza, e vorba de misterul hipnozei.  Petre Tutea spunea “adevarul ofera certitudini”, numai ca, deseori, oamenii nu au ce face cu certitudini. Poti sa trimiti acasa un pacient cu un diagnostic grav, cert, si de cele mai multe ori aceste persoane mor inainte de a muri, cum s-ar spune. Oamenii au nevoie de speranta, iar “singurul care le poate oferi speranta – spunea Petre Tutea – este misterul”. Iar hipnoza are si va avea, inca, suficient mister, pentru a mobiliza aceste resurse care sint in noi. Atentie! In relatia terapeutica, cea in care practicam hipnoza, nu terapeutul transmite nu stiu ce energii speciale. Nu. Transa hipnotica nu face altceva decit sa creeze un context foarte favorabil pentru ca persoana sa se cunoasca mai bine si sa utilizeze intr-o maniera deplina resursele de care dispune.

O. V.: Prin urmare, hipnoza nu are nici o legatura cu starea de catatonie?

I. D.: Nu. Transa hipnotica exploreaza plasticitatea personalitatii umane. Sint unii care in transa au plasticitatea motorie mai mare, dezvolta anumite fenomene motorii. Altii au plasticitate senzoriala si pot sa dezvolte halucinatii, anestezii sau analgezii. Altii au capacitatea disociativa mai mare. Eu pot, intr-o prima etapa, sa explorez.  Sa vad ce fenomene produce mai usor persoana in timpul transei. Dupa care, sa utilizez fenomenul respectiv pentru atingerea obiectivului terapeutic. As da un exemplu de cum am utilizat aceste resurse extraordinare.

O. V.: Imi puteti povesti de un caz care v-a marcat si pe dumneavoastra?

I. D.: Fiecare terapeut are nevoie de succese. Iar eu de-a lungul acestei cariere, care dureaza de peste 30 de ani, in domeniul hipnoterapiei, am avut cazuri cu totul si cu totul deosebite. De pilda, am utilizat regresia si progresia de virsta.

Un caz cu care am lucrat inca de pe vremea cind eram in spital: un adolescent de clasa a XII-a, care suferea de o bilbiiala puternica. Mama lui se culpabiliza. Se simtea vinovata de aceasta bilbiiala, aparuta in uma unui eveniment din clasa I, spunea ea. Prin intermediul regresiei de virsta am descoperit un alt eveniment. In  transa el mi-a relatat un alt eveniment care a stat la baza acestei tulburari. Poate, din punct de vedere psihologic, nu e neaparat important ca am descoperit o alta cauza, insa mama a fost deculpabilizata. Dintr-o data pacientul a dezvoltat o alta imagine despre tulburarea lui. Si cum in transa vorbea foarte bine, n-am facut altceva decat sa sugerez ca aceasta abilitate sa se continuie si dupa iesirea din transa, ceea ce s-a si intimplat. Se accentua mai ales cind vorbea cu fetele. La 18 ani era marcat puternic. Problema se agravase pe cit inaintase in virsta.

Un alt caz cu o persoana cu anorexie, o femeie de 25 de ani insarcinata. Anorexia punea deja in pericol starea copilului nenascut. Medicul curant ii spusese deja ca, daca nu rezolva problema, va trebui pusa in perfuzii. Fac aici o paranteza, le spun pacientilor ca nu trebuie sa le dictez eu cum trebuie sa se comporte normal, pentru ca ei stiu deja, din moment ce, pina acum o luna-doua, un an-doi, s-au comportat normal, inseamna ca au soft-ul, programul in ei. Atita doar ca a fost puternic virusat de o groaza de indoieli. Uneori nici nu mai cred ca au aceste resurse. Reluind ideea, am facut o regresie la nivel anterior aparitiei anorexiei, tocmai pentru a evidentia existenta acestor resurse. Dupa care am facut si o progresie de virsta, in care am plasat pacienta la un moment in viitor in care problema nu mai exista, iar persoana mi-a semnalat ca acest moment se situeaza la trei zile de la data sedintei. Dupa trei zile m-a contactat si mi-a spus ca este ok.

“Oamenii nu vin la noi ca sa-i judecam”

O. V.: Vorbeati despre oamenii care au nevoie de credinta, de speranta. Ce parere aveti despre astrologie, cristaloterapie, vizionarism, domenii la limita dintre stiinta si ocultism ?

I. D.: Sigur, spuneam ca un bun  terapeut trebuie sa utilizeze toate aceste credinte. Oamenii nu vin la noi ca sa-i judecam sau sa le spunem ca nu stiu ce credinta este o prostie. Cred ca noi, te rapeutii, trebuie sa tratam cu respect toate credintele oamenilor, pentru ca acestea ii ajuta sa-si puna o anumita ordine in viata lor. In ceea ce se intimpla in jur. Alta e problema, ca deseori, cei care ar trebui sa aiba o atitudine stiintifica, terapeutii, devin chiar ei prizonieri ai unor credinte. Pentru ca, daca cineva tine in mina un cristal pe care il are atirnat de git si spune “am primit energie de la acest cristal” eu spun “e ok”, insa ca psiholog stiu ca este o procedura de ancorare. Ideea este ca acest gest il pune in contact cu sinele, cu o anumita credinta, cu anumite resurse. Va dau un exemplu banal de ceea ce inseamna ancorare: semnul crucii. Oamenii fac semnul crucii si spun “Doamne ajuta!” si se ancoreaza deja intr-o stare pozitiva cu conditia sa creada in divinitate. La fel si aici, cine crede in puterea cristalului tine cristalul in mina si primeste.

O. V.: Deci are valoare?

I.  D.: Are o valoare simbolica. Pentru ca de fapt cristalul este un indicator concret care activeaza aceste credinte, care sint in el. La fel, daca cineva nu crede in energia cristalelor, poate sa tina unul in mina toata ziua si nu are nici un efect. Este un  ritual care activeaza aceasta energie de care spuneam mai inainte. E vorba de credintele oamenilor.

O. V.: Ati avut vreodata de-a face cu o persoana care sa se ajute de asa ceva?

I. D.: Da, sigur. Eu insumi sugerez in timpul transei tot felul de ritualuri mobilizind anumite credinte. Chiar cristaloterapia. Dar am avut cazuri in care oamenii credeau in regresia catre o viata anterioara. E ok. Eu am o parere despre aceste vieti anterioare, nu sint altceva decit constructii psihologice.

O. V.: Adica niste avataruri?

I. D.: Nu. Daca cineva ma intreaba pe mine cine sint cu adevarat, ca sa raspund la aceasta intrebare ma uit in istoria mea personala. Si poate in istoria pe care o cunosc nu gasesc ceva care sa  imi sustina o imagine pozitiva despre mine si atunci nu-i nimic. Caut si mai adinc, inventez o alta existenta si o alta existenta si inca una etc. si aflu ca in a saptea viata  am fost nu stiu ce print in China Antica sau negustor. Ei, si atunci pot sa imi gindesc altfel viitorul. Ca atunci cind construiesti o cladire, sapi pina  cind atingi un punct solid, pe care sa construiesti. Deci, e vorba de o constructie psihologica. Eu induc transa unei persoane si o invit sa descopere astfel de experiente si dupa ce le descopera spun: “cum putem utiliza   toate aceste experiente si resurse pentru a ne atinge obiectivul care v-a adus la mine in cabinet?”

“Ceea ce este real pentru el nu este real pentru mine”

O. V.: Exista persoane care si dupa transa hipnotica mai cred ca au trait in acea viata anterioara?

I. D.: Bineinteles. Foarte recent o doamna profesoara de la o universitate din Iasi m-a rugat sa o regresez intr-o viata anterioara. I-am spus ce spun tuturor persoanelor, eu nu fac altceva decit sa induc o transa si sint unele persoane care pot accesa astfel de experiente. Altii nu.  Eu, cind le spun ca pot sa acceseze, nu fac altceva decit sa le stimulez credinta. Daca persoana crede ca a avut o viata anterioara, o va accesa, daca nu, nu. Va accesa in ghilimele, pentru ca e vorba de constructii. Doamna respectiva in timpul transei “a retrait”.

O. V.:. Nu e adevarat ce se petrece in timpul transei?

I. D.: In domeniul psihologiei, cuvintele “adevarat” sau “neadevarat” au o conotatie speciala. Sa va explic: cuvintul “realitate” provine din latinescul “res”, care inseamna lucru si, de obicei, oamenii considera real ceea ce intra sub incidenta simturilor noastre. Ceea ce poate fi vazut, mirosit, pipait si auzit. Criteriul realitatii psihologice e certitudinea subiectiva. Daca cred, exista. Pentru ca, va dau un exemplu, daca eu cred in puterea cristalului, atunci actionez intr-un anumit fel. Iau cristalul in mina si acest gest influenteaza comportamentul meu intr-un anumit fel.  Si eu zic: vedeti, este real. Dar e pentru persoana respectiva, intrucit credinta mobilizata in el de acest simbol i-a modificat comportamentul. Dar ceea ce este real pentru el,  nu este real pentru mine. In sensul asta spun ca in domeniul psihologiei vorbim mai degraba de constructii psihologice. Experiente anterioare, credinte, valori, atitudini, asteptari. Se spune ca de ce ti-e teama, de aia nu scapi. Dar daca de ce ti-e teama nu scapi, atunci se aplica si inversul. Credintele pozitive creaza consecinte pozitive.

O. V.: In ce fel?

I. D.: In sensul ca ele devin predictii ce se autoimplinesc. De exemplu persoana care crede in succesul personal va dezvolta o atitudine ofensiva. Nu se va da batut si isi va construi succesul. O persoana care nu crede in succes va dezvolta un comportament defensiv, va ceda la primul obstacol si acest lucru ii va intari credinta negativa: da, evident, nu pot.

O. V.: Prin urmare, ar trebui sa ne imprimam anumite credinte pozitive in permanenta?

I. D.: Da, eu zic ca acele credinte pozitive privind propria persoana sint un motor extraordinar al dezvoltarii fiecaruia din noi.

O. V.: Exista persoane care nu pot intra sub nici o forma in transa hipnotica?

I. D.: Milton Erickson spunea ca fiecare poate trai o transa. Si eu ii intreb pe pacientii mei: “Vi se intimpla ca atunci cind vedeti un film sa va bucurati sau sa va intristati alaturi de eroul preferat? Daca da, inseamna ca poti dezvolta o transa”.

“Eu nu sint pus acolo ca sa inventez probleme”

O. V.: Era fenomenul acela al cartilor care duc la suicid, precum “Suferintele tinarului Werther”. E vorba de  hipnoza in acest caz?

I. D.: Da. Tocmai spuneam ca lectura unei carti, vizionarea unui film, poate sa creeze transe si oamenii sa actioneze in virtutea starilor sau sub imperiul acestora. Numai ca, atentie, aceste transe nu fac altceva decit sa activeze ceea ce exista deja in om.

Credintele, spun eu si spun si altii, joaca rolul de autosugestii, in sensul ca, eu in timpul transei pot sa sugerez ceva unei persoane, sa faca ceva anume. Dar daca aceste sugestii ale mele nu intra in acord cu credintele profunde, valorile persoanei respective, aceasta nu va actiona in directia sugestiei mele. Sugestiile nu fac altceva decit sa faca vizibil ceea ce era inainte mai profund si mai invizibil in fiecare dintre noi. Deci, persoana care s-a sinucis dupa ce a citit o carte, inseamna ca avea idei de sinucidere. Privea sinuciderea ca pe o solutie chiar inainte de a fi citit cartea.

O. V.: Prin urmare, nu se poate da vina pe autor.

I. D.: Nu, nu, nu.

O. V.:. Putem vorbi de hipnoza si in cazul mesajelor subliminale din spoturile publicitare?

I. D.: Nu putem face chiar o apropiere intre transa si semnal subliminal. Ceea ce putem spune este ca, deseori, dupa transa, persoana dezvolta o anumita amnezie. De pilda, poate sa traiasca anumite experiente care poate il marcheaza si, deseori, terapeutul isi propune sa creeze astfel de experiente. Sa influenteze. Pacienul poate avea tendinta sa faca ceva, dar sa uite ca acest lucru i-a fost sugerat de terapeut.

O. V.: Ati fost vreodata hipnotizat de altcineva?

I. D.: Da, sigur, in training-urile pe care le-am realizat.

O. V.: V-a ajutat in vreun fel?

I. D.: Da, eu cred ca hipnotizabilitatea, capacitatea de a dezvolta o transa este o sursa extraordinara, pentru ca iti permite o mai buna autoexplorare.

O. V.: Aveti proiecte pe acest domeniu al hipnozei?

I. D.: Organizez multe training-uri pentru cei care doresc sa se perfectioneze in acest domeniu. Exista si un curs la master, de hipnoza si terapie ericksoniana, din semestrul al doilea. Dar organizez cu absolventi, cu psihologi, cu medici un curs de formare in hipnoza si terapie ericksoniana, care este acreditat de Colegiul Medicilor si de Federatia Romana de Psihoterapie. Anul viitor organizam o conferinta internationala cu asociatia pe care eu o coordonez. Si anul trecut am mai organizat o Conferinta Internationala la Sinaia.

O. V.: Recomandati tuturor sa apeleze la psihoterapie?

I. D.: Sigur. La psihoterapie totusi vin doar cei care  au nevoie de ajutor psihologic. Le recomand sa apeleze. Psihoterapia si-a dovedit deja eficienta in foarte multe tulburari depresiv-anxioase. Uneori e mai eficienta si decit chimioterapia sau farmacoterapia. Deci, cine simte nevoia de ajutor psihologic trebuie sa se adreseze cu incredere psihoterapeutilor.

O. V.: Cum se poate aduce o persoana care nu vrea sa fie tratata?

I. D.: Nu se poate. Milton Erickson avea o expresie care imi place foarte mult: “Daca cel din fata noastra nu doreste sa joace rolul de pacient, nici noi nu vom juca rolul de terapeut.” A-ti juca rolul de pacient inseamna sa accepti ca ai o problema si ca ai nevoie de ajutor, daca persoana respectiva considera ca nu are probleme, ca nu are nevoie de ajutor, atunci eu nu sint pus acolo ca sa inventez probleme.

O. V.: Dar in cazul unui alcoolic sau al unui narcoman?

I. D.: Sint persoane care au si astfel de probleme, si doresc sa se prezinte la terapie, dar ele sint sigure. Uneori copiii sint adusi de parinti, dar depinde de abilitatea terapeutului de a dezvolta o anumita motivatie lui Gigel daca este adus de parinti. Daca terapeutul nu reuseste sa stabileasca o relatie cu un adolescent care are probleme,  atunci nu ai nici o sansa.

Delia TOMEI

Hipnoza de la catedra

Ion Dafinoiu este decanul Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei din cadrul Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” Iasi. La 56 de ani, este profesor universitar, specia-list in psihodiagnostic clinic si psihoterapie, sugestie si hipnoza. Este, de asemenea formator, acreditat de Federatia Romana de Psihoterapie. Titular al cursurilor de Psihoterapie, Psihodiagnostic Clinic, Hipnoza Clinica si Psihoterapie Ericksoniana. Ion Dafinoiu este presedintele Asociatiei Romane de Relaxare, Hipnoza Clinica si Terapie Ericksoniana; vicepresedintele Federatiei Romane de Psihoterapie si membrul Societatii Europene de Hipnoza. E autorul cartilor “Hipnoza clinica”, “Personalitatea. Metode de abordare clinica”, “Sugestie si hipnoza”,  “Hipnoza clinica. Tehnici de inductie. Strategii terapeutice” si “Psihoterapii scurte”. Discipol al unor profesori reputati ca  Petre Branzei, regretatul director al Spitalului de Psihiatrie Socola, si Vladimir Gheorghiu, profesor emerit la Universitatea din Giessen, specialist in sugestie si hipnoza, Ion Dafinoiu a fost invitat pentru cicluri de conferinte la Universitatea din Magdeburg (Germania)  Universitatea din Porto (Portugalia) si Universitatea Karlstaad (Suedia). A participat la seminarii  internationale de formare in psihoterapie, precum “Evolution of Psychotherapy” (Hamburg, 1994), organizat de “M.E.T. Psychotherapie Tagungs GmbH” (Germania) si “Milton Erickson Fundation” (U.S.A.), organizate de “L’ Institut Milton Erickson” din Paris (1997-1998)  si “Introduction to Pre-Therapy” – organizat de “Pre- Therapy Institute”, Chicago, Illinois, U.S.A., 1998.