Europenizarea universităților este mai mult o reconstituire a istoriei

OPINIA VECHE.: Și educația tre­ce prin criză?

LASZLO BOROS: Desigur că edu­cația este o parte foarte sesnibilă a socie­tă­ții și dacă există cirză financiară, edu­cația revine imediat în atenția guverne­lor, în cele mai multe țări. Putem observa, că asta se întîmpă peste tot, dar mai cu seamă în țările mai dezvoltate econo­mic, mai bogate, în care bugetul pentru susținerea universităților a fost redus.

E o altă situație în Ungaria, pentru că Ungaria trecea printr-o criză financiară proprie, pînă la criza mondială și bu­getele au fost „tăiate” la momentul po­trivit, așa că acum situația este, din pă­cate, aceeași: nu există inovație, dezvol­tare și mult mai puține resurse, față de perioada precedentă crizei.

Cred, în același timp, că recesiunea poate afecta educația superioară în două moduri distincte: pe de-o parte, reduce­rea bugetului este o mare problemă, dar, pe cealaltă parte, liderii universităților și profesorii, în general, sînt puși în fața si­tuației cînd trebuie să găsească noi solu­ții, să aibă noi idei, trebuie să creeze, prac­tic, un proces inovativ. Probabil, per­sonalul universităților va fi ceva mai afectat după criză, dar acum ne confrun­tăm cu o situație cu o față dublă.

O.V.: Credeți că reformele sînt o soluție pentru această situație? În Ro­mâ­nia, de exemplu, este posibil să fie adoptată o nouă Lege a Educației Na­ționale, care ar putea afecta universitățile într-o oarecare măsură.

L.B.: Mai curînd nu. Pentru că re­formele de bază se desfășoară deja în ță­rile care au aderat la sistemul Bologna în ultimii zece ani. Așa că, în prezent, nu construcția legală este problema cea mai importantă, ci soluțiile reale, practice și cotidiene. Și acestea nu țin de reformă, acestea fac parte, în opinia mea, dintr-un proces normal de inovare a educației. Și cea mai importantă problemă a universităților, din toate timpurile, conservatorismul, care este, pe de-o parte, o va­loa­re, iar pe altă parte este și o problemă practică. Acum cred că se va diminua mult din conservatorismul universi­tă­ților europene, dar aceasta nu ar trebui să fie, în nici un caz, un proces guvernamental, o decizie luată de autorități. Îl văd mai curînd ca pe un proces de interior.

O.V.: Care este contribuția grupului Coimbra în spațiul academic european?

L.B.: Grupul Coimbra ar putea juca rolul celei mai importante instituții, în ceea ce privește conlucrarea dintre universități. Și am putut auzi acest lucru chiar și azi dimineață, la conferință, cînd s-a vorbit despre colaborare ca despre cea mai importantă idee pentru viitor. Iar grupul Coimbra, ca un adevărat sus­ți­nător al acestei idei, poate deveni un ade­­vărat motor pentru cooperare și poate da chiar și noi forțe, noi valențe acestei forme de lucru.

Acesta a fost și unul dintre punctele cele mai dezbătute ale întîlnirii: cum am putea schimba formele de colaborare, pas cu pas. Nu este vorba nici de o re­for­mă radicală impusă din vîrf, dar nici de o schimare revoluționară, pentru că este vor­ba despre universități tradiționale. Schim­barea trebuie făcută, din nou „pas cu pas”.

Valorile noastre comune vin din rădăcinile istoriei europene

O.V.: Titlul conferinței de azi (n.r.: 11 iunie) a fost „Cercetare și va­lori”. Este societatea eu­ropeană gu­ver­nată de valorile potrivite?

L.B.: Trebuie să recu­noaș­tem mai întîi că există un set de valori, pe care le putem numi „europene”. Și în particular, legat de viața științifică, la începutul istoriei universităților, acestea erau universități europene. În Bolgna, în Pa­dova, în Coimbra sau în Viena exi­sta deja practica schimbului de studenți, pentru că la acele universități veneau stu­denți din toate colțurile lumii. Așa că europenizarea universităților este mai mult o reconstituire a istoriei. În acest fel, universitățile ar putea fi numite cele mai europene instituții din acest spațiu. Așa că valorile noastre comune vin din rădăcinile istoriei europene, din poli­su­rile grecești, din Imperiul Roman, din Evul Mediu, din monarhismul european.

O.V.: Cercetarea nu este un fe­no­men destul de dezvoltat în spațiul eu­ro­pean?

L.B.: Cercetarea este o problemă ce­va mai complicată. Pe de-o parte, cerce­tarea este foarte greu de încadrat într-un spațiu european, pentru că este un fe­nomen de natură internațională. Și există foarte puține practici care țin de o cerce­tare la nivel național. Dar, pe de cealaltă parte, finanțarea cercetării vine doar din exteriorul universităților și asta este din nou o mare problemă. Majoritatea sponsorilor se află în afara universităților și asta împiedică universitățile să fie cu ade­­vărat autonome în ceea ce privește activitățile de cercetare.

La fel, cooperarea vine din exterio­rul universităților, și procesul de luarea deciziilor a comisiei europene este la fel, o acțiune mai mult politică și nu o de­cizie științifică, așa cum ar fi normal și natural să se întîmple.

O.V.: Credeți că există o compe­tiție între universitățile europene și cele din SUA?

L.B.: Cred că nu putem vorbi aici despre o competiție reală. Universitățile de elită americane sînt cu mult mai bune decît cele europene, prin urmare, nu vorbim despre o competiție posibilă. Sper că în următoare perioadă, zece sau două­zeci de ani mai tîrziu vom găsi momentul potrivit pentru o discuție despre o com­­­petiție onestă între cele două părți, dar acum e prea devreme.

O.V.: Cum sînt văzute țările Eu­ropei de Est în interiorul grupului Coim­bra? Cine are de cîștigat mai mult din acest schimb de experiență?

L.B.: Și aici am același argument: cooperare. Eu sînt o persoană academică cu vechime, așa că am cunoscut foarte bine acea perioadă cînd colaborarea nu era nicidecum posibilă, cînd țările so­cialiste erau destul de limitate la acest ca­pitol. Abia acum cooperarea a devenit un termen material și acesta este, în pri­mul rînd, beneficiul nostru. Desigur, un­i­­versitățile din vest au parte de parteneri de calitate noi, de la universitățile noastre. Acesta este unul dintre motivele pen­­tru care am aderat la Coimbra.

Anastasia CONDRUC