Mi s-ar parea normal sa nu existe granita intre Republica Moldova si Romania

Alexandru Vakulovski nu a fost crescut in puf. Daca ii citesti cartile, iti dai seama ca face parte dintr-o generatie traumatizata, care a trecut prin “caderea Imperiului” rusesc, cu drame consumate in carti sau muzica. Este “generatia 0”, care are un Dumnezeu, dar unul ce nu a mucegait. Scriitorul a numit lucrurile pe fata. In cartile sale, rolul metaforelor si al epitetelor este luat de injuraturile romanesti, mixate cu cele moldo-rusesti. In felul asta si-a spus oful. Nu se crede un intelectual si considera ca realitatea, dureroasa, ironica, ciudata, asa cum e, trebuie sa fie reperul de baza pentru literatura. Altfel, povestea va putrezi prin sertare.

Si cu raul te obisnuiesti, mai ales daca acesta este singurul lucru din viata ta

OPINIA VECHE: De ce nu crezi ca esti intelectual?

ALEXANDRU VAKULOVSKI: Nu neaparat ca nu as fi intelectual, dar, in general, intelectualii mi se par destul de falsi, daca nu foarte falsi. Majoritatea oamenilor care se declara intelectuali o iau ca pe un merit. Daca iti spun oamenii de rind “intelectual”, atunci e ca si cum ai fi cistigat ceva, iar asta nu prea se cistiga, sau chiar daca se cistiga, nu  trebuie sa spui lucrul asta. De obicei, cum cineva deschide gura si spune ca este un intelectual, este considerat ca atare, cind, in realitate, lucrurile nu stau chiar asa. Eu mai curind sint un scriitor.

O. V.: De ce ai face un interviu cu o prostituata de lux?

A. V.: Era prima oara de cind am reinceput sa fiu ziarist in Cluj. Fusesem si in Chisinau ziarist. Ca scriitor, mi se parea foarte interesant sa aflu cum e lumea asta la care, in mod normal nu poti ajunge, ca nu stii cum. Auzi doar ca exista prostituate, ca exista traficanti de droguri si tot felul de oameni, dar nu ii poti cunoaste. Pe mine ma interesa si ca jurnalist si ca scriitor sa vad ce gindesc oamenii astia, ce au in capul lor si ce i-a determinat sa ajunga asa.

Am gasit-o foarte simplu (n.r. pe prostituata de lux). Aveam un prieten care lucra intr-o piata din Cluj. Era doctor in istorie, dar vindea in piata si mi-a spus ca vine o tanti de doua ori pe luna la buticul lui si cumpara de fiecare data cite 300 de prezervative. Mi-a zis ca de fiecare data este vopsita strident, imbracata la fel, seamana foarte tare cu o prostituata si a presupus ca fie face trotoarul, fie e o patroana la un bordel ilegal. Tipa a fost destul de deschisa. Mi-a zis la inceput ca ii este greu sa vorbeasca, dar dupa aia chiar a vorbit foarte mult si am iesit ametit de atita informatie.

O. V.: Ti-a spus ceva iesit din comun?

A. V.: Parerea mea e ca nu doar prostituatele sint de vina ca fac asta. De multe ori, chiar si criminalii sint impinsi sa faca infractiunea. Dar, e interesant ce i-a determinat si, de multe ori, chiar statul e de vina pentru oamenii astia care s-au pierdut undeva. Pentru ca si femeia aia, cind am vorbit cu ea, mi-a zis ca a avut o copilarie nefericita, cu parinti care o bateau, dar acesta este deja un cliseu. I s-au intimplat in viata numai lucruri rele si saraca femeie era si cumva nebuna. Se vedea ca a cam luat-o razna, pentru ca ajungea la mijlocul frazei si uita ce spusese inainte. De la o vreme, a inceput sa ii placa sa se prostitueze si spunea ca asta o intinereste. Si cu raul te obisnuiesti, la un moment dat, mai ales daca acesta este singurul lucru din viata ta. Si-mi spunea ea cum clientii se comportau mai bine cu ea decit familia.

Daca in cartile pe care le-ai scris ai ca reper doar literatura, atunci ele sint ca trandafirii de plastic

O. V.: La 16 ani, la concursul de debut al editurii “Arc” din Chisinau,  ti s-a spus sa te mai coci. Ai facut-o?

A. V.: Acelasi volum l-am publicat in Romania, peste un an sau doi, la “Aula”. E prima carte de poezii, scrisa foarte devreme. Din moment ce am publicat aceeasi carte peste citiva ani in Romania, si acum sint de parere ce era o carte foarte “coapta”. Poezia, in general, nu e ca matematica, nu exista o formula pentru poezie. Da, sint anumite reguli si tehnici in poezie, si in general, in literatura, dar e si un lucru subiectiv, poate sa iti placa, poate nu. Daca nu le-a placut, atunci cartea mea de poezii, asta este. Intr-un fel e bine ca s-a intimplat asa, pentru ca anul ala, la acelasi concurs, a dat un manuscris de poezie si frate-miu. Pe al lui l-au publicat, asa ca m-am bucurat oricum. Din doi, cel putin unul a reusit.

O. V.: Spuneai la un moment dat ca nu vrei sa iti putrezeasca cartile prin sertare si cutii.

A. V.: Vorbeam de manuscrise. Nu imi place sa am o carte-manuscris, care sta pur si simplu. Daca sta in sertare, cumva moare, daca o publici mult mai tirziu, se termina. Daca publici o carte chiar atunci cind ai scris-o, cind o iei in mina, te gindesti la timpul ala. In schimb, daca scrii acum o carte si o publici peste zece ani, atunci ramine doar data de pe coperta, fara nici un reper legat de vremurile in care s-a nascut intr-adevar cartea aia. Si timpul este un reper pentru literatura. Normal ar fi ca imediat ce ai terminat o carte sa o publici.

O. V.: Continutul unei carti, ideea, povestea se pot cangrena?

A. V.: Nu tot, dar se pierde mult. Daca nu as fi scos “Pizdetul” in 2002 si l-as fi scos acum, ar fi fost destul de ciudat. Atunci cred ca a fost cam prima carte care atingea anumite probleme, pentru perioada aia. Dar, de atunci cred ca s-au scris mai multe romane despre consumatorii de droguri si au aparut si alte carti care vorbesc despre relatia dintre moldoveni si romani.

O. V.: Ziceai ca vrei sa scrii carti vii…

A. V.: Pai, da, nu stai in biblioteca toata ziua si citesti carti si vrei sa scrii si tu o carte cum ai vazut ca se scrie in America Latina. Trebuie sa ai ca reper realitatea si nu literatura. Eu cred ca literatura trebuie sa porneasca de la realitate si numai asa cartea poate prinde si ea o parte de viata.

Daca in cartile pe care le-ai scris ai ca reper doar literatura, atunci ele sint ca trandafirii de plastic. E bine sa fii tot timpul cit mai aproape de realitate. Atunci cind citesti un roman sau o proza scurta, sa ai impresia ca iti povesteste cineva despre lucrurile pe care le cunosti, pe linga care treci in fiecare zi. Asta mi se pare literatura vie. Si chiar daca nu le cunosti, afli ceva, dar nu chiar ceva din cosmos. Afli despre ceva ce e aproape de tine, nu SF. Desi si SF-ul se refera tot la realitate, pentru ca daca cineva isi imagineaza ceva, tot de la realitate porneste. Uite, de exemplu, daca vede un copac cu radacinile in pamint si scrie despre o planeta pe care copacii au radacinile in aer, tot de la ceva real porneste.

O. V.: Crezi ca operele canonice nu se citesc?

A. V.: Pai da, de obicei, cind vezi un autor intr-un manual, toata lumea ia cartile lui ca pe ceva obligatoriu. Nu iei cartea pur si simplu de pe raft sau din librarii si o citesti. Deja e ca si cum esti obligat sa o citesti. De asta prefer sa nu am carti care sa fie opere de arta, dar sint vii.

O. V.: Pai si daca, la un moment dat, ai fi introdus si tu in manuale si “Letopizdet” ar fi considerat opera canonica?

A. V.: (ride) Din cite am inteles, deja am fost introdus in citeva manuale alternative. Pai, nu stiu, as prefera sa nu fie asa. Oricum mi se pare ciudat. Nu mi-ar placea sa fie introduse cartile mele intr-o bibliografie obligatorie. Nu vreau sa fie o obligatie. Daca este pur si simplu din placere, e chiar OK. Referitor la “Letopizdet” (ride mai tare), doar daca vreun artist face o instalatie din trei carti, ar putea ajunge opera de arta. Nu stiu. Astea sint cuvinte prea mari si mie nu imi plac cuvintele mari. E prea mult deja. Nu sint adeptul lucrurilor marunte, dar sint adeptul lucrurilor vii.

Am aflat ca tara in care am crescut a fost cea mai naspa si cea mai rea

O. V.: In “Pizdet” vorbesti despre drama unei generatii crescute in pripa, aflate intr-un cosmar social. Nu crezi ca e vorba doar de un simplu conflict intre generatii, vechi de cind lumea?

A. V.: Nu prea, pentru ca nu fiecare generatie traieste moartea unui Imperiu, cum s-a intimplat cu Uniunea Sovietica atunci. Stii ca am crescut de mici cu ideea ca traiam in cea mai puternica si cea mai frumoasa tara. Deodata am aflat ca nu e cea mai frumoasa, ba a fost cea mai naspa si cea mai rea. Si atunci, nu doar noi, astia mici, care eram indopati cu tot felul de idei cretine am luat-o razna, ci si oamenii mari. Asta pentru ca tot ce am invatat noi o viata ca e bine s-a dovedit a fi rau si tot ce era rau, s-a dovedit a fi bine. Atunci toata lumea s-a carat din Moldova si normal ca nu se trece usor peste asa ceva, chiar daca te bucuri ca in sfirsit ai aflat adevarul. Taica-miu se bucura foarte mult si eu nu prea intelegeam, dar taica-miu avea de pe atunci foarte multe carti cumparate in Romania, si stia mai multe. Eu la inceput eram mirat, ma intrebam de ce se bucura tatal meu cind de fapt se intimpla o tragedie.

O. V.: Cind ti-ai dat seama ce s-a intimplat cu-adevarat?

A. V.: Nu stiu, cred ca am inteles pe parcurs, cite un pic, nu dintr-o data. Ca nu s-a terminat totul cu caderea Uniunii Sovietice. In Moldova se intimplau multe nebunii, cu banii care se tot schimbau. Azi ruble, miine cupoane, poimiine lei, nimeni nu mai intelegea nimic. Cred ca la facultate, atunci am inceput sa vad in ansamblu ce se intimpla. Cred ca nu am trecut inca peste asta, ca imi continui si acum drama.

O. V.: Totusi spui ca ai avut o copilarie foarte frumoasa…

A. V.: Da, am avut o copilarie destul de frumoasa, dar, de exemplu, cind am publicat “Pizdet”, toata lumea credea ca am scris despre parintii mei, ca a fost un fel de jurnal al meu. Asta are legatura si cu ce spuneam mai devreme, cu literatura vie. Atunci cind scrii, trebuie sa stii cum sa transmiti, sa creada lumea ca este adevarat. Acolo, de exemplu, am scris ca “m-am nascut intr-o familie de genii, mama curva si tata poponar”, si doar ai vazut ca parintii mei sint foarte misto. Apropo, lui taica-miu i-a placut “Pizdet”, desi s-a cam suparat la inceput. Vorbea despre cartile mele ca sint misto, numai ca i-ar fi placut sa fie scrise de altcineva.

O. V.: Imaginai un Dumnezeu al generatiei 0. De ce 0 si nu 1 sau 2, sau chiar 20?

A. V.: Intr-un fel, asa simteam atunci cind am scris cartea, ca noi o pornim de la zero. Ca s-a terminat Imperiul si ca noi o luam de la zero. Si ca eram si noi zero. In toate domeniile, chiar si in literatura. Cel putin, in Moldova, foarte multa literatura s-a transformat bursc in maculatura, pentru ca era plina de realism socialist.

O. V.: Vor urma alte generatii?

A. V.: Nu stiu. Uite ca romanii deja sint generatia UE, cel putin cei care s-au nascut acum. Despre noi insa nu pot spune prea multe, trebuie sa ma mai uit la canale de la Odesa (ride). De aici prind Moldova 1, care arata ca o televiziune din timpurile sovietice si, daca vrei sa vezi stiri, numai la Moldova 1 nu le cauta. Aaa, si mai este un canal care transmite vreo doua ore pe zi programele Antenei 1. Bine, dar pe Antena 1 nu ma pot uita pentru ca arata numai “Tradati din dragoste”. Nu credeam ca o sa imi doresc atit de mult vreodata sa vad stirile din Romania.

Acum pot sa spun ca se razbuna curvele pe mine

O. V.: Atunci cind ai infiintat cenaclul KLU, erai impotriva oricarui tip de cenzura si, mai ales, impotriva granitelor dintre Republica Moldova si Romania. Asta a devenit acum si mai important decit era inainte?

A. V.: Pai, cam da. Si cu cenzura am patit-o de citeva ori. De exemplu, publicam un roman “Foileton”, intr-un ziar din Cluj, si m-am trezit si acolo interzis. Dupa cam multe luni. Scriam saptaminal. Acolo m-am trezit mai degraba interzis, decit cenzurat. Pur si simplu mi-a fost scos textul dupa o zi sau doua. Oricum, nu l-am scris degeaba. Dupa aia l-am postat pe blogul meu, ca sa nu dispara.

Din cite am inteles, se ofticase foarte tare cenzorul-sef de la Bucuresti. Redactorul-sef era plecat in Canada si cind a venit, lucrurile erau deja facute si nu am mai continuat. Aveam deja peste trei sau patru luni si scriam in fiecare vineri. Cite un episod pe saptamina. Ultimul capitol a stirnit mai multa zarva. S-a scris pe mai multe bloguri si pe site-uri despre capitolul ala si nah… Textul era adresat comentatorilor de pe net. Pentru ca in fiecare vineri banuiesc ca erau mai multi comentatori care abia asteptau sa fie publicat textul ca sa dea din gura. Ei faceau parte cumva din jocul asta. Imediat cum aparea textul, puteam sa vad si comentariile. Pe unii ii recunosteam. In fiecare vineri imi promiteau ca ma vor calca cu masina, ma intrebau daca inca sint viu. Era un oarecare farmec si in asta. Si atunci le-am raspuns. Cel mai tare s-a simtit atins cenzorul trustului. M-am suparat, dar m-am si amuzat in acelasi timp. Pina la urma zic eu ca e bine, inseamna ca textele mele mai trezesc ceva, chiar daca sint sentimente negative.

O. V.: Crezi cumva ca se razbuna Romania pentru felul in care ai tratat-o in cartile tale?

A. V.: Da, pot sa spun ca se razbuna curvele pe mine. Uite, acum am inceput si aici (n.r. in Republica Moldova) sa imi refac actele si am vazut ca peste tot e la fel. Cind trebuie sa iti faci un document, mai bine te-ai duce la casa de nebuni, ca e mai simplu. E mai odihnitor acolo. Mai degraba sa ai de-a face cu nebuni, decit cu functionarii de la sectiile de pasapoarte. De exemplu, acum voiam sa imi fac pasaport si, pentru asta, am nevoie de livret militar. Ca sa imi fac livret, trebuie sa ma duc inca in sapte locuri, inclusiv la medic, sa imi fac cazier si inca o gramadaa de acte care sint inutile. Eu aveam nevoie doar de pasaport. Statul ar trebui sa iti faca viata mai usoara, dar, din pacate, si in Romania si in Republica Moldova, statul ti-o face mai grea.

O. V.: Dar, ar putea, oare, sa-ti faca viata mai usoara?

A. V.: Pai, deja mi-a facut-o. Cred ca daca nu mergeam la ei de buna voie, nu stiu ce se mai putea intimpla. Poate ca la un control, ma luau si ma aduceau sub escorta. Se putea si mai rau, cred. Stii vorba aia in care pesimistul spune ca e atit de rau, ca nu se putea mai rau, iar optimistul il linisteste cu “se putea si mai rau”. Asa spun si eu.

O. V.: Ziceai ca nu vrei sa fii manipulat de sistem…

A. V.: Sistemul m-a trimis acasa. Normal ca nu imi place, dar raspunsul e simplu. Statul complica lucrurile. Si statul moldovenesc si cel romanesc cred ca sint destul de rigide si au legi care sint mai degraba pentru birocrati decit pentru oameni.

La noi e o democratie in care fiecare sta in cusca lui

O. V.: De ce nu s-a tinut cont de activitatea ta, atunci cind ai fost expulzat?

A. V.: Nu intereseaza pe nimeni asta. Parerea mea este ca un om care a stat mult intr-o tara si care si-a depus de atita timp actele necesare obtinerii cetateniei ar trebui sa aiba anumite facilitati. In Romania e foarte greu sa obtii un permis de sedere temporar. Am ametit sa tot vorbesc despre stat si acte. Este foarte obositor. In momentul in care am hotarit sa merg la Biroul pentru Straini eram deja impacat cu gindul ca voi fi expulzat. Chiar m-am mirat ca au fost foarte draguti cu mine – m-au expulzat rapid, nu am pierdut timp cu interogatorii si alte prostii.

O. V.: Justifica ultimele lucruri care ti s-au intimplat temereile tale din “Pizdet”, unde scriai ca nu ai loc in “societatea asta putrezita”?

A. V.: Da, lucrurile sint la fel de putrede. Desi a trecut destul de mult timp de cind am plecat, pasul este batut tot pe loc. Iar Romania, de cind e in Uniunea Europeana, cumva, a incurajat birocratia functionarilor care trebuia sa dea cetatenie, ca sa fie granita cit mai solida. Noi am trait in Uniunea Sovietica si eram inchisi aici si nu aveam voie sa iesim, si acum ne trezim ca alta Uniune nu ne da voie sa circulam liber. De fapt, traim intr-un stat in care sintem ingraditi de cei care ne-au lasat pe afara. Tot e un fel de inchisoare. E o democratie in care fiecare sta in cusca lui.

O. V.: Crezi ca in Romania sint comunisti?

A. V.: Da, normal, cred ca sint. Dar, pot exista si comunisti OK. Daca pina la urma iei si comunismul ca idee si ce a intentionat el sa creeze, vezi lucruri bune. De exemplu, comunistii francezi sint OK. Pina la urma, cind vezi ca iti face rau unul care se numeste democrat si te da afara din tara, ajungi sa te intrebi ce e mai bine. De fapt, iti amintesti de functionarii aia din Uniunea Sovietica decit de unii dintr-o tara normala.

O. V. Care crezi ca sint cauzele ultimelor divergente intre statul roman si cel basarabean?

A. V.: Pai, Romania e pentru Moldova ca un ghimpe in coaste si reciproca e valabila. Politicienii Moldovei se rusineaza ca exista Romania si politicienii romani se rusineaza ca exista Moldova. In mod normal, de mult ar fi trebui sa existe altfel de relatii intre Moldova si Romania. Mi-am amintit de Zidul de la Berlin, care, de cum a picat, nu a mai contat ca unul a trait toata viata in Germania de Vest si altul, toata viata in Germania de Vest. Era normal sa traiasca impreuna. La noi, din pacate, Moldova si Romania nu se vor uni niciodata. Daca va adera si Republica Moldova la Uniunea Europeana, doar asa vor disparea granitele dintre cele doua state. Asta este sansa. Cred ca greseala a fost facuta in anii ’90. Moldovenii, in loc sa ceara totul deodata, au cerut pe bucati: suveranitate, grafie latina si alte chestii marunte, cind totul se putea rezolva printr-o simpla unire. Desi eu nu sint neaparat pentru unirea Moldovei cu Romania, dar, cel putin, mi s-ar parea foarte normal ca sa nu existe granita. Apai, cum a fost la inceput, cind se putea circula cu buletinul. Asa ar fi corect. Doar sintem romani cu totii, dar ne facem viata grea reciproc.

Scriitorii basarabeni sint tratati ca niste scriitori romani

O. V.: Spui ca mentalitatea romaneasca e varza si ca nu o sa se schimbe niciodata. Dar cum e mentalitatea moldoveneasca?

A. V.: Pai, unii romani au ramas la fel, dar cresc copiii. Si acolo si aici, foarte putini politicieni sint deschisi la minte. Unii inca gindesc de parca ar fi pe timpul lui Ceausescu. Iar in ceea ce priveste Moldova, de exemplu, cind ma uit la Mesagerul de acum, vad Mesagerul de acum zece ani. Se vede foarte clar cit de mult ii iubeste poporul pe Voronin si pe comunisti. Si am inteles ca toate institutiile sint obligate sa aiba pe perete  portretul lui Voronin.

O. V.: Sa vorbim in mod special de elita culturala din Republica Moldova…

A. V.: Parerea mea este ca Moldova are scriitori foarte, foarte misto, cel putin aia tineri. Uite ca s-a intors in Moldova si Dumitru Crudu, care a stat in Romania multi ani. Unii sint la acelasi nivel cu cei din Romania. Dumitru Crudu, Iulian Ciocan, desi stau in Molodva, scot carti in Romania si au o priza foarte buna la public. Cititorul cumpara cartea si nu se intreaba daca e scrisa de un roman sau de un basarabean. Scriitorii basarabeni sint tratati ca niste scriitorii romani.

O. V.: Vei rezista doi ani fara Romania?

A. V.: Nu stiu. Imi era dor si de maica-mea si nu puteam sa ramin in Romania o viata, ilegal. Am stat in Romania din ’97 si normal ca intre timp mi-am facut multi prieteni si o sa imi fie dor si de locurile foarte misto in care am mers. Imi pare rau ca nu o sa merg la Rosia Montana, imi pare rau ca nu o merg in Vama la Stufstock, in anumite locuri din Cluj, din Brasov.

O. V.: N-ai fost acasa de vreo patru ani. E la fel de mucegait totul?

A. V.: Pai uite, cind am coborit din autobuz si am mers prin centrul Chisinaului, chiar ma bucuram ca s-a facut foarte frumos. In schimb, de cum am luat-o spre Gara de Nord, era la fel de posomorit totul. Cred ca nu s-au schimbat foarte mult lucrurile. Asta e impresia mea, cel putin. Acum vreau sa stau acasa o perioada, sa imi adun gindurile, si apoi probabil o sa merg la Chisinau. Aici e frumos si e bine, dar nu prea vad ce as putea face. Sau, nu stiu, ma mai gindesc, poate fac ziarul satului (ride), fac un cenaclu la scoala. Chiar azi a intrat la mine directoarea scolii si incerca sa ma convinga sa fiu prof de romana. I-am zis ca am venit sa o vad pe maica-mea, nu sa devin prof de romana.

Lina VDOVII

Exilat in tara lui

Poet si prozator basarabean, Alexandru Vakulovski s-a nascut la 9 aprilie 1978 in satul Antonesti, raionul Stefan Voda, in U.R.S.S. Intre 1995 si 1997 a studiat la Facultatea de Litere a Universitatii de Stat din Chisinau, Republica Moldova, iar in 2005 a absolvit Facultatea de Litere a Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj-Napoca.  Publica eseuri, poezie, proza, teatru, critica literara in reviste de cultura din diferite tari: Republica Moldova (“Contrafort”, “Tara”, “Virtual Expres”), Romania (“Viata Romaneasca?” – Bucuresti, “Interval” – Brasov,  “Arca” – Arad, “Vatra” – Tirgu-Mures, “Apostrof”, “Echinox”, “Steaua”, “Tribuna” – Cluj, “Timpul” – Iasi, “Bucovina Literara” – Suceava, “Lolocur”, “Tiuk!” – online) si Austria (“Literatur und Kritic”). Este autorul a sapte volume de proza, poezie si teatru, cel mai cunoscut fiind romanul “Pizdet”, publicat in 2002, primul din trilogia “Letopizdet”, care mai cuprinde romanele “Cactusi albi pentru iubita mea” (2004) si “Bong”(editura Polirom, Iasi, 2007). In 2002 obtine Premiul “Esinencu” pentru romanul “Pizdet” la categoria “Cea mai buna carte a anului”.

***

De curind, scriitorul a fost expulzat din Romania si a primit interdictie de a intra in tara timp de doi ani si jumatate. Astfel, Alexandru Vakulovski s-a intors in Republica Moldova pe 25 martie, in satul sau natal, Antonesti, raionul Stefan Voda, unde locuieste impreuna cu mama sa, Sofia Vakulovski. Motivul pentru care a fost fortat sa paraseasca tara a fost expirarea permisului de sedere temporara, in conditiile in care scritorul a depus actele pentru obtinerea cetateniei romane de aproape cinci ani.  Pe linga interdictia de a vizita Romania, basarabeanul a primit si o amenda in valoare de 1200 de lei. Indignati de situatia autorului, aproximativ 1030 de romani au semnat o petitie adresata presedintelui Traian Basescu si ministrilor Cristian Diaconescu (Afaceri Externe),  Theodor Paleologu (Cultura si Culte) si Catalin Predoiu (Justitie), prin care cer solutionarea in regim de urgenta a cererii scriitorului de dobindire a cetateniei romane.