Mihai Dragoș: 6% este realizabil atîta timp cît există voință politică și societatea se mobilizează

Fie că a fost prin acțiunile studenților sau nu, ministerul a luat cîteva decizii de a suplimenta bugetul educației pe anul acesta. Însă cele 9,5% procente cu cît a crescut sînt departe de 6% din Produsul Intern Brut cît au cerut tinerii în stradă. Dacă este fezabil sau nu, asta încă nu pot spune nici ei sigur. Cer sprijinul societății și în același timp discuții civilizate. Afirmă că ligile s-au unit în viziuni deși acestea încă au filosofii diferite. Mișcările studențești din ultima perioadă nu se compară, într-adevăr, cu cele care scot sute de mii de tineri în alte țări europene. Însă, spre deosebire de alți ani, ceva a început să se miște. Studenții au strîns rîndurile și au ajuns cu toții la o singură concluzie: viitorul va arăta la fel dacă ceva nu se schimbă și schimbarea aceea trebuie să vină de la ei.

Săptămîna trecută, studenții au ieșit în stradă pentru a protesta față de lipsurile din învățămîntul superior, însă numărul lor a fost unul foarte mic. De ce la o astfel de mișcare nu reușesc să se mobilizeze măcar jumătate din ei avînd în vedere că interesul este pînă la urmă unul comun?

În societate există o apatie față de zona civică și oamenii nu mai par­ti­cipă la acțiuni de stradă pentru că nu au foarte multă încredere că lu­crurile se vor schimba. Este foarte multă dezamăgire din cauza clasei po­litice din ultimii ani, care a luat foarte multe decizii nocive pentru Ro­mânia și inclusiv interesele sis­te­mu­lui de educație au fost călcate în picioare. Atunci, evident că multe per­soane nu s-au ambiționat pentru a lupta.

Mai este și problema că, din pă­ca­te, nu toți reprezentanții stu­den­ților au înțeles să se alăture unei lup­te care a fost pînă la urmă a tuturor pen­tru o finanțare mai bună a edu­cației.

Ca lider al unei organizații stu­dențești naționale, cît de mult crezi că s-au schimbat în ultimii ani ligile stu­dențești în ceea ce privește aceas­tă latură civică?

Ele s-au schimbat foarte mult, dar depinde de la organizație la or­ganizație înspre care latură. De e­xem­plu, Alianța Națională a Orga­ni­zațiilor Studențești din România a pro­movat mereu și latura de civil, de luptă pentru drepturile și interesele noastre, într-un mod mai direct, prin folosirea mecanismelor de presiune. Însă, se resimte faptul că a scăzut această latură civică în mediul stu­den­țesc.

De exemplu, protestul din 13 no­iembrie a fost cel mai mare de acest fel din ultimii ani. A fost un efort ca­re a dat rezultate și a arătat că stu­den­ții sînt încă o forță.

Deci crezi că manifestările din 13 noiembrie au influențat deciziile Ministerului Educației. Dar în ce măsură?

Acțiunile studenților au in­flu­en­țat cu siguranță deciziile minis­te­ru­lui. De altfel, dacă înainte și Mi­nis­te­rul Educației și cel de Finanțe spu­seseră că ar putea să acorde o creș­te­re de cel mult 5% a sub­vențiilor pen­tru cămine-cantină, a doua zi după pro­teste s-a hotărît o creștere cu 10%.

În învățămîntul superior aveam niște situații extrem de complicate. De exemplu, multe universități erau în pragul falimentului, nu își puteau plăti salariile pe acest an. Sînt lucruri care s-au întîmplat și datorită pre­siu­nii, pentru că la Ministerul de Fi­nan­țe se pare că este mai greu de comunicat altfel. În continuare, noi nu sîn­tem mulțumiți de cum arată bugetul pentru Educație, chiar dacă s-a în­re­gis­trat o creștere cu 9,5 % față de a­nul trecut. Sînt rezultate pe care nu le putem neglija și care, în mod si­gur, fără o presiune nu ar fi arătat la fel.

Ar fi bine la un moment dat să existe o singură voce unitară a studenților

Odată cu stabilirea bugetului pentru Educație pe 2014, subvențiile pentru cămine și cantine vor crește cu 10 %. De asemenea, salariile profesorilor debutanți vor crește și ele cu 10 % de anul viitor. Încep lucrurile să se îndrepte?

Deocamdată este cam devreme să spun dacă încep sau nu să se îndrepte, pentru că noi nu am văzut un plan multianual. În situația în care nu se va ajunge la o mărire a bugetului pentru Educație pînă la 6% din PIB în acest an, trebuie să ve­dem un plan de creștere, pe care mo­mentan nu l-am văzut.

Mai este și problema că ministrul delegat pentru învățămînt superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, Mihnea Costoiu, și-a asumat că va propune și o creștere a fondului de burse cu 10%. Însă în dezbaterile din Parlament, ministrul Educației Naționale, Remus Prico­pie, pentru că el a fost prezent acolo, nu a susținut această creștere și a spus că se vor căuta soluții în interiorul bugetului ministerului. A fost un pas înapoi față de stadiul ne­go­cierilor de pînă în acel moment. În fine, sînt multe lucruri nerezolvate. Într-adevăr, este o creștere pe care nu o putem ignora, dar care este de­pa­rte de nevoile actuale.

Dar luînd în considerare stadiul de dezvoltare a țării, comparativ cu alte state europene, consideri că această creștere de pînă la 6% din PIB este realizabilă în totalitate?

Cred că este realizabilă. Era di­fi­cil de pus în practică în 2014 fără o politică financiară asociată, adică fără să existe un plan clar unde se investesc banii, pe care ar fi trebuit să îl facă Guvernul. Dar 6% este rea­li­zabil atîta timp cît există voință politică și atîta timp cît societatea se mobilizează pentru a lupta pentru asta. Aici nu e vorba doar de ce își doresc studenții sau profesorii, ci de o societate care trebuie să înțeleagă legitimitatea investiției în educație și cercetare. Sînt analize care arată că investiția în educație produce bene­ficii economice imense, pe termen lung.

S-a vorbit la un moment dat despre unificarea celor trei federații studențești (ANOSR, UNSR și USR) în una singură. Ar ajuta această variantă la găsirea unui punct comun în reprezentarea studenților?
O mișcare studențească unită ar fi mult mai puternică. Problema și condiția este ca toate organizațiile să fie critice, să spună lucrurilor pe nume și să lupte pentru studenți. Tre­buie să vedem că acest lucru se în­tîmplă și că acea voce unită va fi puternică în interesul studenților. Fie­care poate avea obiectivele, acțiu­ni­le și propriul stil de lucru. Ar fi bine la un moment dat să existe o sin­gură voce unitară.
Organizațiile studențești trebuie să se asigure că instituțiile funcționează în interesul comunităților
academice

Foarte mulți studenți nu ajung la facultate într-un mod care să reflecte cu adevărat nevoile și abilitățile lor.

Care este portretul studentului de astăzi?

Ce s-a constatat în urma studiilor este că foarte mulți nu ajung la facultate într-un mod care să reflecte cu adevărat nevoile și abilitățile lor. Majoritatea se duc acolo unde le spun părinții, acolo unde se duc și colegii, fără să fie conștienți că asta are un impact decisiv asupra vieții lor. Ulterior, în facultăți, mulți sînt dezamăgiți pentru că nu au reușit să găsească acolo un mediu în care să se dezvolte așa cum își imaginau.
Această lipsă de orientare este una din problemele care face ca studenții să nu se implice civic. În momentul în care nu ai făcut o ale­ge­re din pasiune și cu gîndul la ce se va întîmpla în continuare în viață, e greu să obții beneficii a căror re­le­vanță nu ai cum să o vezi. A­tunci, e­ta­­pa facultății poate să de­vină doar o etapă intermediară, nu foar­te bine înțeleasă și de care stu­denții nu pot profita așa cum ar trebui.

De unde ar trebui să vină schimbarea?

Atîta timp cît Guvernul nu își asumă responsabilitatea pentru sis­te­mul de educație și, cel puțin, în ac­te­le normative asta se întîmplă, trebuie să fie făcute politici publice ca­re să asigure o alegere corectă și un parcurs optim al studiilor. Ce se întîmplă este că aceste politici au nevoie de susținere financiară și aici este și problema bugetului pentru educație. Dacă nu investim, nu o să putem să asigurăm nici consiliere, nici o informare corectă a elevilor asu­pra a ceea ce vor să facă.

Atîta timp cît învățămîntul este finanțat la limita supraviețuirii, este foarte greu să obținem mai mult decît facem deja. Și asta trebuie să înțeleagă și societatea, dar și de­ci­den­ții, clasa politică. Dacă vrem un viitor mai bun, atunci ar trebui să vedem care sînt problemele și să și investim financiar pentru rezolvarea lor.

Pe lîngă problemele deja enumerate, un alt minus identificat de studenți este lipsa unei transparențe în universități. Cît de răspîndită este aceasta problemă în România, azi?

Este o problemă reală, care are mai multe laturi. Din păcate, faptul că multe cursuri sînt învechite, face ca studenții să nu mai fie atît de prezenți la ceea ce se întîmplă îm mediul academic, adică să nu se mai simtă ca într-o comunitate academică, ci să o vadă mai degrabă ca pe o da­to­rie. Asta și pentru că există și pro­b­leme de calitate și atunci, evident că și interesul studentului de rînd pentru transparență scade, iar cei ca­re se luptă pentru a avea informații sînt văzuți ca niște excepții ale sis­te­mului, și nu ca oameni care își asu­mă dreptul de membru al unei co­munități academice.

Sînt multe organizații studențești preocupate de activități care nu vizează bunul mers al universităților. Rolul organizațiilor este și de a se asi­g­u­ra că instituțiile funcționează în interesul comunităților academice.

Care sînt alte laturi ale transparenței în mediul universitar?

Sînt multe organizații studențești și reprezentanți ai studenților pre­o­cu­pați de activități care nu vizează bunul mers al instituțiilor de în­vă­ță­mînt superior. Rolul organizațiilor studențești este și acesta, să se asi­g­u­re că instituțiile funcționează în in­teresul comunităților academice. De asta am și promovat Statutul Stu­den­tului.

Altă problemă de transparență este modul în care se comunică de­ci­ziile dinspre conducerea unei u­ni­ver­sități înspre studenți. De asemenea, taxele, contractele de studii nu se pot schimba în timpul anului. Sînt și mulți reprezentanți ai studenților care au probleme de transparență. De exemplu, nu își publică con­tac­te­le, unii sînt mai greu de găsit decît rectorii, unii se simt reprezentanții rec­torilor în rîndul colegilor și își admonestează colegii.

Cum ar arăta un sistem de învățămînt mai bun, în viziunea ta?

Un sistem de învățămînt mai bun ar trebui să fie capabil să răspundă nevoilor fiecăruia dintre parti­ci­pan­ții la educație. Respectiv, să se a­si­gure că cineva poate să meargă pe un traseu educațional și de carieră care este în acord cu interesele și ne­voile sale și că beneficiază de cur­su­ri, de laboratoare, de dotări și o­por­tu­ni­tăți de practică relevante pentru a­cest parcurs. Și că este sus­ți­nut în a conștientiza acele nevoi și in­­terese și a merge în respectiva direcție.