Nu cred că PDL sau Emil Boc dorește neapărat ca ANI să funcționeze

Clasa politică suferă de autism, presa românească s-a îmbolnăvit de la politicieni, și acum „ne trezim că după 20 de ani vorbim aceleași lucruri”. Mai în glumă, totul parcă ar fi dintr-una din legendele Olimpului: „Am senzația ca și cum am fi în fața pînzei Penelopei, care se destramă noaptea și trebuie reluată în fiecare dimineață și să o coasem din nou”. Pentru jurnalistul Rodica Culcer acest lucru se întîmplă și pentru că mass-media au devenit un soi de rampe de lansare pentru toți parlamentarii, ca și cînd ar exista un acord politico – mediatic. Mai mult, jocurile se fac numai la cacealma, iar pentru mai mult succes, se aduc și vedete pentru a completa acest peisaj. Cel mai recent exemplu este cazul Teo Trandafir, fostul om de televiziune care candidează pentru un loc în Camera Deputaților. Iar, la urma urmei, „dacă a fost Irina Loghin, de ce să nu fie și Teo?”.

OPINIA VECHE: Ce vă obosește cel mai mult?

RODICA CULCER: Faptul că de aproape 20 de ani, de cînd sînt în acest domeniu, ne batem cu aceleași probleme și cu aceleași forțe și că nu se rezolvă sau se fac progrese foarte mici în privința statului de drept, transparenței administrației publice, eficienței și competenței în viața publică și mai ales în domeniul corupției. Sîntem o mînă de ziariști care ba de o anumită parte a presei, ba de cealaltă și ne zbatem. Ne trezim că după 20 de ani vorbim aceleași lucruri.

O.V.: Și cine sînt cei mai mari palavragii?

R.C.: Oamenii politici, evident. Pentru că toți, pe rînd, au promis că vor rezolva aceste probleme. O dată ajunși la putere, au rezolvat o mică parte, unii dintre ei, iar alții deloc. Oricum, doar de ochii lumii și problemele de fond nu s-au rezolvat. Ca dovadă, am ajuns în faza în care sîntem cu niște cazuri gen Voicu și așa mai departe. Micile progrese care s-au făcut cu Agenția Națională de Integritate (ANI), și acelea sînt date cîțiva pași înapoi din cauza rezistenței unei clase politice constituite într-un anumit context și după anumite criterii de la începutul anilor ’90. În fiecare an o luăm de la capăt. Am senzația ca și cum am fi în fața pînzei Penelopei, care se destramă noaptea și trebuie cusută din nou a doua zi.

O.V.: Intră în partide cîțiva tineri, promit că vor schimba sistemul sau vor aduce o reformă, dar se pare că se izbesc de un zid. Politicienii suferă cumva de un soi de autism?

R.C.: Ei nu reprezintă o masă critică în partidul în care sînt. Acum, sigur că PDL este un partid cu multă rezistență, dar în PDL au mai intrat și oameni care vorbesc despre reformă și care încearcă sau măcar au o atitudine mentală despre ce ar trebui schimbat. Din păcate, oameni ca Monica Macovei au fost expediați la Bruxelles și, din cînd în cînd, își mai fac simțită prezența în politica românească. Asta a fost o decizie strategică a partidului – de a-i trimite acolo și de a-i valorifica în politica internă – care merită pusă sub semnul întrebării și analizată.

Într-adevăr, este un bloc autist și constatăm acest lucru și din modul în care se pun problemele. Să luăm cazul ANI, despre care știm că este apreciată de comisia europeană, a fost un angajament al statului român și orice cîștig din punct de vedere al transparenței nu mai poate fi luat înapoi.

În nici un stat democratic nu se întîmplă acest lucu și totuși o bună parte din politicienii români, o dată ce a fost luată decizia Curții Constituționale, nu fac altceva decît să dea cu pietre în ea. Ei nu își dau seama că în felul acesta își atrag criticile sau dezaprobarea publicului, pe ei nu îi interesează. Ei nu se văd decît pe ei și nu îi interesează deloc. Dacă urmărim, de exemplu, declarațiile unui parlamentar, de exemplu Robert Negoiță, el nu are nici o problemă să spună că ANI este o instituție falimentară.

Nu mi se pare normal ca declarațiile unor persoane care dețin funcții publice să nu fie publice

O.V.: La auzirea acestei vești a procedat la fel și Radu Mazăre.

R.C.: Dar toți sînt oameni care au fost cercetați de ANI. Acum opinia publică să nu înțeleagă că patru din cei nouă judecători erau investigați de ANI și fuseseră deja descoperiți ca fiind în stare de incompatibilitate? Sigur că vede acest lucru. Și totuși oamenilor politici nu le pasă, autismul lor este avansat.

O.V.: Pe partea cealaltă, există și conflictul între Curtea Constituțională a României și Guvern. Se dă o lege, pentru ca ulterior Curtea să decidă că nu este conform Constituției. E normal ca sistemul să funcționeze în acest ritm?

R.C.: Așa s-a întîmplat și cu legea CNSAS, dacă ne amintim. În momentul în care au fost lezate intersele domnului Voiculescu, s-a descoperit brusc că această lege este neconstituțională. Probabil mai aveam și o judecătoare bănuită că ar fi colaborat cu Securitatea și nenumărați alți judecători care se aflau într-o situație asemănătoare. Doamna Lidia Bărbulescu, președinta CSM (n.r.: Curtea Supremă a Magistraturii), are un dosar deschis la Înalta Curte, pentru că ea nu corespondea criteriilor. Avea un verdict de colaborare. Acest CNSAS ajunsese să deranjeze și atunci s-a schimbat legea, s-a dat o ordonanță și s-au restrîns posibilitățile de acțiune. La fel se întîmplă și cu ANI acum.

Înțelegem că guvernul Boc va da o ordonanță care să găsească modalitatea prin care să redea posibilitatea de a acționa cu puteri depline. Nu înțeleg, cum adică declarațiile de avere să nu fie publice? Mie nu mi se pare normal că declarațiile unor persoane care dețin funcții publice să nu fie publice. Este normal și așa se întîmplă și în alte părți.

O.V.: Practic, în loc ca această reformă să fie bazată pe o lege, premierul ajunge să caute o chichiță legislativă pentru a funcționa din nou. E un fel de păcălire a propriului sistem?

R.C.: Dacă noi considerăm că ANI este un cîștig din punct de vedere al transparenței și al investigării conflictelor de interese și incompatibilităților, eu cred că guvernul procedează bine că încearcă să redea o parte din puterile pe care le avea. Dacă noi am lăsa ca legea să rămînă așa cum vrea să o facă Curtea Constituțională, atunci ce rezolvăm? Rezolvăm că toți cei care își adună averile prin mijloace dubioase vor putea să o facă în continuare și nimeni nu va mai putea să îi mai tragă la răpsundere.

Care sînt alternativele? Eu nu cred că PDL sau Emil Boc dorește neapărat în adîncul sufletului ca ANI să funcționeze. Ei își dau seama de pierderile politice care se pot înregistra dacă nu încearcă să contracareze această acțiune. Realizează ce pierderi vor avea în plan european pentru că în iunie va veni raportul final al Comisiei Europene pe tema clauzei de salvgardării, care se cheamă mecanismul de cooperare și verificare. Și ce o să constate acolo? Că ANI nu mai are puterile pe care le avea și șansele noastre de a scăpa de această clauză sînt tot mai mici. Poate că nici nu trebuie să scăpăm de ea, că dacă nu avem clauza, nu facem nimic. Și cu ea deasupra noastră, clasa politică încearcă tot timpul să reducă gradul de transparență.

O.V.: În presă, la unele canale de televiziune, această știre a fost prezentată ca un motiv de fericire.

R.C.: Erau domnul Anton și doamna Drăghici. Erau foarte fericiți și nu venise nimeni care să-i contrazică în studio. Putem să constatăm o alianță mediatico – politică între ei. Uitați-vă pe site-ul Realității, nu sînt decît oameni care înjură ANI – de la Corneliu Vadim Tudor și Robert Negoiță, numai persoane care spun că era o instituție deplorabilă.

Dacă alții au putut să fie parlamentari, de ce n-ar fi și Teo?

O.V.: Partidul nu își pierde din imagine cînd acceptă această trecere a vedetelor din showbiz, în politică? Cum este acum și cazul lui Teo Trandafir?

R.C.: Nu este un lucru care se întîmplă numai la noi. Sînt și în alte părți oameni din showbiz, din televiziuni care intră în politică. Despre Teo nu spun că nu este o femeie inteligentă, totuși a făcut o emisiune extrem de lipsită de substanță ani de zile și acesta este profilul ei. PDL coboară standardele atît de jos și nu e în stare să aibă un om politic serios și care să fie în același timp și carismatic, și care să poată cîștiga alegătorii din sectorul 4. De ce trebuie să cobori la nivelul Piedone ca să cîștigi în sectorul lui Piedone? Ăsta este mesajul care ni se transmite și culmea, că PDL își dă cu firma în cap. Teo Trandafir a spus că în turul întîi a votat cu Crin Antonescu, deci care este atașamentul tău față de valorile partidului? Dar la turul al doilea cu cine ai votat? Poate cu Mircea Geoană. Pentru un partid de genul acesta, este destul de descalificant să recurgi la personaje care și ele au venit la tine din oportunism și nu din convingeri. Politica își pierde seriozitatea și claritatea pe care ar trebui să o aibă. Ea cum o să voteze în Parlament? A citit vreo lege în Parlament?

O.V.:Dacă ar fi un caz singular, ar fi bine. Dar ce facem cînd vedem că a devenit deja o practică?

R.C.: Au fost atîția. Dacă a fost Irina Loghin, de ce să nu fie și Teo? Dacă alții au putut să fie parlamentari, de ce n-ar fi și Teo? Eu nu am nimic cu persoana respectivă, nu m-am uitat niciodată la emisiunea ei. Este cu totul altceva, nu este o emisiune care să mi se adreseze mie. Dar eu vreau să știu ce program are, ce filosofie politică, ce urmărește să facă în Parlament. Eu nu am auzit aceste lucruri pînă acum, eu sînt asigurată de PDL că este o femeie extraordinară și că la genul de electorat din colegiul 19 asta este ce trebuie să promovăm.

O.V.: În ritmul acesta, dacă tot coboară ștacheta, credeți că și PDL va ajunge ca PSD, după cum spun unii analiști?

R.C.: PDL trebuie să încerce să își revină. După mine, e pe cale de a pierde teren. Nu am văzut nici un sondaj pînă acum, dar va fi din cauza performanței la guvernare și din partea unei anumite inconsecvențe din partid.

Teo Trandafir, dacă e să ne gîndim obiectiv, e cu un pas înaintea lui Honorius Prigoană, care a fost adevărata rușine a partidului. În același colegiu ei avuseseră un om care cîștigase în 2008, dar a pierdut la redistribuire. De ce nu i-ai dat din nou șansa de a candida? Omului acela, care era un avocat, șeful organizației PDL pe colegiul din sectorul 1, de ce nu i-ai dat șansa omului tău care a muncit pentru acest partid să încerce să obțină locul care l-a pierdut din cauza unei legi strîmbe care prevede redistribuirea cînd n-ar trebui să se întîmple acest lucru? De ce ai făcut asta și te-ai făcut de rîs cu Honorius Prigoană, care a luat un punctaj rușinoș, care era o rușine în partid.

Eu nu accept să îmi vină Sever Voinescu, pentru care am tot respectul, și să îmi spună că era cea mai bună variantă în condițiile date. Adică era mai bine să îl ai pe Honorius Prigoană, decît pe finul lui Becali. Astea sînt opțiunile la care a ajuns PDL? Atunci trebuie să își facă o reexaminare serioasă.

Acum mizeria a ajuns la ventilator și nu te mai poți face că merge și așa

O.V.: Urmează în partid bolșevizarea anunțată în presă?

R.C.: Este pentru prima dată cînd constatăm un început de conflict între președinte și echipa lui. Nu a vorbit trei luni, a tăcut din gură și i-a lăsat să facă tot ce au vrut. Dacă a ieșit cu asta în public, înseamnă că este foarte supărat, eu așa interpretez această ieșire. Putea să mai stea o lună și să nu zică nimic, dar probabil a considerat să intre în acțiune, că altfel partidul derapa puternic.

Nu e o mare filosofie să vezi asta, eu cred că este destul de evident, niciodată nu a criticat PDL-ul cum a făcut-o acum. L-a deranjat foarte tare, cred, faptul că Emil Boc a cedat presiunilor din partea vechii gărzi a partidului de a nu înnoi și de a nu împrospăta conducerea. Nu uitați că în 2008, după alegeri, președintele s-a dus la PDL și le-a spus „Gata, acum cei care ați fost în față mai faceți un pas înapoi”. Nu au făcut și Emil Boc s-a lăsat influențat de ei. A fost acel an dezastruos de guvernare PDL – PSD care nu a fost bun nici pentru unii, nici pentru alții. Așa și rezultatul s-a văzut, au venit și prezidențialele.

O.V.: Iar cei din partidul democrat par să fi luat act de spusele lui Traian Băsescu.

R.C.: Eu cred că da. Pentru că acum sînt în fața unor critici publice. Pînă acum, președintele a vorbit cu ei în privat și a încercat să le zică niște lucruri fără să iasă în public cu ele, tocmai din simpatia pe care o are pentru acest partid și este normal să o aibă, să fim serioși. Dar acum deja mizeria a ajuns la ventilator și nu mai poți să te faci că merge așa, contînd pe discreția președintelui. El este la al doilea mandat, al treilea nu va exista, deci nu are ce pierde.

Președintele a susținut dintotdeauna oamenii tineri din partid, au fost puși pe liste, pentru că el i-a promovat. Monica Macovei, Cristian Preda, de exemplu, au fost puși pe lista europarlamentarilor pentru că el i-a pus acolo, nu i-a trimis partidul de capul lui niciodată. El întotdeauna a împins oamenii de o anumită facțiune. Sigur, a promovat și persoane gen Ritzi care n-ar fi trebuit promovate. Se mai întîmplă, nu toți cei pe care-i promovezi reușesc să se ridice la nivelul așteptărilor pe care l-ai avut de la ei. Roberta Anastase are anumite greutăți în a se afirma ca președinte de Cameră, uneori este depășită de anumite situații. Asta nu înseamnă că nu trebuie să îi promovezi și să îi susții pe oameni.

În politică nu există rețete infailibile

O.V.: Ridicarea pragului electoral la 10% și existența a două mari partide ar fi soluția unei viitoare stabilități politice?

R.C.: Hai să vedem. În America funcționează? În Marea Britanie funcționează? Funcționează, să știți că și în Franța funcționează, că ai EMP-ul și socialiștii, ceilalți nu prea contează. Eventual e un partid mic, mai e unul mic de centru și comuniștii. De fapt, majoritățile se fac de către aceste două partide mari. De socialiști și de către gaulliști, actualul partid al lui Sarkozy. În Italia sînt 7000 de coaliții, deci nu funcționează. Nu spun că este o rețetă. În politică nu există rețete infailibile, dar există locuri în care ele merg foarte bine. Putem să spunem că America nu este o țară democratică?

O.V.: Dar poți face acest sistem >să funcționeze cu oamenii pe care îi ai?

R.C.: Da, poți face, alții nu am. Ce, coalițiile au funcționat bine cu oamenii pe care i-am avut o dată ce se ceartă între ei? Apoi tu vii cu un program de guvernare, dacă tu ai o coaliție, poți să ridici din umeri și să spui că nu poți să îți faci programul de guvernare pentru că partenerul tău nu vrea anumite puncte și trebuie să ții cont de el. Întotdeauna responsabilitatea se împarte și nu mai poți să tragi la răspundere politicianul care te-a mințit în campania electorală. Dacă ai un partid care a făcut el Guvernul, poți să iei tot timpul programul din campanie și să îl raportezi la aceste promisiuni.

O.V.: Nu va fi același lucru ca și cu PSD-ul din anii ’90, cu acel monopol instituțional, politic al lor?

R.C.: Aici, dacă ne întoarcem la sistemul britanic, vedem că acolo există un nivel sub care nu se mai politizează nimic. Există un corp al funcționarilor publici care nu este politizat, se cheamă „The civil service”. Sigur că nici o măsură singură nu rezolvă problema. Nu uninominalul într-un tur sau două rezolvă problema, ci acompaniat de o reformă a administrației publice pe care începusem să o facem cînd am intrat în U.E. Asta pentru că ni s-a cerut și am uitat pe parcurs, apoi am început să politizăm. Președintele a spus-o și în 2009, dar și acum: „Lăsați-o mai moale cu politizarea”. Ca dovadă că ei tot timpul pierd la Curtea Constituțională.

Sînt aceste subterfugii: nu-i nimic, ne respinge CC-ul, mai dăm o ordonanță și între timp oamenii noștri tot acolo sînt și uite așa tot ne jucăm de-a Ordonanța. Nu merge treaba asta la infinit. Te decredibilizezi, e un preț pentru asta. Măsurile trebuie să fie luate împreună, depolitizarea administrației publice e combinată cu reforma sistemului, nu invers.

Nu știu cîtă lume vrea să fie coleg de partid cu Honorius Prigoană

O.V.: PSD spune că se va reforma o dată cu venirea lui Ponta, dar PNL-ului ce-i trebuie pentru o „reîmprospătare”?

R.C.: Să se elibereze de Dinu Patriciu, de dependența bolnăvicioasă pe care o au față de el și să devină într-adevăr liberal. Asta nu o va face Crin Antonescu.

O.V.: PDL de cine are nevoie pentru o aceeași reformă?

R.C.: Cred că încă s-ar mai putea salva dacă ar mai asculta de oameni ca Gheorghe Flutur, Valeriu Stoica, Cristian Preda, Monica Macovei. Dacă i-ar lua în seamă, nu numai formal, pe acești oameni care le-au adus un plus de imagine, care au ecou la electoratul lor, un electorat care nu e cel al PSD-ului pe care tot ei visează să îl ia. Ar trebui să se gîndească la al lor și care întotdeauna a făcut diferența: electoratul urban, activ, care așteaptă o altfel de politică pe care a făcut-o ani de zile PSD. Ei nu sînt în stare să se desprindă de vechile practici, de faptul că o dată au fost un FSN. Ar fi bine să cîștige tot mai mult teren această aripă a lui Stolojan, PLD-ul acela. În loc să-i marginalizeze și să-i saboteze pe unde pot, dacă i-ar lua în seamă și ar lucra împreună cu ei, cred că ar avea o șansă.

O.V.: Da, dar atunci de ce Monica Macovei e în Parlamentul European?

R.C.: Păi cine a trimis-o acolo? Au trimis-o acolo pentru că nu o vroiau aici, nu aveau nevoie. Alți oameni de calibrul acelora nu vor mai intra în PDL cînd văd ce se întîmplă. Pentru că nu știu cîtă lume vrea să fie coleg de partid cu Honorius Prigoană și să trebuiască să îl susțină la alegeri. Oamenii de calitate de care au nevoie se vor feri.

Mai ales este și un ministru de finanțe care își ia un consilier pe Dan Bitman. Pe Gheorghe l-au dat afară, dar cum ai putut să iei această decizie? Dacă am avea o altă echipă și altă percepție, poate am avea și miniștri cu o viziune economică și nu doar simpli interceptori. Noi vorbim despre o politică de încurajare a business-ului și băgăm impozitul forfetar. Împovărăm firmele private cu tot felul de controale abuzive, lucru care se întîmplă în continuare.

***

O.V.: Avînd în vedere presa de azi, în care redacție v-ați vedea lucrînd din nou?

R.C.: Eu nu mă văd lucrînd la Realitatea și la Antena 3, acolo chiar nu. Nici nu mi-am pus problema. Tot în televizinea publică, este singurul loc în care măcar legea te apară și îți cere să faci un anumit tip de jurnalism. Îl faci, iar te plesnesc, dar nu renunți la el.

***

Trustul media trăiește într-un fel de bulă de săpun

O.V.: Între Cristian Tudor Popescu și Mircea Badea, pe unde se regăsește presa, în ansamblu? 

R.C.: Mircea Badea nu este jurnalist. Aceea (n.r.: emisiunea „În gura presei”) este o emisiune de pamflet, dacă vreți, dar nu e jurnalism. El nu ne dă o informație. El nu ne dă nimic. Îi amuză pe unii sau nu. Dar nu este o emisiune din care noi aflăm informații, din care se face o anchetă, niște dezvăluiri care să fie importante pentru viața noastră.

O.V.: Pe partea cealaltă, la emisiunea „Zece pentru România”, el a fost considerat cel mai bun jurnalist.

R.C.: Foarte mulți sînt considerați ca fiind jurnaliști la emisiunea „Zece pentru România”. Sînt niște sondaje contestate sociologic. Nu sînt profesioniste. Putem interpreta toată campania „Zece pentru România” ca pe o tentativă de a crea o rețea de sprijin a trustului Realitatea, de oameni care sînt cumva un fel de simpatizanți ai acestui trust. Este o operațiune de public relations, care parțial le reușește. Dar acel sondaj nu are niște criterii riguroase, pentru că amestecă categoriile profesionale. Andreea Esca este pusă la categoria analiști politici, hai să fim serioși, nici ea nu crede că e analist politic, nu a încercat să se prezinte ca atare. Deci ce valabilitate are un astfel de sondaj care încurcă categoriile?

O.V.: Ce credibilitate mai are și mass – media, mai ales și după campania electorală ce a trecut?

R.C.: Potrivit sondajelor, are tot mai puțină. Asta din cauza faptului că scena este aproape monopolizată de televiziunile mogulilor. Televiziunea de stat are o prezență atît de slabă în dezbaterea publică și în furnizarea de informații, este atît irelevantă, încît nu există o contrapondere la trusturile mogulilor. Și lumea și-a dat seama că este vorba de niște moguli acolo, pînă la urmă. Sigur a scăzut credibilitatea lor și nu avem nici o forță care să îi contracareze.

Nu avem o legislație antitrust corectă, să rupă aceste trusturi care au un monopol și cu ziare, și cu radiouri, și cu televiziuni, în care ei sînt mai mult sau mai puțin transparenți. Neavînd așa ceva, sigur că avem o piață dominată de trei moguli și atît. Restul nu contează. Dar există o presă independentă, există Hotnews, Revista 22, și alte site-uri care încearcă să fie independente. Dar care, din cauză că nu au expunere pe televizuni, nu sînt vizibile și numai cîțiva oameni le cunosc.

O.V.: Cum se vede atunci reapariția la televizor și a lui Bogdan Chireac, după scandalul în care a fost implicat și Sorin Roșca Stănescu?

R.C.: Reapare, e dreptul trustului să îl invite dacă dorește. Se pare că nu îi interesează care este ecoul lor. Eu cred că și trustul trăiește într-un fel de bulă de săpun și dă dovadă de o doză de autism pentru că este puternic integrat politic exact cu acele forțe politice care sînt cele mai refractare la schimbare și la reformă.

O.V.: Atunci scade credibilitatea instituției în sine?

R.C.: Da, ar trebuie să scadă. Dar dacă această credibilitate se menține la o anumită cotă este și din cauza lipsei unei alternative.Uneori te uiți, pentru că nu ai în altă parte informațiile de care ai nevoie. Dacă televiziunea publică nu este în stare să facă breaking news cînd cade avionul cu președintele Poloniei, ai să te uiți pe Realitatea, că măcar acolo vezi ce se întîmplă. Și uite așa vin,în absența concurenței. Prosperă monopolurile toxice, să zicem duopolurile.

O.V.: În ritmul acesta, mai scăpăm de imaginea jurnalistului tonomat?

R.C.: Ei merg pe ideea de sfidare în continuare. El (n.r.: Bogdan Chireac) poate să fie stigmatizat de Clubul de Presă, noi totuși o să îl invităm, lumea o să uite, o să treacă și uite așa mai departe. Este un fel de sfidare.

George GURESCU