Nu există nici o limită pentru banii care pot fi cheltuiți în folosul învățămîntului

OPINIA VECHE: V-ați născut și ați crescut într-un mediu academic. Ați fost influențată de acesta?

ANNE LONSDALE: Am fost inte­re­­sată mereu de tot ce se întîmplă în jurul meu. Am fost învățată de la început că există răspunsuri pentru toate întrebările, că este incitant să cauți răspunsuri, că există cărți și referințe în care poți să ca­uți răspunsurile. Am învățat că lumea e fascinantă și că nu ar trebui să ne plictisim niciodată.

O.V.: Tatăl Dumneavoastră a fost fi­zi­­cian. Ați reușit să îndrăgiți fizica vreodată?

A.L.: Mai curînd nu. Găseam fizica fas­cinantă și încă mai cred că e așa, însă nu am înțeles-o niciodată. Poate și pentru că n-am fost destul de pasionată de ma­te­matică. Am fost în schimb interesată de lim­bă și de cultură, de lucrurile care tran­sformă individul din homo sapiens într-un om de cultură.

O.V.: Cum a fost experiența dum­nea­vostră ca studentă?

A.L.: Am fost studentă la Oxford. Am studiat mai întîi limbile clasice, latina și greacă, filosofia și istoria antică, apoi mi-am luat și diploma în chineză.

O.V.: Ce ați învățat în universitate pe lîngă cursuri și materii?

A.L.: Am învățat că viața e foarte complicată, iar omul este complex și fas­ci­nant. În același timp am învățat despre ceea ce discutam azi dimineață la confe­rință, despre cooperare, care este calea cea mai bună spre a „ataca” lumea și a o cuceri, într-un final.

O.V.: De unde vă vine interesul pen­­tru țările Europei de Est?

A.L.: În 1991 am avut șansa să lucrez cu George Soros în Budapesta, Praga și Varșovia. Cred că am avut norocul, atunci cînd țările din est „s-au deschis”, să mă aflu aici și să văd cum se mișcă lucrurile. Iar asta mi-a părut foarte interesant.

Impresia pe care o avem noi în vest este mult mai gri, pe cînd aici totul este plin de viață

O.V.: Aveți și vreo curiozitate le­ga­tă de ecologie în aceste țări?

A.L.: În mare parte, pentru că am gă­sit un mediu ecologic foarte interesant în Europa Centrală și de Est. Dar interesul meu și mai mare s-a manifestat pentru China, pentru că o cunoșteam foarte bi­ne, din 1964. Eram mai interesată să văd cum țările își „pierd” din comunism și cu ce probleme se confruntă în acest proces. Iar în Europa acest lucru s-a întmplat într-un mod foarte diferit de China.

O.V.: Care este diferența dintre un student de la Cambridge și unul de la „A­lexandru Ioan Cuza”?

A.L.: Nici una. Doar că poate studen­tul de la Cambridge nu știe atîtea lim­bi.

O.V.: Pot fi eliminate diferențele cul­turale? Ar trebui să se întîmple acest lucru?

A.L.: Eu sper că nu vom elimina di­feren­țele culturale, pentru că acestea sînt fas­cinante. Ele arată un alt mod de a exa­mina și de a structura lumea, de a structura viața, moartea și toate lucrurile care ne fac umani. Iar această diversitate este una specială și foarte valoroasă.

Și sper că se vor crea oportunități ega­­le pentru toate țările, cele din est și din vest, mai ales cele din est, care au avut de suferit atîta timp și nu au avut aceleași oportunități; dar sper că țările nu-și vor pierde din cultura lor.

O.V.: Cum poate o structură ca U­­­ni­u­­nea Eurpoeană, bazată pe dezvol­tare e­co­­­nomică, să ajute la dezvoltarea me­diului educațional?

A.L.: Cred că am primit șansa să ne cu­noaștem și să ne înțelegem unii pe alții. Cînd am înființat grupul Coimbra a trebuit să ne sincronizăm toate detaliile le­gate de programul, de obiceiurile și de via­ța noastră academică, din toate țările, ca să înțelegem cînd studenții noștri vor fi într-adevăr pregătiți ca să facă schimburi culturale, să stabilim metodele prin ca­re vor fi examinați. Nu știam foarte mul­te unul despre altul, mulți dintre noi aveau relații în Statele Unite ale A­me­ricii, relații bilaterale și foarte puțini a­veau relații multilaterale cu universitățile europene. Așa că formarea acelor relații bazate pe înțelegere ne-a ajutat, cel puțin la nivel practic, legate de admitere, de examinare. Toate aceste lucruri au fost foarte necesare. Repet, nu era vorba des­pre pierderea diferențelor, ci despre posibilitatea să facem lucrurile mai ușoare și să ne bucurăm de aceste deosebiri.

O.V.: Care este problema prin care trece educația europeană acum?

A.L.: Cred că trecem printr-o criză la toate nivelurile, cauzată de cea financia­ră, evident. Dar un american a spus odată că nu există nici o limită pentru banii care pot fi cheltuiți bine și înțelept în folosul învățămîntului superior. Și cred că e ade­vărat, dacă ai mai multe resurse, poți face mult mai multe lucruri utile, poți să oferi oamenilor mai multe oportunități.

Pe lîngă problema financiară, mai cred că este o problemă faptul că universi­­tățile s-au simțit destul de „dirijate” de guverne. Am impresia că universitățile au început să creadă și să spună: „împreună sîntem mai puternice, avem va­lori di­fe­rite pe care trebuie să le păs­trăm, iar Eu­ropa ne va ajuta să le combinăm”.

O.V.: Cum vedeți viitorul Uniunii Eu­­­ropene? Există multe voci care sus­țin că este o structură care se clatină.

A.L.: Uniunea Europeană este foar­te tînără, este o structură extrem de nouă în evoluția umanității. Chiar și constiti­turea Statelor Unite a luat ceva timp, pen­­­­tru că părțile componente erau foarte diferite una față de cealaltă, dar în același timp erau și foarte puțin sofisticate, foar­te noi, foarte simple. Pe cînd în Europa avem țări vechi de cîteva secole, cu mîn­drie, istorie și complexitate și noi le ce­rem să lucreze împreună. Desigur că vor exista probleme și momente în care nu vom avea foarte mare încredere unul în celălalt, dar învățăm să înlăturăm aceste îndoieli. Asta cere timp și foarte multă interacțiune

Anastasia CONDRUC