Iulian Comănescu: „Realitatea” pierdea prime-time-ul pentru că nu avea curajul unei opțiuni asumate
Eveniment 2 iunie 2011 Niciun comentariu la Iulian Comănescu: „Realitatea” pierdea prime-time-ul pentru că nu avea curajul unei opțiuni asumate 8OPINIA VECHE: Dincolo de criza economonică, am avut și un management prost al instituțiilor de presă de au scăzut vînzările atît de mult?
IULIAN COMĂNESCU: Trebuiau să facă alte lucruri. Managerul este totuși un angajat, pînă la urmă, este la cheremul unui proprietar. El ori este un proprietar de media român – destul de discreționar cum s-a văzut din numeroase indicii care au ieșit la iveală – ori, dacă nu unul de media străin, mult mai profesionist, dar care are o libertate destul de limitată, ca de o piață de la marginea Turciei, așa cum este România.
Prin urmare, este vorba de voința politică și de ce vor acești oameni. S-a văzut foarte bine ce au făcut proprietarii de media din 2005 încoace. Sîntem într-un stadiu destul de mimetic, ei s-au înfipt pe o piață care era deja aglomerată, cea a cotidienilor, din dorința de a cîștiga influență politică, dar prin atitudini de xerox-uri. Dacă ne uităm la ceea ce fac străinii atunci cînd investesc în media în România, a fost foarte interesant ce s-a petrecut pe piața revistelor de femei, care-i a doua cea mai bogată din media românească. Aici avem glossy-urile de tip occidental, care au început cu „Avantaje” în 1995 și „Unica” în 1997, pentru că ele au venit pe un segment unde nu exista nimic atunci. S-au stabilizat și au devenit o găină cu pui de aur. Întotdeauna un patron media străin nu va fi tentat să diversifice zona de piață, destul de rar se va repezi într-un loc de care deja este aglomerat.
O.V.: Au fost campanii de refacere a imaginii, cu gîndul că vor revitaliza vînzările, însă cum s-a făcut că la „Evenimentul Zilei” acestea nu au avut un același impact ca la „România Liberă”?
I.C.: Cifrele spun asta, dar la „Evenimentul Zilei” a fost un concurs de factori care au dus la distrugerea brandului. Pe deoparte, povestea începe în ’92, ’94, cînd ziarul a pornit de pe poziții foarte sus și tot cade de atunci. Ceea ce s-a întîmplat în epoca post Nistorescu a însemnat o cădere accentuată, fără ca Nistorescu – contrar a ceea ce se crede – să fi fost un manager care a reușit să ridice tirajul, dar a greșit într-un moment în care a poziționat „Evenimentul” ca ziar anti–PSD și cu ocazia asta s-a ales cu un halou de reputație. La „România Liberă”, managementul ăsta WAZ și, ulterior, Adamescu a fost cea mai bună garanție politică în privința independenței.
Realitatea Tv, deja în îndelungata ei existență, nu a depășit nouă puncte
O.V.: Cît de kamikaze sînt atunci televiziunile de știri din moment în care știu că pierd din audiență constant, dar merg pe aceeași politică economică și editorială?
I.C.: Este o soluție empirică și de supraviețuire în care contractele sînt cu politicienii și nu cu telespectatorii. Ei se întîlnesc acolo ca să execute niște lucruri pe gustul cuiva. Un exemplu pregnant au fost, de pildă, Adrian Ursu și Oana Stancu, aveau un discurs hain și critic care nu interesa, în ultimă instanță, pe nimeni. B1 Tv, unde înainte de această lansare, era un lingău descifrabil, are niște personaje care toacă cîteva lucruri care nu interesează pe nimeni decît, eventual, cîțiva politicieni.
Realitatea pierdea perpetuum prime-time-ul pentru că nu avea curajul unei opțiuni asumate. Acești oameni, care au un trecut de presă scrisă, poate că este și discutabil, se omologhează ca vedete Tv. Sînt niște recordmen-i de un punct, un punct și jumătate într-o piață care totuși a văzut un Florin Călinescu, o Teo Trandafir, un Marius Tucă. Acum avem și „Românii au talent”, „X Factor” va începe la Antena 1, iar Pro Tv a achiziționat și „The voice of”, dar dincolo sînt domnii ăștia pe acolo, cu niște treburi, analiști, nu-stiu-ce-iști. Nu vă spun la cîte emisiuni de fotbal am fost invitat în viața mea. Se lansase H&M-ul și una dintre televiziunile astea îmi spusese să vin să discutăm despre imaginea lui Traian Băsescu care se îmbracă de la nu știu ce firmă, în timp ce poporul sărac face coadă la H&M.
O.V.: Dar cît le va lua pînă își vor reface această imagine?
I.C.: La Realitatea nu știu ce se va întîmpla. Acolo am fost, pentru scurt timp, numărul doi din televiziune, după relansarea de către Vîntu – nici nu știam atunci că el este acolo – mi s-a părut o tîmpenie să toacă această zonă politică o televiziune de vorbe și nu una de știri. Nu poți să țintești un target 25 -45% fără niște întîmplări catastrofice. Chiar înainte de toată această relansare politică, să mai vii cu niște pretenții cum că tu ai fi serios, îmi aduc aminte că era comunicatul acela de presă cu performanța lor jurnalistică, că au cumpărat un elicopter. Pentru ce? Realitatea Tv, deja în îndelungata ei existență, nu a depășit nouă puncte. Și asta a fost la caseta cu copilul, un milion și 50 de mii de telespectatori. Conceptul este greșit din start.
O.V.: În acest context, care-i șansa TVR-ului pentru a-și întări imaginea și audiența?
I.C.: Ca să nu fie un conflict de interese, spune că sînt implicat într-o emisiune produsă de firma soției mele, „Frăția vinului”, care are ca vedete frații Cătălin și Adrian Pădurariu. Pot să spun că am fost multă vreme destul de sceptic și, pentru oameni de factura Andi Lăzescu, mi-a fost teamă că se bagă într-o situație fără ieșire. Vă spun sincer și uman că, dacă mie mi-ar fi oferit cineva o poziție executivă, aș fi refuzat, aș fi fost convins că nu se poate. Știu inclusiv pe pielea mea că această echipă Lăzescu – Mona Dîrțu – Bradu reușește cumva să răzbească, se vede la TVR Info. Într-o lună de zile se poate să faci ceva mai normal la cap și mai în regulă, decît ceea ce au făcut ani de zile Realitatea și Antena 3. Este remarcabil, desigur cu niște pete în grilă pe care le are oricine.
George GURESCU
Adaugă un comentariu