Pierre Milli: Un documentar regional este slab finanțat
Eveniment 2 iunie 2011 Niciun comentariu la Pierre Milli: Un documentar regional este slab finanțat 2OPINIA VECHE: Care sînt principalele diferențe între documentarele regionale și cele naționale?
Pierre Milli: Primele trebuie să aibă o apropiere regională, indiferent de tema pe care acestea o abordează. Chiar dacă această apropiere regională vorbește despre un subiect din oarecare parte a lumii, trebuie să fie oarecum legat de acea regiune. O altă diferență, din nefericire, este diferența de finanțare. Cel regional este mult mai puțin finanțat decît documentarul de la nivel național.
O.V.: Au acestea mai mulți telespectatori la nivel național?
P.M.: Nu au toate succes. Atunci cînd acestea sînt difuzate la nivel național, sînt date mai departe cele care deja au fost lăudate pentru calitatea lor și, în al doilea rînd, cele care au avut o audiență mare cînd au fost difuzate la nivel regional. Pe de altă parte însă, cele naționale intră într-un plan de finanțare atunci cînd sînt în faza scenariului, înainte de producția documentarului. Așa că scenariul este foarte bun și interesul pentru este foarte mare.
O.V.: Credeți că maniera de a face documentar regional din Franța ar putea avea succes în România?
P.M.: Mi-e greu să răspund la această întrebare pentru că fiecare țară are specificul ei. Ar putea fi aspecte care s-ar putea împrumuta, adică realizatorii de documentar românesc ar putea să preia de la noi.
O.V.: În România nu există noțiunea de cinema – verité. Ați putea să-mi spuneți ce face legătura între acest aspect și documentar?
P.M.: Acestea sînt documentare care de fapt trec spre cinematografie. În mod teoretic, cînd nu există actori, nu putem vorbi de cinematografie. Dar, unele documentare pot fi văzute și în sălile de cinema. Dacă e așa, înseamnă că au avut un mare succes. Și aici vorbim de documentare cum ar fi „Le monde du silence” din 1953 care a fost premiat la Cannes, a fost un documentar foarte bun. Nu trebuie să concluzionăm așa, se pot folosi amîndouă genuri, documentar sau film non-ficțional. În ceea ce privește cinema-ul verité, este un foarte bun exemplu în Franța, o emisiune care se cheama „StripTease”, care face parte într-adevăr din acest gen, unde realizatorii petrec mult timp cu protagoniștii și documentarele care rezultă sînt foarte bune.
O.V.: Și atunci care ar fi diferența între acest gen și un reality-show?
P.M.: Un reality-show nu are nimic de-a face. Un astfel de produs este un gen de platou, în general, sînt doar niște emisiuni. Nu putem spune că e o asemănare pentru că termenul de cinema-verité ține strict de documentar.
O.V.: E un melanj între cinematografie și reportaj?
P.M.: Da, este un demers de autor.
O.V.: Dați-mi exemplu de-o trăsătură care se regăsește numai la documentare.
P.M.: Sînt multe, de exemplu pentru cele istorice, despre patrimoniu sînt foarte diferite de reportaj sau de cinematografie, sînt cele pure. De fapt, toate documentarele au cîte ceva care să le diferențieze. Toate. Un documentar este foarte vast, asta îi dă și bogăția. Nu putem însă spune că: asta ține de documentar, asta de reportaj.
O.V.: În România avem conturată foarte bine cultura genurilor. Reportajele sînt reportaje, documentarele sînt documentare. Care este situația în Franța?
P.M.: Asta ține de telespectatorul care privește. El poate ști dacă e un reportaj sau un documentar. Tot ce contează este ca el să fie interesat de toate materialele. Nu trebuie să se întrebe dacă ceea ce a avut este documentar sau reportaj. Acestea sînt lucruri care ar trebui să le știe un profesionist. Ceea ce diferențiază un documentar de un reportaj, foarte schematic, este obiectivitatea sau subiectivitatea autorului.
Alexandra ȘANDRU
Adaugă un comentariu