Cristian Nițulescu: Un post are nevoie de vreo doi ani de zile ca să intre în conștiința publicului

OPINIA VECHE: Cît de mari sînt diferențele între producțiile TVR și cele ale posturilor private?

CRISTIAN NIȚULESCU: Avem mai mulți parametri de discutat. Sînt di­ferențe majore pentru că televiziunea pu­blică are, prin Legea 41, o anumită menire. Vorbind în termeni practici, cele private din România acordă un spațiu mare producțiilor care nu res­pec­tă un standard înalt, ci vînează re­cla­ma. Sînt niște vînători prin definiție, în raport cu televiziunea publică. Un alt punct de vedere este faptul că, dacă vei face programele televiziunii res­pec­tînd strict gustul public drept crite­riul unic, vei obține producții unde gus­tul publicului român nu-l poți discuta. Evident că emisiunea „Un show păcătos” va face o audiență mai mare decît o dezbatere socială despre șomaj, nici măcar politică. Sau „Românii au talent” întotdeauna va face audiență mai mare decît, să zicem, o dezbatere des­pre legea învățămîntului. Din acest punct de vedere nu trebuie să faci o com­petiție pe criterii de audiență. Însă, nu trebuie nimeni să creadă că realizatorii din TVR sînt mai slabi sau să nu poată să facă exact același lucru pe care îl fac cei de la privat.

O.V.: Credeți că s-ar mai putea difuza o emisiune de divertistment de o asemenea amploare și la postul pu­blic? 

C.N.: Se poate da un gen de emisiune ca „Românii au talent” sau „Dan­sez pentru tine”. În momentul în care in­vestești bani în așa ceva construiești restul grilelor după ce ai fixat tronso­nul în care vrei să difuzezi un asemenea program, abia după aceea construieș­ti restul pachetelor. Te ghidezi ca să-ți faci cîțiva piloni de audiență.

O.V.: Ce-i lipsește TVR 3, pe lîngă materialele difuzate, ca să aibă un impact mai mare?

C.N.: Sînt vreo trei probleme. În pri­mul rînd un marketing mai agresiv, însă costă. În al doilea rînd, sînt ceva probleme la nivel local cu operatorii de cablu. Rata de penetrare în momentul de față este de vreo 80%. E un canal nou. Un post are nevoie de vreo 2 ani de zile ca să intre în conștiința publicului. Românii știu că există TVR 3 în pro­porție de 60-65%. În momentul în care vor ști la un procent maxim se va ve­dea acest lucru și în audiență. În al treilea rînd, există încă unele diferențe de producție între studiorile teritoriale. Se încearcă să se păstreze un standard calitativ, dar se obține un pic mai greu pentru că fiecare regiune are specificul ei. Noi trebuie să echilibrăm po­ten­ția­lul fiecăruia. Apoi trebuie să determini și studioul care nu are potențial pe un do­meniu să facă un material bun.

Un absolvent are nevoie de trei luni să se dezmeticească într-o instituție mare cum e TVR

O.V.: Se axează TVR 3 mai mult pe sport?

C.N.: În grila în vigoare pe care am început-o în octombrie 2010, inițial am avut o idee de a porni un canal de­di­­cat regiunilor și sportului. Și am avut cîteva contracte de sport din regiune. Și nu fotbal. Fotbalul este extrem de scump, piața din România se vinde pe sume exorbitante și absolut nejustificabile de calitatea fotbalului. Am încercat să popularizăm puțin baschetul pentru că s-au investit bani și arată mai bine, zic ei. Care e nenorocirea? Di­vi­zia noastră de sport n-a mai reușit să cîș­tige licitația pentru anul viitor.

O.V.: Cum s-a văzut decizia de­pu­­tatului Silviu Prigoană din 2010, cînd a inițiat un proiect de lege prin care TVR 3 și TVR Info ar trebui desființate?

C.N.: Proiectul a fost respins, am participat la discuții în Parlamentul Ro­mâniei, am discutat inclusiv și cu dom­nul Prigoană. Nu știu cîtă lume știe, dar poate e bine să se știe. Domnul Prigoană este implicat în afaceri me­dia și a cumpărat 200 de licențe locale pen­tru 200 de televiziuni mici. Ima­gi­nîn­du-și că așa va face o televiziune regională mare. Ca să bagi la operatorii de cablu un asemenea monstru, trebuie să faci rost de undeva de frecvențe și s-a gîndit el să desființeze TVR 3 și re­gio­na­lele astea. Asta a fost motivația.

O.V.: Mai ajung să lucreze în media cei cărora le place acest lu­cru?

C.N.: La felul în care s-a degradat presa în România în ultimii ani, rezistă cei cu stomacul tare, unde mai pui și criza financiară pe care o simte toată presa. Din nefericire mai e un handicap. Ti­nerii care vin acum să lucreze într-o instituție de presă au niște chestii teoretice complet inaplicabile învățate în facultate. El are nevoie de trei luni, de pildă să se dezmeticească într-o ins­ti­tuție mare cum e TVR-ul, să știe de unde pleacă o casetă și unde trebuie să ajungă și de cîte ori. În următoarele trei luni învață coridoarele, după un an poate să zică că știe jumătate din televiziune, fizic.

Georgel COSTIȚĂ