Karol Cioma: Cred că ar trebui să ne gîndim mai puțin la jurnalismul în sine și mai mult la a spune povești despre oameni
Microfonul de serviciu 25 mai 2014 Niciun comentariu la Karol Cioma: Cred că ar trebui să ne gîndim mai puțin la jurnalismul în sine și mai mult la a spune povești despre oameni 121Karol Cioma nu se poate împotrivi noilor tehnologii. Nici nu vrea și crede că nimeni nu ar trebui să facă acest lucru. De aceea, de peste 30 de ani caută să-i facă pe jurnaliștii și pe studenții de la jurnalism de prin toate colțurile continentului să se aproaie de oameni și povești cu o cameră de filmat: fie cu una profesionistă, fie cu un telefon mobil. Karol nu este rece și calculat, ca orice britanic, după cum ne-am fi aștepat cei care l-am întîlnit la Iași, la Seminarul Internațional de Jurnalism sau la workshopul pe mobile journalism de săptămîna trecută. Este hîtru și mereu gata să scoată o glumiță dintr-unul dintre buzunarele în care-și ține smartphone-urile. Dar musai punctual, fiindcă în presă asta se plătește cu o poveste pierdută.
Ați început să lucrați ca editor de film. Vă plăcea să vă jucați cu imaginile sau să creați povestea?
Întotdeauna principala prioritate a fost crearea poveștii. Pentru că, de fapt, povestea este coloana vertebrală pe care se prind imaginile. Bineînțeles că atunci cînd ai niște imagini extraordinare pe care să le folosești, este minunat, fiindcă povestea prinde viață într-un chip aparte. Dar, de foarte multe ori, de dragul poveștii, la editare, trebuie să renunți la niște imagini grozave, pentru că nu servesc demersului narativ.
Creați povești de ficțiune sau realistice?
Mi-am început cariera fiind asistentul unui editor de film și am lucrat la tot felul de proiecte, de la drame, la emisiuni de entertainment în direct. Eram acea persoană care făcea „tăieturile” și trebuia să învăț de la cei care erau prin preajma mea. Era perioada cînd apăruseră casetele video și m-am mutat de la editarea pe film, la editarea materialelor înregistrate pe casete video. Dintr-un motiv sau altul, am pătruns într-o redacție de știri și am descoperit că îmi place foarte mult să lucrez într-un astfel de cadru, pentru că fiecare zi era diferită. Erau lucruri foarte multe și foarte variate de făcut și niciodată o zi nu semăna cu alta, nimic nu se repeta. Mi-a plăcut la nebunie lucrul ăsta! Și nu doar acest aspect, ci faptul că lucrul într-o redacție presupune dezvoltarea abilităților de multitasking. Și mi-am dat seama că îmi place multitasking-ul, nu doar editarea.
Ce schimbări a presupus tranziția de la lucrul pe film la cel pe casetă?
Privind înapoi spre acele zile, lucrul pe film era destul de restrictiv, pentru că filmul trebuia procesat. După ce filmai, trebuia să pui filmul într-o baie de substanțe chimice, era un proces mai laborios, care lua timp. Apariția casetelor video a simplificat cu mult acest proces. Asta a presupus faptul că editarea video se poate face mult mai rapid, ceea ce a permis crearea a mai mult conținut în primă fază și, apoi, axarea pe dezvoltarea conținutului.
BBC-ului i-a luat multă vreme să înțeleagă faptul că jurnalistul poate edita în locul unde se petrece evenimentul
Ați făcut parte din echipa care a creat, în 1990, în Țara Galilor, prima echipă de editori de imagini. Care erau pe-atunci provocările jurnalistice din punct de vedere tehnic și editorial?
La vremea cînd am decis să lucrăm într-un mediu care presupune dezvoltarea abilităților multiple, presiunea era de natură finanicară și cea a pierderii locului de muncă. Dacă nu am fi decis să lucrăm și ca operatori de cameră și ca editori de imagine ne-am fi pierdut job-urile, fiindcă își doreau oameni care să știe să facă mai multe lucruri, lumea se afla în plină schimbare. Am dezvoltat un sistem prin care am devenit și mobili, ca jurnaliști. Nu în sensul de a lucra pe dispozitive mobile. Ceea ce am făcut a fost să luăm după noi echipamentele, să le urcăm într-o unitate mobilă cu care ne deplasam la locul faptelor și să edităm acolo, pe loc, materialele, unde terminam de filmat povestea. Nu ne întorceam în redacție. Și practica aceasta se întoarce, cu editarea pe laptop. BBC-ului i-a luat multă vreme să recupereze decalajul și să înțeleagă faptul că jurnalistul poate edita în locul unde se petrece evenimentul, pe laptopul lui și să trimită materialul în redacție prin WiFi.
Ați spus că BBC-ul a fost puțin în urmă în ceea ce privește înțelegerea „mobilității” jurnaliștilor, însă este unul dintre giganții care s-au adaptat rapid și adecvat noilor comandamente ale erei digitale, mai ales la tendințele multimedia.
BBC este o organizație mare și are tendința de a se mișca destul de lent. În ceea ce privește adoptarea practicilor de mobile journalism (MOJO) – pentru că asta știu cel mai bine – este faptul că le-au dat tuturor din redacție smartphone-uri pentru colectarea de știri, dar le vor folosi pentru a filma cu ele doar în caz de nevoie, în cazul întîmplării vreunui eveniment important. Și, în acel caz, materialele vor fi trimise înapoi prin intermediul unei aplicații speciale pe care BBC-ul a creat-o, care trimite materialul direct către serverele BBC. Deci BBC a „îmbrățișat” MOJO, dar într-o manieră limitată pînă în prezent. Cred că acestea, în termeni de doi ani vor exercita un impact mult mai puternic în ceea ce privește televiziunea tradițională.
Ținînd cont că toate drumurile duc înspre folosirea dispozitivelor mobile și consumul media pe mobile, apreciați că organizațiile media ar trebui să facă un efort financiar pentru a investi în MOJO?
Folosirea unui dispozitiv mobil este una chiar avantajoasă, de fapt, din punct de vedere financiar. Nu trebuie să plătești pentru un întreg echipament pentru a putea filma. În cît timp se vor uza dacă le folosești zilnic? Nu am încercat asta încă. Eu îmi folosesc telefon mobil pentru a filma, probabil de două sau de trei ori pe lună. Deci nu este o problemă tehnică legată de robustețea, de fiabilitatea lor. Cel mai important este că dispozitivele mobile ne aduc mai aproape de oameni. Nu doar prin Social Media, ci prin folosirea în sine a telefonului, care este mult mai puțin invaziv decît o cameră mare. Spre exemplu, dacă vrei să faci un material despre cineva care este bolnav, să ai o întreagă echipă de filmare în cameră este supărător pentru el. Eu nu aș vrea, dacă aș fi în locul lui. Dar, dacă cineva ar veni cu un telefon mobil, i-aș spune „Bine, poți vorbi cu mine!”. Așa că telefonul mobil are anumite avantaje ale utilizării, alături de celelalte echipamente profesionale care sînt folosite în televiziune.
Credeam că voi rămîne fidel manierei tradiționale de a privi la televizor
Ați spus într-un interviu că „schimbarea ne păstreză proaspeți, ne păstrează noi”. Putem spune, ducînd afirmația și mai departe, că ne păstrează în viață?
Da, este absolut obligatoriu să îmbrățișăm noile tehnologii, să nu ne fie frică de ele. Cel mai important lucru în video journalism și mobile journalism este cuvîntul comun, „jurnalism”. Dacă ai o poveste bună și, ca jurnalist te pricepi să spui povești, nu contează dacă utilizezi o cameră de filmat sau un smartphone pentru a da știrea. Cel mai important lucru este cum spui povestea.
Cu toate acestea, Marshall McLuhan „spunea că mediul este mesajul”. Este clar că mediul se schimbă, dar, în acest context, ce se întîmplă cu mesajul?
Da, cu siguranță că mesajul se schimbă. Este vorba de aceste mesaje rapide: un clip de 15 secunde pe Instagram, un material video postat pe Twitter, care-i fac pe oameni să se uite și apoi să meargă mai departe spre alte subiecte. Eu sînt în industrie de peste 30 de ani și perspectivele mele asupra modului în care trebuie să fie livrat mesajul s-au schimbat. Nu mă gîndeam că acest lucru se va întîmpla, dar s-a întîmplat. Credeam că voi rămîne fidel manierei tradiționale de a privi la televizor. Acum îmi înregistrez majoritatea programelor și mă uit la ele după aceea. De asemenea, postez materialele pe care le filmez pe YouTube, le distribui pe Facebook și pe Twitter, fac toate aceste lucruri.
Deși toate drumurile par să ducă înspre jurnalismul interactiv și multimedia, unii jurnaliști, spre exemplu, în România, dar și instituțiile media nu sînt dispuse să investească în training specializat pentru a-l transforma pe jurnalistul tradițional într-unul multimedia și multitasking.
Pot să înțeleg reticența și presiunea de a nu face investiții financiare în training-uri, fiindcă instituțiile media au bugete limitate și în vacarmul actual, nici nu se pune problema să facă angajări. Dar, tendința foarte clară înspre new media creează îngrijorare și ridică întrebarea „Încotro ne îndreptăm?”. Pentru stațiile locale, războiul împotriva conținutului cu organizațiile mari este deja pierdut. Ceea ce trebuie să facem noi, jurnaliștii locali, este să ne conectăm mai mult cu audiențele locale. Asta trebuie să facem. Cred că ar trebui să ne gîndim mai puțin încotro ne îndreptăm, la jurnaliști și la jurnalismul în sine și mai mult la oameni și la povești despre oameni. Să ieșim și să vorbim despre ei!
MOJO este și „sufletul” curentelor de jurnalism cetățenesc și jurnalism participativ. Sînt media tradiționale pregătite să colaboreze activ cu audiențele?
Acest lucru se întîmplă deja. Ne uităm la Primăvara Arabă și ce s-a întîmplat acolo, practic tot ce-am filmat acolo s-a filmat pe telefonul mobil și a făcut înconjurul lumii.
Eu asta le recomand oamenilor: privește, ascultă, învață
Ce abilități credeți că trebuie să dobîndească studenții de la Jurnalism? Și acesta e un subiect „fierbinte” prin facultățile din toată lumea la ora actuală.
De toate. Să înțeleagă cum funcționează Social Media, cum pot găsi povești pe Social Media, cum să folosească Social Media pentru investigația jurnalistică. Și chiar să facă o simplă transmisie radio. Sună simplu, dar să faci o transmisie radio live și să pui suflet, nu este tocmai ușor. De asemenea, să producă materiale video pe care să le poată posta pe YouTube. Cred că, dacă din timpul studenției încerci să fii cît de activ se poate și să înțelegi ce faci prin poveștile pe care le spui, ești angajabil.
Există și problema curriculei universitare și a faptului că jurnalismul se predă pe „canale media”. De asemenea, deși folosesc Social Media, majoritatea studenților nu sînt conștienți de pontențial jurnalistic al acesteia.
Nimic nu poate lua locul practicii: să faci! Să te duci pe teren, să fii activ, cu sau fără un jurnalist profesionist pe care să-l urmărești și să-l urmezi.
Sînt trainer de mult timp de acum. Eu tot ce pot să fac este să le dau oamenilor indicii. Direcțiile pe care să se deplaseze și cum să facă acest lucru. Eu am învățat meserie uitîndu-mă la alți oameni cum lucrează, cum procedează și astfel ajungea informația la mine. Eu asta le recomand oamenilor: privește, ascultă, învață. Dar nimic nu poate lua locul practicii: să faci! Să te duci pe teren, să experimentezi, să fii activ, cu sau fără un jurnalist profesionist pe care să-l urmărești și să-l urmezi.
Se poate învăța exclusiv din tutorialele online? Cel puțin pe partea de editare foto/ video?
Eu le folosesc. Pentru orice am nevoie și nu știu, din punct de vedere tehnic, caut pe Internet și aflu răspunsul. Nu sînt un geniu, sînt un om foarte practic.
De ce folosiți sau recomandați în special folosirea iPhone-ului pentru MOJO?
În ultimii doi ani am folosit exclusiv iPhone-ul și parcă aș face promovare iPhone-ului. În special pentru că ei au fost primii pe piață. Cîte tipuri de dispozitiv Android sînt? Cam 200. Cîte iPhone-uri? Doar vreo 4. Deci cînd cineva va dezvolta o aplicație specializată, o va dezvolta pentru iPhone. De asemenea, are niște caracteristici pe care competitorii încă nu au reușit să le egaleze sau să le depășească. Dar Nokia este foarte interesată în ultima vreme să pătrundă pe această piață, caută să colaboreze cu Microsoft pentru a crea un sistem de operare special adaptat pentru Social Media și pentru colectarea de știri.
Cu toate acestea și iPhone-ul mai are nevoie de extensii pentru a putea fi utilizat în manieră „profesionistă” pentru a filma.
Da, sînt tot felul de extensii care-l pot transforma într-un DSLR (n.r. aparat foto digital profesional) : obiective, lentile, microfon, suporturi speciale și astfel se „împodopbește” ca un brad de Crăciun. De exemplu, ai musai nevoie de aplicația FilmicPro și de un microfon extern, pentru o filmare de calitate.
Unul dintre motivele de reticență în fața adoptării tehnologiilor mobile era calitatea precară a calității filmărilor. Acum, odată cu evoluția dispozitivelor acest aspect nu mai reprezintă o problemă.
Una dintre provocările actuale îl reprezintă standardul 4K. Care este un format nou, de patru ori mai bun decît standardul HD. Dar seturile TV care să permită astfel de transmisii care erau foarte scumpe la început, costă acum mai puțin de 1000 de euro. De ce? Pentru că nu există conținut făcut pentru 4K. Camerele video care pot înregistra la acest standard sînt foarte scumpe. Dar Samsung tocmai a scos un smartphone care poate filma la standardul 4K. Deci pentru 600€ poți filma în 4K, ceea ce extraordinar, în timp ce o cameră video profesională te-ar costa 5.000€.
De cele mai multe ori, videojurnaliștii fac materiale care sînt mult mai aproape de oameni
De la sfîrșitul acestui an nu se va mai anagaja nici un operator de televiziune la posturile locale. Toată lumea va deveni un video jurnalist, un operator înarmat cu toate resursele, „backpack”. Așa că îi instruiesc pe operatorii video să fie jurnaliști.
Credeți că toți ar trebui să devină jurnaliști compleți, după cum e termenul în engleză „backpack journalists”, să poată să le facă pe toate, să și scrie, să și monteze, să și filmeze, nu e prea mult?
Să vă spun, spre exemplu, ceva ce se întîmplă deja în Suedia. De la sfîrșitul acestui an nu se va mai anagaja nici un operator de televiziune la posturile locale. Toată lumea va deveni un video jurnalist, un operator înarmat cu toate resursele, „backpack”. Așa că îi instruiesc pe operatorii video să fie jurnaliști. Este un proces în dublu sens. Dacă operatorii nu vor să facă acest lucru, probabil că se vor retrage. Dar nu doar în Suedia sînt videojurnaliști. Ei sînt peste tot. Spre exemplu, la BBC, 20% din ceea ce este difuzat e videojurnalism, restul este produs prin mijloace tradiționale. Video jurnaliștii au rolul lor. De cele mai multe ori, videojurnaliștii fac materiale care sînt mult mai aproape de oameni, abordează subiecte mai personale, mai profunde. Dar ai trimite un video jurnalist să facă o „știre tare”? Probabil că da, pentru a prinde și o altă abordare a subiectului. Recent, în CIRCOM (n.r. Asociația Europeană a Televiziunilor Regionale) cel mai bun videojurnalist a fost un tip care a alergat cu echipajul de poliție în timpul unor inundații. Și, în Marea Britanie, inundațiile au fost foarte mari pe parcursul iernii și el i-a urmărit pe polițiști o zi întreagă. Nu te-ai fi așteptat ca un cameraman să stea după un subiect atîta vreme, de aceea videojurnalistul a obținut și un premiu din partea CIRCOM.
Tehnologia este acolo, ne afectează viața, îmbrățișeaz-o sau rămîi în urmă, sau ignor-o și continuă-ți așa viața!
Dacă tot vorbim de inundații, de ce le este teamă instițiilor media tradiționale de avalanșa unor astfel de videojurnaliști?
Nu putem să ținem piept revoluției tehnologice. Tehnologia este acolo, ne afectează viața, îmbrățișeaz-o sau rămîi în urmă, sau ignor-o și continuă-ți așa viața!
Videojurnaliștii și-ar găsi loc într-o instituție media care nu dispune nici de resurse financiare, nici de dorința de a investi într-un astfel de demers?
Nu te poți aștepta ca oamenii să-și folosească propriile telefoane pentru a produce știri. Un videojurnalist trebuie să aibă două telefoane. Nu doar unul în plus pentru a suna, ci și unul de backup. Și, pînă la urmă, sigur o instituție media are și un operator care, la rîndul lui va oferi un backup prin filmarea pe care o face. Dar mai e și dubla utilizare a telefoanelor mobile – nu sînt doar un operator, pot filma cu două camere și astfel să ofer impresia unei filmări profesioniste.
Credeți că audiențele percep filmările făcute cu telefonul mobil ca fiind mai apropiate de ei și de viețile lor?
Da, cred că materialele video pe care le producem pe dispozitivele mobile sînt cele mai bune. Cred că MOJO face două lucruri: se apropie mai mult de subiect, de poveste și de personaje, dar furnizează și cadre foarte apropiate și interesante prin amplasarea telefonului în locuri mai puțin accesibile unor dispozitive greoaie. Și, pînă la urmă, cea mai bună cameră din lume este cea pe care o ai în buzunar atunci cînd îți trebuie.
De la bandă, la MOJO
Karol Cioma a studiat film şi televiziune la Colegiul de Arte Wrexham şi la Şcoala de Film Bournemouth. Şi-a început cariera la HTV, televiziune privată din Ţara Galilor, lucrînd la o varietate mare de emisiuni. S-a alăturat echipei de la BBC în Ţara Galilor în 1990, unde a participat la crearea primei echipe de filmare şi editare de ştiri din ţară. A părăsit BBC în 2001, pentru a pune bazele propriei companii.
Karol Cioma a susţinut traininguri de televiziune peste tot în lume pentru BBC World Services, Fundaţia Thomson şi CIRCOM Regional. Este specializat în trainingul pentru dezvoltarea abilităţilor necesare pentru videojurnalism şi jurnalismul pe dispozitive mobile (MOJO). Lucreză şi pentru BBC Wales News ca freelancer şi este manager pe proiecte de training la CIRCOM (Asociația Televiziunilor Regionale din Europa).
Adaugă un comentariu