Același Pink în altă culoare
Ascultă de (la) noi 12 ianuarie 2015 Niciun comentariu la Același Pink în altă culoare 10Pink este cîntăreața care a fost făcută cunoscută de piesele cu mesaje precum „don’t let me get me”, „so what” și care a filmat videoclipuri în care părul roz și spiritul său liber au fost apreciate. Și-a obișnuit fanii cu melodii pop cu diverse influiențe, fie dance, fie rock sau R&B și niciodată nu a respins provocarea de a aborda un alt stil muzical.
De la tobe, chitări electronice și bass pe care își țipă versurile Pink a trecut pentru albumul „Rose ave” să apeleze doar la acorduri de chitară clasică și la pian și să lase vocile să transmită mesaje despre iubire, tristețea provocată de o despărțire și despre relații homosexuale. Albumul a fost realizat în opt zile de stat în studio și conține zece piese, fiecare melodie nefiind mai lungă de trei minute. Alături de Dallas Green , un compozitor și cîntăreț canadian de muzică folk și blues rock care este cunoscut după pseudonimul „City and Colour” a luat naștere proiectul „You+me”. Inițial Pink l-a chemat pe canadian la Los Angeles pentru a compune una sau două melodii împreună, dar după o săptămînă aveau deja opt piese făcute. Cei doi dezvăluie într-un filmuleț de pe Youtube că au avut ca sursă principală de inspirație viața artistei.
Nu poți să spui după ce termini albumul de ascultat că o piesă este mai bună decît alta sau că una este mai frumoasă și alta mai urîtă, sînt cîntece interpretate la unison care demonstrează pasiunea celor doi pentru ceea ce fac și se vede că nu au vrut să demonstreze cît de buni sînt în industria muzicală și nici nu au dorit să ajungă în topuri. Vocea lui Pink este mai puternică și este în prim-planul pieselor, dar Dallas Green, care are o voce mai caldă, aduce o doză importantă de sensibilitate. Doar în melodia „Love gone wrong” vocile li se separă și își anunță partenerii că de data aceasta pleacă pentru totdeauna din viața lor: „I’m gone, I’m gone, gone, gone/I’m gone for good”.
Pe 15 octombrie 2014 au concertat în Santa Monica și live vocile li se aud mut mai bine, iar melodiile sînt mult mai acceptabile decît variantele înregistrate, în care par artificiale. Chiar dacă melodiile nu au nicio tentă umoristică, Pink strecoară un „shit” între versurile „Now I don’t have/Much to offer” făcîndu-i pe cei prezenți la concert să-și amintească de simțul de umor al artistei.
Adaugă un comentariu