Al șaptelea-i cu noroc
Ascultă de (la) noi 12 martie 2012 Niciun comentariu la Al șaptelea-i cu noroc 0După albumul care a dezamăgit în 2009, italienii de la Lacuna Coil au revenit cu o nouă compilație ce promite să se revanșeze față de ultimul, prin influențe mai impunătoare de gothic și acorduri de chitară mai agresive. Și au reușit doar pe jumătate.
Cel de-al șaselea lor album, „Dark Adrenaline” are ce-i drept o notă mai întunecată și rebelă față de precedentul, dar din păcate nu reușește să iasă în evidență decît mulțumită liniilor melodice, și talentului solistei Cristina Scabbia, a cărei interpretare o eclipsează pe cea a lui Andrea Ferro, vocea masculină a trupei. Acesta are din păcate același talent în a duce la bun sfîrșit un ton al melodiei precum are în a conduce un tanc pe gheață.
Un alt lucru care dezamăgește sînt versurile la unele dintre piese, ce par desprinse de pe coloana sonoră a vreunui anime precum „Naruto”: „I cannot wait for savior / My angel is long gone / I remind this / I don’t wanna pray” (n.r.: „Nu pot aștepta un salvator / Îngerul meu a plecat de mult / Îmi reamintesc asta / Nu vreau să mă rog”). Dar, chiar dacă multe dintre melodii sînt repetitive și lipsite de fond, merită apreciat curajul pe care l-au prins în a-și folosi instrumentele, solo-ul de chitară din „Against you” fiind chiar decent.
Dacă e să facem abstracție de interpretarea lui Ferro și versurile cu cîrlig la puștoaicele iubitoare de vampiri, ne rămîn cîteva melodii chiar bune, precum cea cu care albumul debutează, „Trip the darkness”, în care cei doi soliști se completează foarte bine. Talentul lui Scabbia poate fi observat cel mai bine din „Intoxicated”, în care aceasta ca de obicei, dă un avînt trupei reușind să transforme cîntece care nu sînt foarte interesante din punct de vedere melodic, în adevărate hituri. Un exemplu în această direcție este și „I don’t belive in tommorow”, în care artista reușește să dea viață unei epave. În mod cert, singurul motiv pentru care Lacuna Coil nu este doar o altă trupă necunoscută și mediocră este mulțumită tinerei vocaliste, mărturie fiind albumul de față.
Iulian BÎRZOI
Adaugă un comentariu