Asta-i viata!

Probabil este ruda cu tatal big meal-urilor sau are si ea o ferma cu toate orataniile casei. Dar succesul ei nu se trage  din vinzarile hamburgerilor. Amy MacDonald a aparut in valul cintaretilor britanici care in ultima vreme au din ce in ce mai mult succes si pe piata americana.  La 20 de ani, Amy solista este un fel de rebela "homeless" (n.r.: lipsita de casa), cu o chitara in spate si propovaduieste pe strazile din Glasgow un alt fel de hippy.

Dincolo de imaginile stralucitoare si acea perfectiune a trupurilor , enervanta de altfel, din repertoriul celorlalti artisti, ea este omul care stirneste deja-vu-ul nostalgicilor anilor 70. In piesa "This is the life" se simte cel mai mult acel puternic accent scotian. "And you’re singing the songs/ thinking this is the life/ and you wake up in the morning/ and your head feels twice the size", versurile aduc mai mult a unui Travis un pic mai vesel si cu o voce feminina, bineinteles. In "Run", in schimb, Amy nu cinta, se confeseaza, renunta la sclipici total si vorbeste despre "I don’t know why you’re living for/ But I will run until my feet no longer run no more/ And I will kiss until my lips no longer feel no more".  Clubul din celelalte videoclipuri se schimba in pubul cu muzica irlandeza traditionala, cupa de sampanie e inlocuita cu berea neagra Guiness si fotomodelele capata pistrui si spre marea uimire, nu se dau cu fond de ten.

De altfel, este foarte comic sa auzi o cintareata cu un asemenea accent care cinta "Mad world" al celor de la R.E.M. sau "Mr. Brightside" de la The Killers. Albumul "This is the life" nu sufera de patetism, nu se vinde prin versuri copilaresti, este o gura de aer pentru cei care s-au saturat de imagini perfecte, de Madonne care la 50 de ani isi incordeaza muschii pentru a arata ca la 20 de ani. Amy are ce alte cintarete nu au la virsta lor, un pic de demnitate.

George GURESCU