Cu doctorul la taifas

Viata o sa te-omoare ("Life’ll kill ya") a spus Warren Zevon si s-a conformat. Si nu vorbim despre singurul album al americanului centrat pe ideea de sfirsit. Ce intelege un ascultator de la primele minute este ca versurile sint mai mult "relatate" decit "compuse". Chiar daca fiecare melodie prezinta o mica povestioara, cu usurinta ne putem da seama din tonul lui Zevon ca aceasta fabulatie nu-i decit un ambalaj mai digerabil in care-si imbraca nemultumurile, depresiile si scirbele fata de societate.

Stilul sardonic cu care artistul priveste viata se recunoaste inca de la inceput. Desi are un ritm vioi, melodia "I was in the house when the house burned down" (n.r.: Ma aflam in casa atunci cind a ars) prevesteste ideile ce vor fi abordate pe parcursul celor 11 piese ce urmeaza.

Viata artistului n-a fost cu nimic diferita de cea a altor mari vedete rock-country americane. Depresii, excese de alcool si droguri, case de discuri care l-au parasit, cure de dezintoxicare si versuri precum: "Dintr-o coliba plina cu arme, fredonind ode penticostale".

Desi dedicata lui Elvis Presley, melodia "Porcelain Monkey" se poate foarte usor atribui si vietii si sfirsitului lui Zevon, mai ales prin versurile introductive: "Era un accident pe cale sa se-ntimple/Majoritatea accidentelor se petrec acasa". Mai departe, "My shit’s fucked up" il prezinta pe artist fata in fata cu un doctor ce capata imediat un ton moralizator si atotstiutor, informindu-l pe Warren: "Ni se intimpla tuturor, pina si cei bogati vor ajunge sa sufere ca noi, ti se va-ntimpla si tie".

Ca sa nu incheie intr-o nota depresiva, dar tot putin melancolic si pesimist, Zevon se roaga. "Don’t let us get sick" (n.r.: nu ne lasa sa ne-mbolnavim), a mai spus, la fel de sardonic, americanul, stiind ce-l asteapta.

Ioan STOLERU