Cu teniși rupți prin foc

Ascultă de (la) noi Niciun comentariu la Cu teniși rupți prin foc 1

Au crescut și au evoluat. Nu mai cîntă despre problemele adoles­cen­ți­lor iar din versuri reiese schimba­rea pe care au abordat-o odată cu trecerea timpului. Deși în 2005 a­nun­­țau că se despart concentrîndu-se a­su­pra altor proiecte, iată că după opt ani de la ultimul lor album, în septembrie anul acesta, Blink 182 a ieșit pe piață cu un sunet nou. „Neigh­bor­hoods” amintește foștilor fani de stilul rebel al trupei.

Cel mai bun exemplu este „Na­ti­ves”, care te trimite în vre­mu­­ri­le cînd mergeai cu teniși rupți la școală și ră­mîneai fără timp să-ți scrii scuti­rile pentru zecile de absențe.

Noile melodii combină stilul cîn­tecelor vechi, în care făceau haz de orice, cu dorința de a realiza noi ex­pe­rimente pe produsul muzical, cum ar fi parodierea altora. „Ghosts on the dance floor”, me­lodia de de­but a albumului, trece de la pop-rock la space-age rock și pre­gătește sce­na pentru următoarele compoziții. „Heart’s all gone”, singurul solo de pe compilația „Neigh­bor­hoods”, a­min­tește de „All the small things”, melodie cu zece ani mai în vîrstă, dar plină energie. Cei de la Blink 182 au fost influențați și de formațiile în care cîntaseră înainte să se re­u­neas­că, albumul putînd la fel de bine să se încadreze și în discografia celor de la +44, din care Hopus și Bar­ker făceau parte.

Tonul este unul mai serios, me­lo­diile păstrînd în mare parte ritmurile explozive și atitudinea de „bă­ieți răi” cu care ne-au obișnuit, însă acum nu mai cîntă despre pri­ma întîlnire, ci despre locul pe care îl numesc acasă, „This is home”, sau despre starea de singurătate pe care o resimt în „Fighting the gravity”.

Piesa „Up all night” este cea mai cunoscută de pe album deoarece are și videoclip. De la lansare, a adunat cinci milioane de vizualizări pe You­tube și a împărțit fanii în două ta­be­re. Pe de o parte îi avem pe cei că­ro­ra nu li se par inspirate noile ritmuri, iar de cealaltă pe cei care au fost alături de trupă, încă de la primul album.

Iulian BÎRZOI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top