Demonii exorcizați din pantaloni roz

Cu zece ani în urmă, cînd trupa Fall Out Boy și-a prezentat primul album, aceștia s-au în­ti­pă­rit în mintea fanilor cîntînd muzică punk, iar cei cu bretoa­ne­le lungi și părul ne­gru îmbrăcați în roz erau publicul țintă. Tre­bu­ie să recunoaștem că odată cu trecerea timpului se schimbă și muzica, iar pentru a te menține în topuri cît mai mult cu putință trebuie să-ți schimbi stilul și să te orientezi spre gusturile generațiilor de astăzi. Acum albumul trupei Fall Out Boy „American Beauty/American Psy­cho” sună mai mult pop decît rock, cu toate că au încercat să salveze cîte un acord din piesele care îi caracterizau cîndva.

Bretoanele stufoase au crescut, iar ochii creionați în negru s-au șters. Ștrengarii care se bucurau de mulțimea de fani emo în­cear­că să se întipărească și în mintea adolescenților de astăzi. Instrumentele au rămas aceleași: chitara, basul și tobele, însă piesele au adău­gat ceva dinamism cu sunete electro. Desigur, sînt prezente și note de hip-hop ce reprezintă o modalitate bună de a „întineri” muzica.

Trupa a adus o jertfă stilului vechi mi­zînd pe prezent și îndepărtîndu-se cu pași rapizi de trecut, iar aceasta nu a fost în zadar. Piesa „Centuries”, la braț cu un videoclip pe mă­su­ră, a ajuns pe primele locuri în topul din Marea Britanie „UK Rock and Metal”. Com­po­zițiile te surprind prin jocul de sunete și note muzicale întîlnite în piesă, dar și prin tim­brul vocii solistului, cu toate că melodia mi-a adus aminte de piesa „Animals” în in­terpretarea celor de la Maroon 5.

Pe lîngă un sunet nou, plin de energie, versurile cîntecelor au, din păcate, aceeași struc­tură. Cu toate acestea, albumul îi cre­ionează ascultătorului în minte o serie de povești de dragoste și concepte de viață care par a fi ex­trase mai degrabă dintr-un jurnal adolescen­tin.

Pe coperta noului album „American Beauty / American Psycho” este prezentat un băiat pe fața căruia este desenat drapelul Sta­telor Unite nu în culori, ci în nuanțe de ne­gru. Membrii formației au comentat imagi­nea drept o prezentare a simbiozei dintre fru­musețea americanilor și ciudățenia acestora, o gamă de antiteze și opoziții care persistă în interio­rul fiecăruia dintre noi. Albumul a încercat să in­sufle aceste lucruri, însă nu sînt sigură că au reu­șit așa cum și-au propus ini­țial. Piesele vor­besc despre lumina ce tinde să ia­să printre cră­pă­turi, dar oare acel „psycho” ar tre­buie să o fa­că sau mai bine să rămînă întemnițat?