O melancolie imaterială

După o pauză de cinci ani, brita­nicii de la Antimatter au venit cu cel de-al cincilea lor album, ce repre­zin­tă un răsfăț pentru fanii care au avut de aș­teptat atîta timp. Însă cum este normal pentru o formație mai puțin cu­nos­cută, și din lipsa de fonduri, aceș­tia au avut mult timp să contemple la con­ținut. „Fear of a Unique Identity” (n.r.: Frica de o identitate unică) nu-i genul de album care să provoace re­acții imediate, cu prezență zilnică în to­purile radio sau cu vînzări mai mul­te decît numărul de secunde al u­nui an. Ci e mai degrabă asemănător cu un vin bun, îngropat sub pă­mînt, gata să iasă de acolo abia peste vreo zece ani.

Paranova, melodia care des­chi­de com­pilația dovedește că trupa nu-i in­teresată neapărat de melancolie, după cum se și recomandă, ci mai de­gra­bă, practică o formă de rock progre­siv, cu a­cor­duri de chitară solide. Aceea­și pie­să ne face cunoscut faptul că „atunci cînd scena e pusă, linia e de­senată, cor­tinele-s sus, becurile a­prin­se sînt aprin­se, iar tu ești singur”.

Cea mai accesibilă melodie este „Uniformed & Black”, în care tris­te­țea formației este ascunsă de boxele în­drăznețe și sunetele acustice. De cea­laltă parte, „A place in the Sun” e un epi­log al albumului, solistul fiind prins într-un oraș impersonal, din care a­cesta nu poate evada.

Singura parte proastă a compila­ți­ei este că are doar nouă piese noi și proas­pete, restul pînă la 15 fiind com­pletate de remixuri, care deși nu sînt slabe, parcă ai renunța la ele pentru mă­car o compoziție în plus. Și chiar da­că majoritatea cîntecelor sînt intense și triste, nici unul nu-i sumbru, iar pa­sa­­je­le, de asemenea, nu se repetă.

Dacă pe de o parte Antimatter vin cu o linie melodică progresivă, de cea­­laltă parte, aceștia au și o varie­tate și in­fluență electro, completate de vi­ori, pian, o voce feminină ca de zînă și chitări acustice. Deocamdată, nu e­xis­tă o comparație mai precisă pentru sti­lul în care formația cîntă pe acest al­bu­m, unii considerîndu-i niște ade­vă­rați pioneri.

Fear of a Unique Identity nu-i un album care să poată fi ascultat oriun­de, ci e mai degrabă un refugiu, un loc din care nu mai poți să ieși pînă ce nu ți-ai înfruntat toate gîndurile.