Doctore, bis!

Album: „Didn’t It Rain” | Artist: Hugh Laurie | An: 2013 | Gen: blues, jazz

Cînd nu joacă rolul morocănosului Dr. House, actorul Hugh Laurie cîntă. „Didn’t It Rain”, cel de-al doilea album al său, e ca o joa­că în care pianul se alintă pe ritmuri de jazz, blues sau cadențează tangouri argenti­niene. Laurie e vocalist, chitarist și pianst, însă nu a­du­nă laurii de unul singur. La mul­te dintre ce­le 13 melodii îi lasă pe cei de la Copper Bot­tom Band să își facă trucurile, iar el stă cu­min­te într-un colț de scenă.

Chiar dacă majoritatea pieselor sînt rein­ter­­pretări, îți stîrnesc curiozitatea. N-o fi Laurie un nou Louis Armstrong, dar cînd asculți „Saint Louis Blues” e ca și cum ai avea în fa­ță portretul aceleiași persoane, pictat de doi ar­tiști din epoci diferite. Unul e construit din tușe apăsate, în culori tari, cu mișcări ner­voa­se, celălalt e ca o fotografie cu marginile chipu­lui moi și cu detaliile atent schițate. Arm­strong e vijelios, Laurie și Copper Bottom Band sînt visători.

Chiar dacă majoritatea pieselor sînt reîntrepretări, îți stîrnesc curiozitatea.

Iar cînd Bessie Smith se aude în căști reîn­viată de Sista Jean McClain, cu a ei voce impu­nătoare, fredonezi odată cu ea „Send me to the ‘Lectric Chair” și te întrebi pe unde s-a rătă­cit Laurie. Se pregătește pentru duetul cu Gaby Moreno și rememorează pașii de tan­go. Cînd auzi „Kiss of Fire” flexezi genun­chii, îți privești partenerul de dans în ochi și nu­meri în gînd fandările. De data aceasta, so­lis­ta din Guatemala apasă cuvintele cu accent spaniol, pe care aproape le intonează. O prin­de și Hugh Laurie din urmă, însă din voce îi lip­sește răgușeala de motan, dar nu și în­drăz­neala. La primul lui concert de pro­mo­vare a albumului, și-a înecat emoțiile cu un pa­har de rom din Guatemala.

„Mă simt ca un bogătaș căruia i s-au în­mî­nat cheile unui Ferrari pe care nu l-a mai con­dus niciodată”, spunea Laurie după una din interpretările sale în public. Iar de la pri­mul lui album, a luat scenele la rînd de la un ca­păt la celălalt al lumii, mereu cu aceleași e­mo­ții, deși publicul l-a primit întotdeauna ca și cum ar fi fost de-al casei. Recunoaște că nu prea știe ce înseamnă să scoți un album. „Cînd ci­neva mi-a zis că am ajuns în topul 40 al de­bu­­tanților din întreaga lume, l-am între­bat «vor­bești serios»?” De atunci, de fiecare dată cînd a apărut în fața pianului, a umplut să­­li­le. Nu știe însă dacă cei care vin sînt fanii cîn­­tă­rețului Hugh Laurie sau ai lui Dr. House.