Dragostea, în format mp3

Este printre puținele artiste despre care nu mi-e rușine să afirm în fața tuturor că sînt îndrăgostit de ea. La cei 22 de ani, englezoaica Adele a reușit să o întreacă pe Ma­do­nna – la nu­mărul albumelor vîn­du­te – și este al doilea artist care a avut performanța să ajungă cu am­bele albume în primele poziții ale to­pului britanic după Beatles.

Primul produs discografic, „19”, a propulsat-o pe scena europeană, reușind să-i atragă, într-un nu­­măr mai mic ce-i drept, pe americani, iar criticii au comparat-o cu Amy Wi­ne­house. Din fericire, ea nu și-a exersat vocea țipînd după chel­neri și mai cerînd cîte o sticlă de te­quilla și a venit cu al doilea CD, arătînd tu­tu­ror că a ajuns la maturitate.

Fiecare piesă arată educația mu­zi­­cală pe care a primit-o și pe care și-a dezvoltat-o în ultimii ani. „Rolling in the deep” e o confesiune pe ritmuri contemporane combinate cu vocea guturală a unui cîntăreț de blues. A făcut o adevărată echilibris­ti­­că încercînd să nu cadă în pa­te­tis­mul unei Celine Dion, de exemplu, iar vocea nu a folosit-o ca să eta­pe­ze criticii sau publicul, ci pentru a-și în­­tări emoțiile. În melodia „Set fire to the rain” se joacă lejer cu influen­țe­le pop, iar balada „Don’t you remember” îi arată vulnerabilitatea sen­­timentelor și, în același timp, cu­ra­­jul cu care-și asumă, să zicem, eșe­­cul.

Oricum, piesa de rezistență, care a și făcut-o să aibă cea mai de succes re­prezentație de la Premiile Mu­zi­ca­le Britanice din acest an, a fost „Someone like you”. Această me­lo­die te pune în fața celei mai clare și fru­moase oglinzi în care te poți uita vreo­dată cu sinceritate. Nu este de­loc patetică, iar cum scria și Wa­shing­ton Post, „te copleșește fără să fie supărătoare, este tristă, fără să fie sentimentală”.

Să sperăm că presiunea caselor de discuri nu îi vor fura din onestitate la viitoarele albume, „21” e cel mai bun portret pe care un artist l-ar putea avea.

George GURESCU