Fata cu suflet de Columb
Ascultă de (la) noi 30 ianuarie 2012 Niciun comentariu la Fata cu suflet de Columb 4Cine ar fi spus vreodată că melodiile de protest cu parfum de anarhism de metrou au rămas prăfuite în bootleg-urile lui Bob Dylan din vremurile bune, cu siguranță nu a rămas uitat cu ochii în tavan și cu o duzină de chiștoace arse în scrumieră savurînd versurile folkului cinic al lui Ani Difranco.
E fata cu chitara, conștientă și saturată de felul în care a mutilat-o o societate diformă despre care nu a încetat în ultimii ani să scrie versuri, chiar dacă nu toate au alunecat pe partituri. Albumul “¿ Which side are you on ?” e mai degrabă o întoarcere la stilul pieselor precum „Recoil” din ceața anilor ’90. O baladă recitată, incisivă și stropită cu un torent de critici aspre aduse unui capitalism pervertit.
Piesa care dă titlul albumului cu siguranță a atras atenția nostalgicilor protestelor studențești născute în sînul agitației din jurul războiului din Vietnam. Și asta pentru că piesa este o reinterpretare a variantei cu același nume din 1931, popularizată de Pete Seeger, o icoană American folk music revival de după al II-lea Război Mondial. Partea interesantă e că veteranul folkist o acompaniază pe cîntăreață vocal și la banjo.
Piese ca „Promiscuity” sau „Life boat” descriu un bohemianism perpetuu, cultivat de un îndemn fără perdea la dedare unui hedonism al nomadismului, al unui du-te-vino eliberator: „some of us like to stick close to home; and some of us are Columbus. What can I say?” (n.r. Unora dintre noi le place să stea aproape de casă, alții sînt Columb. Ce pot să spun?). Iar “Splinter” este o baladă ciupită la chitară despre încorsetările în comoditatea tehnologiei ce ne face să uităm de organicul care ne definește ca oameni.
Probabil că sunetul curat de chitară însoțită deseori doar de un banjo și tobe de bongo o face pe Ani Difranco să sune atît de natural, mai ales că sunetul a rămas unul de o consecvență patentată de-a lungul carierei ultimelor două decenii. Cîntăreața, o Joan Baez a capitalismului zilelor noastre, și-a păstrat tonul caustic cîntînd despre o Americă ce și-a pierdut inocența pe fundul unei urne pătate de vot.
Alexandra PANAETE
Adaugă un comentariu