Naratorul din Suceava

O trupă formată din niște „ne­buni încăpățînați”. Așa se descriu membrii Odissey, care încă mai cred că pot visa oriunde și oricînd. De altfel, cu un „Vis rătăcit” începe trupa și al doilea album, „Po­vestitorul”, cu care reușește să iasă din umbra stilului formației Phoe­nix, spre deosebire de „Piatră de hotar”, mai mult rock decît folk.

Ca să nu își piardă personalita­tea, trupa a inclus totuși printre pie­sele în stilul nou și „Cîntec pentru tine”. Balada liniștită păstrează tonul medieval al “Căderii în pă­-cat” sau al „Zborului” de pe primul album, piese sensibile pe care folkiștii le cîntau noaptea la Ba­le­-na la un pet de bere, atunci cînd nu le înghețau degetele pe chitări.

Albumul are un iz de romantism de undeva din negura Evului Mediu și pretextul apare în a treia piesă, „Bolnav de cîntec”. „Căci nu pot pe veci să zac/ Bolnav de cîntec și să tac”, cîntă ușor răgușit în refren solistul Cristi Rangu.

Cei doi rapperi, CreTzu și Vikloth, care apar și ei ca un expe­ri­­ment în această melodie, trag în jos albumul aducînd aminte de patetica trupă Bullet. Aceștia vin ca o revistă glossy așezată peste o carte veche, dar solistul trupei îl avertizează pe ascultător, „tu suspină și ascultă”.

Folcorul transpus în ritmuri rock este pus la loc de cinste și de „Hoțul de vise” care te face să te întrebi ce mai poți visa după o poveste de dragoste, iar „Călătorul” și „Descînt” aprofundează ideea ex­ploatînd sublim mitul „Sbu­ră­to­ru­lui”. Agitate, dar pe alocuri în tempo lent, cu acorduri puternice, dar cu basul ținut ușor în frîu, fiecare dintre cele nouă piese portretizează ideea unei iubiri pierdută printre de­g­ete.

Un lucru e cert, după ce asculți albumul, te alegi cu o serie nouă de melodii care te lasă „bolnav de cîntec” și te surprind plăcut pînă ce „la un semn chitara sună” din nou.

Victor ILIE