Pe ritmurile unui doctor nebun
Ascultă de (la) noi 2 iunie 2011 Niciun comentariu la Pe ritmurile unui doctor nebun 2„Baby, please make a change / I think it will do you good” („Draga mea, te rog fă o schimbare / cred că îți va prinde bine”) – iar Hugh Laurie și-a ascultat propriul sfat. Actorul a atîrnat în cui bastonul doctorului House, mereu dependent de pastile și de puzzle-uri, s-a baricadat într-un studio muzical, de unde nu a ieșit decît cu „Let Them Talk”, primul său album muzical.
Își încearcă mîna (multe piese fiind interpretate la pian chiar de către el) și vocea pe cîteva frînturi ale epocii romantice a muzicii: epoca blues. Criticii se temeau că s-a înhămat la ceva prea greu pentru el, fiind dificil ca britanicul să poată convinge ascultătorii că se poată regăsi în stilul și sentimentele transmise prin blues-ul american. Dar, ca și în serialul care l-a făcut celebru, Hugh își modelează o voce guturală, cu un accent american ideal, care se mulează perfect pe ritmul celor 15 melodii ale albumului.
Și sună necrezut de bine. Cu nelipsitul saxofon pe fundal, britanicul își domolește vocea și plînge, imploră sau cere, exact cum o făceau clasicii. În piesa eponimă, „Let Them Talk”, Hugh avertizează că bîrfa „comes from the devil’s workshop” („vine din atelierul diavolului”), dar că, decît să-și piardă iubita, cere „Let her go, God bless her / Wherever she may be” („St. James Infirmary” – „Las-o să plece, să fie binecuvîntată / Oriunde ar fi”). Și pentru cei care credeau că melodiile sînt o serie de lamentări pe fundal de pian și saxofon, „They’re Red Hot” te trezește în minutul și cîteva secunde cît durează, printr-un ritm rapid care te trezește.
Dar în melodiile de pe „Let Them Talk” primează o lentoare generală, care nu este deloc întîmplătoare, și asta s-ar putea să îi deruteze pe cei care-și scaldă pentru prima oară urechile pe ritmuri de blues. Melodiile clasice sună ca cele din anii ’50, cînd au fost cîntate pentru prima oară, departe de țipetele cotidiene ale lui Lady Gaga și al ei „Judah”. Dar Hugh e pozitiv, declarînd într-un interviu recent că „dacă oamenii pot redescoperi aceste genii ale blues-ului prin mine, voi fi fericit”. Acum, tot ce va trebui va fi să vină la concerte șchiopătînd, sprijinindu-se în baston și strigînd „Cancer!”.
Cătălin HOPULELE
Adaugă un comentariu