Platforme fără înclinații

Uite ceva ce nu vezi zilnic, un album care pare să fi doborît toate legile fizicii pentru a se reîntoarce în timp și să absoarbă influența mu­­zicală a perioadelor pe care le-a vizitat. Com­pilația „Platform” a trupei Last Autumns Dream este atît de optzecistă încît e cam di­fi­cil să spui că de fapt a apărut în 2014. De la so­lis­tul cu voce energetică, corul din fundal pe care abia dacă poți să-l auzi, însă îți dai sea­ma că este acolo, sunetul sintetizatorului de la în­ceputul majorității pieselor și pînă la chi­ta­ra clasică, totul reprezintă o combinație a­proa­pe nostalgică, din vremurile de început al trupei Bon Jovi, cu un sunet plăcut și me­lo­dic pe care nu prea îl mai auzi în rock-ul actual.

Albumul are un început destul de bun, cu piesa „Love to go” (n.r: Dragoste pentru drum), ce folosește o îmbinare între chitară e­lectrică și un pian pentru a da startul că­lă­to­riei. Versurile nu sînt tocmai printre cele mai bune sau măcar originale deoarece te­ma iubirii dintre două persoane care sînt adînc îndrăgostite și nimic în plus a devenit cli­șe­is­tică de prin anii ʼ90. De fapt aici intervine și una din problemele majore ale albumului, fiecare cîntec fiind despre același subiect, dra­gostea și doar atît. „The One”, (n.r: U­ni­cul) „Up in Paradise” (n.r: Sus în Paradis), „Hold on to my Heart” (n.r: Ține de inima mea) și tot așa, se-nvîrt în jurul aceleiași cozi, ceea ce devine cam frustrant atunci cînd tot albumul pa­re o declarație nesfîrșită de versuri si­ro­poa­se.

Fiecare cîntec este despre același subiect, dragostea și doar atît.

Nici nu pare să fie vorba măcar despre o iubire pentru ceva anume, pentru că la un mo­ment poți să auzi și cum vorbesc despre con­tact fizic, „baby, stay by my side, dont leave this bed” (n.r iubire, stai lîngă mine, nu părăsi acest pat). Cu laitmotivul nu prea reușesc să iasă din tipare, trupa parcă ar fi scos acest album doar de dragul a mai scoa­te unul. Exceptînd poate doar instrumentalul, care spre deosebire de cel al altor piese ale ge­nu­lui melodic hardrock, acestea chiar sînt me­lodice, cu un ritm rapid, energic și op­ti­mist dintr-o anumită perspectivă. Dar din pă­cate este doar atît, te distrezi timp de cîteva ascultări și nu îți oferă nimic mai mult.

Pentru ce reprezintă momentan trupa, „Platform” are suficiente elemente pentru a fi considerat în regulă. Nimic în plus, dar nici în minus ceea ce-l pune undeva la ju­mă­tatea balanței, fără să încline înspre vreuna din părți.

Paul ANDRICI