Revenirea la anii adolescenței

Al optulea album al băieților de la MUSE, „Simulation Theory”, te introduce într-o atmosferă disco, a anilor `80, fiind prima dată cînd artiștii pășesc puțin în afara sferei rock, avînd, de această dată, puternice influențe pop, albumul fiind cu mult mai diferit față de precedentul „Drones”. De această dată, alături de producătorii obișnuiți artiștii trupei MUSE i-au inclus în echipa producătorilor și pe producătorii pop, cît și pe cei hip-hop, transformîndu-și astfel propriul album într-o încărcătură de genuri care ajung să se suprapună la un moment dat. „Simulation Theory” poate păcăli ușor un nou ascultător al trupei însă cei care i-au ascultat încă de la primul album au rămas vădit dezamăgiți de cea mai recentă lansare a acestora.

Multe dintre piese sînt, așa cum Matt Bellamy și-a obișnuit fanii, niște conspirații cîntate pe tonuri grave. „Give it up and watch them break through/ It’s too late for a revolution/ Brace for the final solution” („Renunță și privește-i cum te calcă în picioare/ E prea tîrziu pentru o revoluție/ Pregătește-te pentru soluția finală), spun versurile melodiei „Thought Contagion” care sună ca și cum ar fi fost scrise de un adolescent însetat de anarhie. Imediat după urmează „Get Up and Fight” care are o coloană sonoră asemănătoare cu multe dintre meldiile celor de la Daft Punk, dar cu accente mult mai melodramatice, deplîngîndu-și parcă soarta.

Deși reușesc să se folosească uneori admirabil de influențele electro și să le combine destul de bine cu vocea lui Matt Bellamy, unele melodii își pierd din farmec din cauza versurilor. De exemplu, „Blockades” sună ca o baladă rock, solistul face cîteva crescendo-uri admirabile, însă versurile par a fi desprinse din filmele cu vampiri, transmițînd lucruri precum „The truth is like when I am killing in order to survive/ I have never felt so alive” (Adevărul este că atunci cînd ucid pentru a supraviețui/ Mă simt mai în viața ca niciodată altcîndva) care, desigur, pot fi o metafora, dar nu una destul de pătrunzătoare, se pare.

Talentul trupei rămîne incontestabil, iar unele piese de pe album precum „Dig Down” sau „The Dark Side” sînt chiar reușite însă „Simulation Theory” pare să cadă într-o tentă futuristică, folosindu-se uneori chiar prea agresiv de accentele electro care poate face albumul să cadă în două extreme, depinzînd de ascultător care îl va găsi ori foarte interesant, ori mult prea diferit față de ceea ce obișnuia MUSE să fie.