Ascunziș în văzul Copoului
Opinii 30 mai 2012 Niciun comentariu la Ascunziș în văzul Copoului 1La intrarea în Copou din partea orașului, alături de Soho și Time Out, a mai apărut recent încă un local. Cocktail&Snack Bar Bubble are o terasă ascunsă în spate, mai departe de strada cu oameni mereu în mișcare, transport aglomerat și mai nou, reparația trotuarelor – un focar de praf și gălăgie.
Atmosfera din bar e foarte jucăușă, luminile pe pereții albi schimbă culoarea anturajului de la roz la albastru. La ferestrele mari, cu vedere spre bulevard, sînt așezate cîteva cuibușoare prevăzute pentru îndrăgostiți, cu un design mai deosebit față de celelalte mese. Mai sînt și camere mici, separate de o cortină ușoară, care te expediază la o intimitate completă, poți să servești în liniște cocktailul tău, ferit de ochii celorlalți. Terasa e asemenea unei oaze, cu copaci în jur, cu un gazon pătrat la mijloc, cu scrîncioburi și mese acoperite cu un gen de corturi rotunde și felinare micuțe pe jos. De aici poți vedea DJ-ul și întregul local printr-un perete de sticlă. Muzica se ascultă în tempouri diverse, poți fi întîmpinat de un house al unui DJ din Basarabia și petrecut de ritmurile Enigmei.
Cu toate că este permis fumatul chiar și în încăpere, aerul are un gust dulciu și descărcat, probabil gama culorilor alese contribuind la această impresie. Localul este predominant de culoare albă, cu niște pete de un verde deschis sau portocaliu pe alocuri, iar coloritul este completat de luminile ce își schimbă lent intensitatea și tonul ca să nu-ți obosească ochii. Meniul barului oferă o varietate de băuturi, de la un ceai negru la cel mai neobișnuit cu gheață sau condimente, cocktailuri și alcoolice clasice. Prețurile pentru o astfel de terasă „cu pretenții” sînt accesibile, cel mai ieftin cocktail fiind 12 lei, iar un suc fresh nu ajunge la mai mult de opt lei.
Dispoziția din interiorul barului este detereminată de stilul hi tech, un joc de linii drepte și rareori ușor ondulate. Anturajul e completat de accente textile, iar lipsa detaliilor duce la transparența și prospețimea acestuia. Cu toate acestea, nu se creează acea senzație că stai în drum, pentru că mesele sînt aranjate la periferii. Bubble e cel mai potrivit loc în care să te ascunzi de oraș cu prietenii fără să părăsești Copoul.
Daniela VORTOLOMEI
Adaugă un comentariu