Busuioc la pahar

Opinii Niciun comentariu la Busuioc la pahar 1

Datorită literelor mari, în­clinate, numele cafenelei Aristo­­crat Cho­co­late este primul ce îți sare în ochi cînd te uiți înspre clădi­rea de sticlă de lîngă Moldova Mall. Pentru a ajunge însă în inte­rior nu folosești ușa din față, pentru că te-ai lovi de bicicletele de fitness și benzile de alergat de la parter, spa­țiu ocupat de Armony Gym. Urci, în schimb, pe scările din partea stîngă și vei ajunge într-o încăpere în care movul și li­lia­chiul îmbracă confortabil pe­reții, scaunele sau șiragurile de măr­gele de la ferestre. Barul ocupă o mare par­te din aceas­ta, dar îi oferă un as­pect elegant, care corespun­de nu­me­lui de la in­trare.

De-ndată ce ți-ai găsit locul pe una din canapelele elegante, capi­tonate cu piele și butoni aurii, te poți adînci în salteaua moale, cu meni­ul sofisticat în brațe, care îți arată, cu literele scrise de o mînă stărui­toare, că localul își propune să aducă tre­cutul în prezent. Iar dacă dintre coperțile groase ale acestuia răzbat linii și desene complicate, cu aspect nobil, prețurile sunt accesibile ori­cărui buzunar. Ciocolata ce îți gîdilă ușor buzele cu aburii fierbinți nu te costă mai mult de zece lei, iar pentru un fresh răcoros plătești același ban. Pentru un Tuborg scoți din por­to­fel șase lei, dar dacă te ispi­tește un Bud­weiser va trebui să lași lîngă nota de plată dublul berii produse în Ro­mânia. Chiar dacă specificul ca­fe­­nelei este ciocolata, în meniu gă­­sești și cocktail-uri veggie, ce con­stau în amestecuri de morcov, roșii cherry, pătrunjel și diferite siro­pu­ri, de ginger sau busuioc, pentru care nu dai mai mult de șapte lei.

În interior mai poți urca un set de scări pentru a ajunge într-o altă încăpere, în care mesele sînt străjui­­te de scaune și canapele deschise la culoare, asortate cu ramele albe de pe pereți, în care sînt diverse poze cu Marilyn Monroe. În odăile cu cio­­colată de lîngă Moldova Mall poți cu adevărat să ai pretenții de aris­to­­crat, pentru că îți vor fi înde­pli­nite. Iar dacă simți că vrei să te des­­prin­zi de dulcegăriile din meniu, poți ori­cînd să critici priveliștea din spatele geamurilor, cu parcarea pli­nă de ma­șini și stația de autobuz ce con­trastează cu atmosfera primitoare din local.

Ana SIPOȘ

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top