Armă umană de închiriat

Ce poate să iasă dintr-un film cînd este a­daptat după un joc video? Un ,,Agent 47” plin de acțiune, cadre dinamice, răsturnări de situație cînd vine vorba de bătaie: de la ar­me se ajunge la luptă corp la corp și personaje care arată bine, dar sunt lipsite de trăiri interioare. Începutul filmului e plin de suspans și te face pe alocuri să te simți confuz. Te aștepți să îl cunoști pe agent, dar pe ecran se perindă o prezență feminină, mis­terioasă, care cutreieră Germania în că­u­ta­rea trecutului. Numele ei este Katia van Deese și este o fugară, însă nici ea nu pare să știe cu exactitate de ce anume fuge și de ce mereu se află în căutarea unui om.

În alt plan, un medic genial reușește să cre­eze omul perfect, inteligent, cu o forță fizică net superioară, fără teamă sau re­muș­cări, pe la mijlocul secolului al XX-lea. Mai mulți asemenea agenți au luat naștere, sobri, tunși zero, cu un cod de bare pe ceafă și mereu la costum. Proiectul a fost un succes, dar se pare că tocmai conștiința l-a fă­cut pe acesta să își abandoneze munca și să evadeze de povara creației. Singura urmă pe care a lăsat-o ar fi o fată, al cărei unic semn de existență este o poză alb-ne­gru din copilărie.

Și de aici încep să se întretaie poveștile actorilor principali. Agentul 47, interpretat de Rupert Friend, are o nouă misiune, care o in­clude pe Katia. Iar cînd un asasin cu sîn­ge-rece e pe urmele tale și ajunge să te îm­puș­te, nimic nu pare să te salveze. Poate doar persoana amabilă care știe tot despre tine și se oferă să îți salveze viața într-o stație de me­trou, dar nimic nu e ceea ce pare. Lucrurile iau din nou o turnură neașteptată, iar răs­tur­nă­ri­le de situație vin unele peste altele.

Filmul este exact ceea ce promite că va fi. O peliculă plină de acțiune unde scenele de bătaie, accidentele și abilitățile fizice sînt pe primul plan. Prezența organizațiilor se­cre­te nu poate fi nici ea trecută cu vederea, iar experimentele umane scot și mai mult în evideță setea lor de putere.

Dincolo de răsturnările de situație care, fi­nalul este unul previzi­bil. Încearcă să pro­pu­nă o tematică filosofică, dar mesajul este unul de suprafață, despre fericire și dorința tuturor de a fi acceptați. Cu toate astea nu este un film prost, perfect pentru o seară în care alegi să stai acasă împreună cu o pungă de floricele.