Banii, mustața sau pictura?

Ce face un lord britanic, dealer de artă cînd rămîne fără bani și cu o datorie de vreo cîteva milioane de lire? Nimic ieșit din sferele normalului, i se cere să o facă pe detectivul într-un caz de crimă și de furt al unui tablou de Goya. Nu se știe dacă el va găsi hoții sau ei îl vor găsi pe el. Inspectorul care îi cere ajutorul în acest caz este îndrăgostit încă din liceu de soția sa, iar refuzul de a participa la caz e riscant pentru cineva care este înecat în datorii. Nu demult, decide să își lase mustață. Firește, arată comic, pedant și nicidecum nu îi dă un aer impozant. Îl caracterizează perfect, un clovn cunoscător de artă. Legăturile soț-soție încep să se deterioreze. Iar cauza e una absurdă, nu vrea să își dea mustața jos, e prea îndrăgostit de ciudata pilozitate așezată deasupra buzelor.

Lordul Mortdecai are un ajutor loial, Jock. Jock a fost împușcat de mai multe ori, a se înțelege accidental, de către iubitul său stăpîn. Uimitor modul în care, de fiecare dată, se ridica și continua. Gloanțele, ce gloanțe? Pișcături de țînțar turbat, dar nici măcar atît. Chiar și în clipa în care risca să îi fie tăiat degetul, îi spune acestuia că nu ar trebui să își facă griji, că mai are încă nouă, așa că e cel mai indicat să se ducă în treaba lui. Una dintre abilitățile speciale ale lui Jock este șarmul irezistibil. Din fiecare misiune, Jock reușește să se cupleze cu o fată, chiar dacă, practic, nici măcar nu se cunosc. Cu o față inocentă, demnă de scene din Titanic, lasă în urmă încă o amintire mai mult sau mai puțin frumoasă, un tată care aleargă după el, niște vecini nervoși și un Mortdecai invidios.

Johnny Depp reușește să combine umorul tipic englezesc, sec, cu modul său inegalabil de a fi și să creeze un personaj colorat, comic și uneori mai greu de cap, lordul Mortdecai. Manifestă alergie atunci cînd altcuiva i se face rău și apoi, ca în oglindă, începe să dea semne că s-ar putea să vomite și el. Totul e pus pe seama ,,reflexului imitativ”. Deși este un film de acțiune, comicul este adus în prim-plan. Sînt multe schimbări de situație, fiecare personaj are un univers propriu și cîte un defect care devine marca întregii sale personalități.

Pe ici, pe colo mai apar din umbră invidii vechi. Un cuplu de hoți încearcă să îi atragă în capcană pe cei trei, Mortdecai, soția sa și Jock. Mai moare cineva, se mai descoperă încă o pistă. Mortdecai află că iubitorii de artă sînt dispuși să facă orice pentru o capodoperă, chiar să ia o țeapă de 30 de milioane de lire. Iar alții caută alte milioane, dar pe spatele picturii, presupuse însemnări ale naziștilor cu privire la conturi secrete, pline doldora de bani. Lucrul care a scăpat filmul de la a fi unul lipsit de conținut și expresie, a fost umorul. Am rîs cu lacrimi la obsesiile rusului torționar, am gustat gluma cu privire la invazia de bărbi, dar lipsa totală de masculinitate în comportament a majorității. De săracul Jock, care se tot refăcea cu fiecare lovitură, pumn sau cădere am rîs, poate, prea mult. Personajele sînt destul de previzibile, cu toate că au niște comportamente total alienate.

În final, aproape toată lumea pierde sau revine la situația inițială. Dacă pare prea frumos ca să fie adevărat, probabil că așa este. Asta parcă spunea Murphy odată, nu?

Bianca VIERU