Cu pistolul îndreptat spre Dumnezeu
Fă un stop cadru 17 mai 2011 Niciun comentariu la Cu pistolul îndreptat spre Dumnezeu 1În balta de scandaluri audio-vizuale în care ne scăldăm cu toții, cu dive răstignite pe cruce doar pentru a provoca revolte și mai mari și a vinde cît mai multe albume, un film care vorbește despre Dumnezeu și religie într-o lumină bună riscă să nu mai poată ieși la suprafață. „Des hommes et des dieux” (n. r. „Oameni și dumnezei”) este o producție care parcă le împacă pe toate: religia creștină cu cea musulmană, lumea laică și cea bisericească.
Conflictul, mult mai profund, este doar sugerat și întruchipat de teroriștii din Algeria din mijlocul anilor ’90, care comiteau atrocități în zona unei mănăstiri creștine, unde își duceau viața o mînă de călugări. Bazată pe un caz real, istoria evită să arate tabloul acelor timpuri în întregul său ansamblu, ci arată concret doar o singură scenă, în care teroriștii omoară cu sînge rece un grup întreg de muncitori croați din zonă.
Personaje centrale sînt călugării, care, veniți acolo în postura de misionari, ajung să se contopească cu mediul musulman, participă la ritualurile lor, cultivă produsele agricole și le vînd pe piața locală. Unul dintre ei, doctorul care îi tratează de mulți ani pe localnici este poate principalul liant între musulmani și creștini, dar și motivul pentru care teroriștii încep să violeze liniștea mănăstirii. Perspectiva din care se desfășoară evenimentele în film este cea a călugărilor, care duc o viață împărțită între rugăciuni și slujbe, grădinărit și agricultură sau interacțiuni cu localnicii. Din nou, deloc provocator, preocupările, fricile și bucuriile călugărilor sînt destul de lumești. Unul dintre ei are dubii în legătură cu credința sa și chiar existența divinității, iar un altul este tentat de viața în afara clerului.
Cu un casting reușit și un joc actoricesc bun, Xavier Beauvois crează un film care gîdilă orgoliul cinematografiei franceze: „Des hommes et des dieux” a luat marele premiu la Cannes în 2010, a avut peste 11 nominalizări la Premiile Cezar și va fi propunerea Franței pentru Oscar la categoria „film străin” din acest an.
Dar pe lîngă astea, filmul merită atenție pentru faptul că evită să folosească rețete la modă pentru a rupe box-office-ul, iar pentru publicul român poate fi recomandare în plus: un alt fel de realism decît cel cu care sîntem obișnuiți de cinematografia mioritică, unul care nu devorează subiectul. Iar în afară de asta, pentru că spune o poveste veche de cînd lumea, despre bine și rău, care pot lua forme atît de diferite.
Anastasia CONDRUC
Adaugă un comentariu