Dilemele de mușama ale unui război

Captain America este unul dintre eroii Mar­vel care polarizează cel mai mult spectatorii care au urmărit seria de cînd a luat viață pe marile ecrane. Este considerat pe de o parte de-o aroganță și naivitate care irită audiența, prin justificarea deciziilor pe care le ia prin invocarea unei moralități ab­so­lu­te, chiar absurde, iar pe de altă parte este vă­zut drept cel mai echilibrat membru din e­chi­pa „Avengers”, un model de lider, sacrificiu, dăruire și toate ingredientele unui su­per-erou american „făcut în laborator”. Iron-Man, în special datorită lui Robert Downey Ju­nior, care-l joacă pe miliardarul Tony Stark, omul din spate costumului de metal, a fost văzut întotdeauna ca fiind unul dintre personajele cele mai pline de viață din Mar­vel Cinematic Universe (Universul Cine­ma­tografic Marvel). Un tip fîșneț, pus pe glu­me, gata de acțiune, dispus să se sacrifi­ce pentru idealuri la care aderă doar el. Unul dintre cele mai bune personaje născute de Robert Downey Junior în cariera sa.

Ei bine, în Captain America: Civil War (care e, mai degrabă, o continuare a seriei Avengers decît Capitain America), rolurile acestora se inversează. Puși în fața luării unei decizii de a putea fi trași la răspundere și controlați de către ONU, eroii au de luat o decizie – se supun tratatului ratificat de zeci de țări sau nu. Și se întîmplă întocmai ca re­be­lul Tony Stark să fie cel care insistă a­su­pra importanței existenței acestui control, în timp ce Captain urmez-mereu-regulile Ame­rica să se opună. Dilema e una puternică și construită real, cu argumente valide de am­be­le părți. Nu poți avea o echipă de in­ter­ven­ție cu oameni ce pot distruge un oraș, care să acționeze oriunde vrea în lume, fără să se consulte cu niciun guvern. În același timp, o astfel de echipă, dacă nu se află sub controlul propriei conștiințe, degeaba răs­pun­de în fața oricărui organism abilitat in­ter­național.

Dincolo de dilema filmului, care îi îm­par­te pe toți super-eroii în două tabere, con­strucția întregii pelicule este una di­na­mi­că, deloc plictisitoare. Personajele sînt con­struite foarte bine, se continuă intrigile cusute în celelalte două filme Avengers, cît și cele din celelalte două Capitain America, iar, cu prețul unor zeci de minute în plus ce se simt la final (pelicula pare lungită), sînt in­troduse și două personaje noi. Black Pan­ther și Spiderman sînt introduși foarte bine și natural, cu povești puternice, fără să pară că­zuți din avion, cum a fost cazul la Bat­man v Superman cu Wonder Woman.

Însă anii de cînd rulează în cinema­to­gra­fe întregul Univers Marvel par să-l fi a­juns din urmă. Un blockbuster filmat fără cusur și cu o poveste foarte interesantă devine mo­noton pe alocuri tocmai pentru că ai sen­za­ți­a că ai mai văzut anterior fix aceleași sce­ne, aceleași lupte, cu dileme morale similare. Se simte că întregul Civil War este un pas spre finalul seriei, ultimele două părți din A­vengers. Însă, luat ca o stație spre capătul de linie, filmul nu doar că merită a fi ur­mă­rit la cinema, ci pică în categoria celor care merg revăzute, în calitate superioară, pe un ecran mare, acasă.