Drama sexului vorbit
Fă un stop cadru 8 decembrie 2011 Niciun comentariu la Drama sexului vorbit 4Dacă unii asociază numele lui Freud unor tehnici medicale empirice și o vădită obsesie față de sexualitatea pacienților, alții cred că ceea ce a adus psihanalizei îl face părintele de necontestat al domeniului. Pelicula „A Dangerous Method” este capabilă să surprindă ambele perspective, aducînd sub ochii cinefilului prietenii și împrejurările care au făcut din Freud o figură atît de complexă și controversată.
Filmul se concentrează pe viața tînărului Carl Jung, jucat de Michael Fassbender, și ilustrează relația cu maestrul său, Freud. Între cei doi intervine Sabina Spielrein, interpretată de Keira Knightley, o pacientă de 19 ani diagnosticată cu isterie. După un episod tulburător, în care femeia este adusă, în mijlocul unei crize, la clinica Burghölzli, Jung hotărăște să o trateze printr-o tehnică freudiană ce presupune o serie de discuții despre propriile-i trăiri. Această „metodă periculoasă” dezvăluie că Spielrein suferă de o maladie ce o face să găsească plăcere în perversiunile la care o supunea tatăl ei, în copilărie. Însă tratamentul ia o altă turnură cînd Jung decide să-i încurajeze Sabinei visul de a deveni psihiatru și cei doi se implică într-o relație care afectează, în timp, colaborarea dintre specialiști.
Michael Fassbender reușește să transmită frustrările profesionale și personale ale unui Jung adulter,
În interpretarea lui Viggo Mortensen, Sigmund Freud apare ca un personaj șarmant, persuasiv și atașat de teoriile sale, negînd interpretările ucenicului. Filmul, construit pe baza dialogurilor din scrisorile schimbate de Freud, Jung și Spielrein, are mult de cîștigat de pe urma jocului actoricesc al protagoniștilor, care își asumă rolurile dedicat dar firesc, lăsînd o autenticitate savuroasă să transpară din interpretarea lor. Mai mult, Keira Knightley își construiește personajul într-o manieră deosebit de plastică, exprimîndu-i psihoza prin mișcări convulsive și grimase înspăimîntătoare. Pe de altă parte, Michael Fassbender reușește să transmită frustrările profesionale și personale ale unui Jung adulter, care luptă cu sine pentru a se desprinde de credințele profesorului său, completînd, astfel, tripla fascinație a triunghiului intelectual.
Puțin narativ, dar cu o imagine curată și fluentă, „A Dangerous Method” este o contemplare asupra unui episod din istoria psihanalizei, într-o formă accesibilă. Mai puțin o biografie și mai mult o melodramă inspirată din realitate, pelicula ne plasează în mijlocul unor curiozități de culise în care implicarea unor nume precum Carl Jung și Sigmund Freud fac deliciul vizionării.
Adaugă un comentariu