Drumeție cu cronometru

Cu excepția producțiilor semnate de regizori ca Woody Allen, multe pe­licule de dragoste se mulțumesc cu un scenariu tipic, plictisitor și ușor de an­ti­cipat. „Seeking a Friend for the End of the World” („Caut prieten pentru sfîr­și­tul lumii”) este o comedie romanti­că previzibilă, însă spre deosebire de al­tele din specia sa, scenele siropoase sînt ușor de digerat, iar cele de comedie sînt jucate natural, datorită atrac­ției care se formează între cei doi protagoniști.

Povestea se învîrte în jurul lui Dodge, un funcționar de patruzeci de ani care, atunci cînd află că lumea se va sfîrși în două săptămîni, este părăsit de nevastă, de visele pentru viitor și în ace­lași timp, de scopul în viață. Dar nici vla­gă să și-o încheie prematur nu are, așa că începe să se plimbe anapoda printr-un oraș împărțit în cei asemenea lui și cei care au renunțat să-și mai facă griji pentru ziua de mîine. Asta pînă cînd intră în scenă Penny, o tînără de 28 de ani cu care, în urma cîtorva coinciden­țe, Dodge pleacă într-o călătorie pentru a-și trăi ultimele clipe cu cei dragi.

O producție asemănătoare ar fi co­media dramatică Elizabethtown, în care sînt prezente cam același teme și momente în scenariu. Călătoria cu o persoană străină, pe care ajungi să o cu­noști mai bine și în care să ai încredere oar­bă, un conflict vechi în familie și a­tot­prezenta senzație că termenul li­mi­tă se apropie rapid de zero. „Caut prie­ten pentru sfîrșitul lumii” se mai lovește de un obstacol, lăsînd impresia că toa­tă călătoria personajelor e de fapt inu­ti­lă, sfîrșitul fiind bătut în cuie. Însă toc­mai în acest voiaj constă farmecul filmu­lui.

Modul în care interacționează Dod­ge și Penny reprezintă principa­le­le mo­men­te de comedie. În dru­meția lor întîlnesc diferite caractere și si­tua­ții care sînt regizate suficient de bine în­cît să nu cadă în penibil. De la șoferul care ascunde un secret teribil, pînă la un restaurant, „Friendies”, de unde nu lip­sesc drogurile sau prieteniile „strîn­se”. Toată prima parte a peliculei este doar despre drum, lăsînd drama și SF-ul undeva pe bancheta din spate, ceea ce a fost o alegere bună din partea realizato­rilor. Abia în a doua jumătate coloana so­noră siropoasă, dar acceptabilă se re­marcă mai puternic, pentru a acompa­nia scenele de dramă și romanță.

Care, din nou, sînt ușor de digerat, căci pe tot parcursul derulării filmului spec­tatorii au urmărit o poveste sim­plă, a două personaje care nu caută de­cît o ultimă bucurie în viața lor cu dată de expirare.