Godzilla, un dinozaur bun de președinte

• Titlu: „Godzilla”
• Regizor: Gareth Edwards
• An: 2014
• Actori: Aaron Taylor-Johnson, Elizabeth Olsen, Bryan Cranston
• Gen: Acțiune,  SF

Godzilla nu e un film pentru toată lumea. Nu e un blockbuster tipic. Și nu pentru că are un fir narativ greu de pătruns sau pentru o com­ponentă psihologică profundă a per­so­na­jelor. Gozilla te plictisește. Sau nu. De­pin­de de mai mulți factori, de la starea pe care o ai la intrare în cinema pînă la oamenii care te-nsoțesc sau așteptări. Mie mi s-a părut un film reușit, de departe unul dintre cele mai legate, profunde și de interes „monster mo­vi­es”. L-aș echivala cu Pacific Rim ca am­ploare, deși povestea celui din urmă a fost o în­cercare originală și curajoasă de a pune bazele unei noi francize, pe cînd Godzilla e un „reboot”.

În primul rînd, trebuie observat că God­zi­lla e filmat excelent. De la decorul semi-apo­caliptic al dezastrului cauzat de monștri, pî­nă la cursivitatea și realismul animațiilor, nici nu îți dai seama că jumătate de film a fost făcut în studio și nu pe mare, folosind roboți uriași pe post de monștri. Mișcările sînt fluente, luptele dintre monștri sînt gîndite, iar, foarte bine, animalele preistorice se mușcă, se îm­ping, se lovesc cu coada și  încearcă să-și scoa­tă ochii. Pare natural, ar fi fost și stupid să vezi doi monștri începînd să-și care pumni. Filmul este însă construit în așteptarea luptei finale dintre Godzilla și cei doi monștri care vor să se împerecheze în mijlocul orașului San Francisco (unde există și o scenă dubioasă în care monștrii se sărută cu un focos nuclear între dinți). Însă tensiunea de pînă în mo­men­tul luptei este bine construită.

În al doilea rînd, însă, Godzilla nu are per­sonaje. Are actori foarte buni, mi se pare ri­si­pit aici Bryan Cranston, actorul principal din serialul Breaking Bad, dar nu are personaje de care să te poți atașa. Există un sentiment con­tinuu pe toată durata filmului că toată lumea are roluri episodice. De altfel, „plot“-ul în sine este subțirel. O centrală atomică, la care lucra Joe Brody (Bryan Cranston), e distrusă de o serie de cutremure neregulate, în urma cărora moare soția lui Brody. Gu­ver­nul din Tokyo le pune pe seama activităților seismice, izolează toată zona pretinzînd că ar fi radioactivă, iar Joe își petrece următorii zeci de ani încercînd să dovedească că nu o ca­lamitate a distrus centrala respectivă. Își tra­ge în această căutare și pe fiul său, Ford, care devine cumva personaj principal, firul na­ra­tiv purtîndu-l în aceleași locuri ca Godzilla. Pe scurt, sub centrala atomică creștea unul dintre monștrii, altul decît Godzilla, care se hrănea cu radiații, și după care, odată scăpat, Godzilla se ridică din străfundurile Ocea­nu­lui Pacific (nu se explică exact de ce) pentru a-l învinge.

Deși copilăresc, firul narativ devine ex­trem de personal. Treptat, simți că lupta mon­strului devine lupta ta, există proiectat un sentiment apocaliptic că dacă Godzilla dă greș, oamenii nu vor putea să lupte de unii singuri împotriva monștrilor. De departe unul dintre filmele din franciză în care simți că Godzilla contează, în care nu e doar un mons­tru rătăcit din străfundurile apelor pe care toată lumea încearcă să-l omoare. Doar să nu te plictisești pînă la secvențele în care filmul devine cu adevărat interesant.