În goana după identitate

Fă un stop cadru Niciun comentariu la În goana după identitate 10
În goana după identitate

După succesul extraordinar pe care l-a a­vut în 2012, ursulețul Ted (voce Seth Mac­Farlane) se întoarce pe marile ecrane cu o con­tinuare a comediei de succes. În cea de a doua parte, regizorul și totodată scenaristul Seth MacFarlane aduce în prim plan lup­ta cu legile americane făcîndu-ne să că­u­tăm un răspuns la întrebarea „Este sau nu Ted o persoană şi are el dreptul la o viaţă pre­cum cei din jur?”.

În S.U.A., Ted este vă­zut ca un simplu obiect și nu ca o ființă u­ma­nă conștientă de acțiunile sale, capabilă de emoții și sentimente, iar acest lucru iese la iveală cînd ursul de pluş încearcă să în­fi­e­ze un copil împreună cu noua sa soţie Tami-Lynn (Jessica Barth). Dacă pînă acum nu a interesat pe nimeni, Ted se trezește deodată cu toate conturile bancare închise, concediat, discriminat și cu căsătoria anu­la­tă, moment în care ursulețul împreună cu prietenul său din copilărie, John Bennett (Mark Wahlberg), pornesc într-o aventură pentru a demonstra că el nu este un simplu obiect.

Filmul ne-o mai aduce în prim plan și pe Amanda Seyfried care joacă rolul unei a­vo­cate începătoare numită Samantha Jackson. Dacă pînă acum Amanda ne-a o­biș­nuit în rolul de fată cuminte și sensibilă în filme precum „Red Riding Hood”, „Dear John” și „Letters to Juliet”, această pro­duc­ți­e o ilustrează în rolul de avocată zăpăcită, a­proape tot timpul drogată, dar care luptă cu dîrzenie pentru cazul celor doi.

„Ted 2” aduce același vocabular și glu­me necenzurate cu care ne-a obișnuit Mac Farlane în prima parte. Gesturile obscene și sce­nele explicite sînt aruncate pe ecran pen­tru cei care gustă și înțeleg umorul regizorului. Dar acestea sînt echilibrate ușor de jocul unor actori cu greutate precum Mor­gan Freeman, care îl interpretează pe avocatul pentru drepturile omului Patrick Meighan. Cînd îl întîlnește, Ted îi spune în glumă că „aş vrea să dorm pe un pat făcut din vocea ta”, lucru ce dovedește printr-un umor fin că producția a tras deja o carte cîştigătoare.

Filmul își adjudecă fără ezitare titlul de cea mai excentrică comedie a acestui an, dar pe lîngă toate acestea „Ted 2” aduce în plus și o fru­moa­să poveste de viață, o apo­lo­gie a prieteniei, dar şi o discuţie pe seama reticenţei cu care îi acceptăm pe cei diferiţi de noi.

Autor:

Beatrice Juravle

Redactor şi şef de departament la „Opinia studențească”, studentă în anul al III-lea la Catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top