În jugurile societății

Filmul lui Corneliu Po­rum­bo­iu, „Polițist, adjectiv”, ne duce în lumea li­niș­tită și lipsită de viață din periferia Vasluiului, într-o încercare mai mult sau mai puțin reușită de a re­crea atmos­fera unui film polițist prins în dra­ma lumii mondene. Sce­na­riul este presărat cu elemente amu­zante, însă fil­mul poate fi consi­derat mai de­gra­bă o dramă.

Una a ca­racterului uman, pus în fața unei de­cizii de o moralitate care pare să îi de­pășească pe cei din jur.

Viața polițistului, interpretat de Dra­goș Bucur, se împarte între sluj­bă, de dimineață pînă seară, și soția lui, nemulțumită că petrece din ce în ce mai puțin timp cu el. Rutina-i este în­­­călcată în momentul în care este tri­­­mis să-i urmărească pe niște tineri care fumează hașiș în pauzele de la școa­­lă. Pus în fața deciziei de a-i a­res­­ta, el apelează la morală în de­trimen­tul ordinelor șefilor săi și caută să afle cine este cu adevărat în spa­tele rețelei de distribuție.

Din cele 118 minute, dialogul apare în cel mult 30, existînd sec­ven­țe detaliate despre filajul lui Cristi. Mai mult, el este studiat „en de­taile” prin intermediul cadrelor lungi, fiind sur­prins în timp ce discută cu nevasta sau mănîncă. Ca­drele se repetă, iar unele elemente de fun­dal se întîlnesc în mai multe sce­ne.

Acestea sînt momentele care pot testa răbdarea unui cinefil obișnuit mai mult cu acțiunea propriu zisă, decît cu substratul pe care-l are. Pelicula reușește să prezinte so­cietatea românească, cu toate metehnele devenite deja parte a patrimoniului național. Este pre­zen­tată trans­formarea prin care trece un individ, în momentul în care în­cear­că să schim­be un sistem vechi și corupt. În fi­nal, acesta ajunge să fie asi­milat. Cei care vor merge să vadă filmul, vor trebui să renunțe la popcorn și la glumele „de moment”, spuse în sală. Să renunțe la prejudecăți și să nu-l confunde pe Dragoș Bucur cu ima­gi­nea consacrată a polițistului român.