Istoria României merită „Ursul de argint”

„Aferim!” este filmul care arată o Ro­mâ­ni­e care a fost ascunsă sub vălul actelor de vi­tejie ale voievozilor binecunoscuți sau de cru­zimea de care au dat dovadă. Niciodată la școală nu se vorbește elevilor, liceenilor des­pre această parte din istoria României. Des­pre o Românie în care pleava este con­sti­tu­ită de sclavi romi și în care boierul este cel care taie și spînzură capetele celor ne­cre­din­cioși.

Radu Jude, regizor și scenarist, a realizat un film care arată frumusețea țării noastre din secolul al XIX–lea prin care zapciul Con­standin, jucat de actorul ieșean Teodor Corman, și fiul său Ioniță, interpretat de Mi­hai Comănoiu, au primit sarcina de a prinde un sclav rom care a fugit de la curtea unui bo­ier. Sclavul Carfin, după ce este găsit, este că­rat spre moșia stăpînului său pentru a fi pe­depsit. Acțiunea se desfășoară în Munții Mă­cinului din Dobrogea, cu mici ieșiri în Giurgiu, iar în timp ce cele trei pesonaje merg zi și noapte călare, romul își spune po­ves­tea de viață plină de călătorii în Franța, însă asta nu l-a făcut să nu păcătuiască cu ne­vasta boierului.

Filmul premiat laFestivalul de la Berlin cu „Ur­sul de Argint” pentru regie a rulat pentu pri­ma dată în România pe 16 martie. Far­me­cul filmului „Aferim!” îl constituie faptul că di­namismul este dat de certuri și îmbulzeli ti­pic țigănești și că Radu Jude nu s-a folosit de cadre detaliate pentru a spune povestea. Ca­dre lungi care lasă personajele să intre și să iasă din imagine arată peisaje pe care regizorul le-a căutat îndelung și cu ajutorul acestora frumusețea arhaică a Romîniei iese dis­cret la iveală. Camera surprinde așe­ză­min­te de romi în care corturile sînt fragile, dar ca­re ascund în ele secrete care se protejează u­nul pe celălalt. În România din 1835 casele din lut aparțineau doar boierilor, atunci trebu­ia să te uzi din cap pînă la picioare pentru a pu­tea trece un rîu pentru că podurile erau foarte rare, iar versurile care însoțeau flautul e­rau despre supărare și despre preoții care fă­ceau legea în sat.

Arhaicul este adus în față și prin dis­cu­ți­i­le și cuvintele pe care le folosesc persona­je­le. Fără rețineri și ascunzișuri oamenii vor­besc despre lucruri care se considerau pe a­tunci rușinoase și anume relațiile sexuale. A­dul­terul este considerat o crimă, iar condiția în societate a femeii care greșește este a­proa­pe la fel de umilă ca a unui sclav, in­di­fe­rent din ce familie se trage. „Aferim!” ne des­chide ochii și ne arată lucruri foarte rar vorbite între români și mai ales în România.