Justiție după gratii

În ultimii ani, mai multe produc­ții clasice au fost refăcute, ambalate în car­case reciclate, și apoi redistri­bu­ite în cinematografele din lume pen­tru a pu­tea fi revăzute într-un 3D ca­re îți dă uneori migrene. Filmele, pe lîn­gă faptul că nu erau necesare, au pi­­cat și în capcana de a folosi clișee, fă­cînd originalul să pa­ră mai slab. În­să, în cazul lui Dredd, sce­nariștii au văzut unde a greșit predecesorul lor, Judge Dredd, și au încercat să as­tupe din golurile lăsate de acesta cu cî­teva idei proaspete.

Filmul are o poveste simplă, dar tot intră în categoria producțiilor con­­si­de­rate „clasice”, precum Ram­bo, în care gloanțele sînt mai carismatice de­cît personajele. Într-un vii­tor apo­ca­lip­tic, distrus de un război nu­clear, oa­me­nii nu au îmbrăcat pri­mele piei de animale găsite, ci s-au u­nit și au în­cer­cat să reconstruiască ci­vilizația. Ast­fel, 800 de milioane de cetățeni au ajuns să trăiască în Me­ga-Orașul 1, unde cri­ma, furtul și purtarea ne­cu­viin­cioa­să devin sluj­be tot mai po­pu­lare. Singura soluție gă­sită la a­cea­s­tă problemă a fost să le ofere for­țelor de ordine pute­rea de a judeca și da sen­tințe la locul faptei, fără proces.

Karl Urban poartă casca unui astfel de magistrat, Judge Dredd, ca­re primește misiunea de a evalua pe te­ren un începător, pe Anderson (O­li­via Thirlby). Cei doi răspund la ceea ce pare a fi un apel obișnuit, dar din greșeală dau peste bîrlogul unui șef de mafioți, care le blochează ie­șirea din clădirea pe care o conduce cu for­ță. Ast­fel, într-un „mega apar­ta­ment” în care trăiesc 75 de mii de oa­meni, cele două forțe pornesc un ade­vărat război, Dredd și Anderson în­cer­cînd să supravie­țu­ias­că ata­cu­rilor in­ter­mi­nabile ale rău­fă­cătorilor. Pe lîngă asta, cei doi sînt nevoiți să învețe cum să lucreze ca o echipă, avînd fiecare o viziune distinctă asupra legii.

Premisa peliculei seamănă foarte mult cu cea a producției din 2011, The Raid, de la șeful mafiot, clă­direa în­chisă, pînă la nenumăratele țin­te miș­cătoare pentru protagoniști. Sea­mănă un pic cam mult, dar Dredd 3D își me­rită locul în cinematografe, căci în ce­le 95 de minute ale sale nu plictisește. Scenele de acțiune sînt clișeistice, dar tot reușesc să te țină în priză iar lipsa de un strop de umanitate a răufă­că­to­rilor devine un deliciu cînd aceștia sînt învinși în felurite moduri.