Lecții de evadare

Fă un stop cadru Niciun comentariu la Lecții de evadare 42
Lecții de evadare

Deși la prima vedere filmul „Escape room” pare a fi ceva interesant, pe parcursul celor 100 de minute în care acțiunea se desfășoară rapid, trecînd de la un subiect la altul fără a exploata în detaliu niciunul dintre ele, îți dai seama că nu este altceva decît o altă peliculă thriller pentru adolescenți care nu aduce mai nimic nou. Foarte asemănător cu ceea ce au făcut regizorii Henry Joost și Ariel Schulman în „Nerve”, „Escape room” transformă experiența a ceva ce ar trebui să fie un simplu joc într-o cursă pe care o cîștigă ultimul rămas în viață.

Conceptul de escape room, pe de altă parte, se referă la un fenomen destul de popular în multe părți ale lumii, fenomen care a luat amploare și în România în ultimii cîțiva ani. Acesta presupune ca cei care participă la joc să fie încuiați într-o cameră ca mai apoi să găsească niște indicii menite să-i ajute să iasă, în 60 de minute, din acea încăpere. Aceasta este premisa de la care pleacă și filmul regizat de Adam Robitel însă, pe parcurs cei șase protagoniști ajung să-și dea seama că toate lucrurile la care sînt supuși nu fac parte dintr-un joc inocent.

Chiar dacă premisa de la care pornește îți poate da de gîndit, realizezi rapid că ideea a mai fost exploatată în foarte multe producții cinematografice și că regizorul nu vine neapărat cu ceva nou, bazîndu-se pe clasicul mod de a trata astfel de subiecte, adică nu cîștigă nici personajele pozitive însă nici nu pierd în vreun fel personajele negative. Cu un scenariu mai bun, pelicula ar fi putut fi un bun exercițiu pentru public, punîndu-le la îndoială încrederea și perspicacitatea așa cum s-a întîmplat în „The Game”, făcîndu-i să se întrebe dacă ceea ce arată ca fiind amenințător este într-adevăr așa sau pur și simplu face parte din spectacol.

Robitel s-a eschivat însă și a grăbit (sau cel puțin așa pare) acțiunea filmului, făcîndu-l – încă de la moartea primului personaj – pe urmăritor să-și dea seama că va urma un șir de decese care va culmina cu un singur învingător. Singurele lucruri care reușesc să mai salveze cumva pelicula sînt modurile inedite în care este demonstrat că spațiul cu care sîntem obișnuiți se poate transforma în ceva letal.

Sursa foto: bloody-disgusting.com

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top