Libertatea înrobită pe plantație

America, patria democrației, pare a vrea să-și spele păcatele trecutului prin interme­di­ul filmului „12 Years a Slave” (n.r: 12 ani de sclavie). Pelicula este inspirată dintr-o po­ves­te reală și urmărește pașii pe care un băr­bat de culoare îi face pentru a supra­vie­țui, negîndu-și astfel propria libertate. Acțiunea se petrece înainte de izbucnirea Războiului Civil din Statele Unite, iar Solomon Northup (Chiwetel Ejiofor), un negru liber, este răpit și vîndut ca sclav. Cartea după care s-a inspirat filmul, „Memoriile lui Solomon Norhup”, a mai avut o adaptare cinematografică în 1984, însă nu a avut parte de același succes ca pelicula actuală.  „12 Years a Slave” a primit șapte nominalizări la Globul de aur și zece la premiile BAFTA.

Filmul surprinde momente de cruzime excesivă, scoate în prim plan modul în care sclavii erau tratați, dar încearcă să evi­den­ție­ze mai ales dorința lui Solomon de a-și păstra in­tacte conștiința și demnitatea. Personajul prin­cipal este urmărit, după cum spune și ti­t­lul filmului, pe parcursul a 12 ani. El trece de la răzvrătire la autoconservare, de la ata­șa­men­tul și recunoștința față de stăpîni pînă la ura și neîncrederea față de aceștia.

Acțiunea îl are ca personaj principal pe Solomon Northup, un negru liber care este răpit și vîndut ca sclav.

Totuși Solomon nu încetează să-și păs­tre­ze speranța vie, chiar dacă i s-a furat întreaga viață de pînă atunci, a fost lipsit pînă și de nu­mele său și a fost nevoit să-și plece capul și să întoarcă privirea de la suferința și vio­len­țe­le pe care le îndurau semenii săi. Învață să-și pună în frîu și inteligența, minte atunci cînd este întrebat dacă știe să citească, pentru a nu-și atrage ura stăpînilor care cred că „scla­vii trebuie să muncească, nu să citească”.

Chiar dacă filmul este regizat de Steve McQueen, un american de culoare, pelicula re­­­u­șește să redea modul în care scla­vii erau tra­tați, fără încercări forțate de a e­mo­țio­na. Tra­ge­dia acestora este prezentată cum­pă­tat, în doze mici, dar care, încet dar sigur, a­se­­meni unei picături chinezești, reușește să emo­­­ționeze.

Filmul are meritul unui joc actoricesc bun și al unei regii care nu încearcă să-ți arate totul din prima. Cu toate acestea, pe toată du­rata fil­mului, ai impresia că aceeași po­ves­te ai mai citit-o sau vizionat-o în altă parte. Pe­li­cula mi­zează pe aceleași lucruri, violența și u­mi­lin­ța cu care erau tratați sclavii, abordate de nenumărate ori în ecranizări ori romane. Însă, chiar dacă acestui film pare a-i lipsi ori­gi­nalitatea poveștii, maniera în care este spusă și jocul actoricesc merită pe deplin drumul pînă la cinematograf.

Andrei MIHAI