Mama vitregă nu aduce doar mere otrăvite
Fă un stop cadru 8 aprilie 2019 Niciun comentariu la Mama vitregă nu aduce doar mere otrăvite 34
„Închide” (Close) este un fim de acțiune lansat pe 18 ianuarie 2019 de Netflix. În regia lui Vicky Jewson, o femeie care a cîștigat în 2006, la categoria de „Arts, Media and Culture”, premiul „Woman of the Future” pentru pelicula „Lady Godiva”, filmul „Close” urmărește povestea lui Sam, jucată de actrița Noomi Repace. Aceasta apare pe ecran încă din primele minute, atunci cînd reușește să salveze doi jurnaliști de atacul unor insurgenți locali. Acțiunea se mută însă rapid asupra poveștii lui Zoe, o adolescentă care moștenește, după moartea tatălui ei, o companie cu contracte de miliarde de dolari.
Mama vitregă a adolescentei, Rima, nu este încîntată de faptul că moștenirea a ajuns pe mîinile lui Zoe, așa că nu scapă niciun moment pentru a-și arăta ura față de ea. Încearcă însă să îi tempereze comportamentul adolescentin al fiicei ei, așa că o angajează pe Sam să fie gardă de corp pentru Zoe. Un alt motiv pentru care mama vitregă a ales-o pe Sam este și faptul că tînăra avea obiceiul să sfîrșească în pat cu toate gărzile de corp pe care le-a avut pînă atunci.
Sam ajunge împreună cu Zoe într-o casă fortificată din Maroc, acolo unde adolescenta își petrecea majoritatea timpului. După puțin timp Sam află de la mama vitregă a fetei că i s-a încheiat contractul, dar la insistențele adolescentei mai rămîne alături de aceasta încă o noapte. Decizie care i-a salvat viața lui Zoe un grup de polițiști corupți reșesc să ucidă paznicii casei și încearcă să o răpească pe adolescentă. Suspecta principală din spatele acestui atac este mama vitregă, însă cele două eroine, Sam și Zoe, află că încercarea de răpire ar putea veni și din partea unei companii rivale, ambele fiind în lupta pentru un contract de cîteva miliarde de dolari pentru un zăcămînt de fosfat.
Pelicula „Close”, deși pare un film de acțiune clasic, în care eroul sau eroina principală reușește mereu să depășească situații limită chiar și atunci cînd este depășit sau depășită numeric, încearcă totuși să sugereze și faptul că femeile pot fi puternice și se pot descurca la fel de bine ca bărbații sau poate chiar mai bine.
Text scris de Andreea TIMOFTICIUC
Adaugă un comentariu