Marele oraș și pastila albastră
Fă un stop cadru 2 noiembrie 2010 Niciun comentariu la Marele oraș și pastila albastră 2Continuarea continuării serialului Sex and the city a lăsat dezamăgită pe toată lumea. Criticii au scuipat cu foc, consumatorii de rînd n-au înțeles nimic, decît că le-a trecut prin față un amestec violent de culori și mărci, iar fanii filmului au stors o lacrimă, văzînd că tot botoxul din lume nu poate să ascundă adevărul: fetele au îmbătrînit.
Astfel, în a doua parte a lungmetrajului tradus în română ca Totul despre sex, se schimbă ambele componente ale problemei. „Fetele” nu mai sînt atît de sexy, iar orașul se mută în deșert, cu tot glamourul Patriciei Field, cea care crede că cea mai potrivită încălțăminte pentru a călări o cămilă este o pereche de pantofi cu toc cui.
Astfel, Charlotte va avea șansa să nu mai audă țipetele copiilor săi pentru ceva timp, Miranda va fi mai puțin presată de problemele de la serviciu, dublate de cele din familie, iar Samantha își va găsi, desigur, un iubit fierbinte ca soarele deșertului. Carrie îl lasă acasă pe cel care i-a devenit soț acum doi ani, eternul Mr. Big. Nu o face cu prea multe regrete, pentru că se pare că viața conjugală nu este tocmai cea mai plăcută „meserie” pentru Carrie și Big. Cei doi sînt tot mai apăsați de nimicurile cotidiene, care le transformă viața „sclipitoare” într-una în care televizorul devine membru de bază al familiei. Așa că Doamna Preston acceptă invitația prietenelor ei. Iar în Abu Dhabi, pe lîngă pantofii de douăzeci de dolari, Carrie are parte de o altă surpriză: îl întîlnește pe Aidan, fostul său iubit.
Atmosfera orientală și parfumul mirodeniilor îi fac pe cei doi să ajungă un pic mai departe decît ar permite legea din Emiratele Arabe Unite. Povestea însă se termină cu bine, cum îi șade bine oricărei creații cinematografice menite să aducă profit. Chiar dacă este mai prost decît primul film, intriga este destul de facilă, iar glamourul necesită neapărat diluare cu un film bun, alb-negru, nu vă grăbiți să dați de toți pereții cu manualul de căpătîi al tuturor femeilor îndrăgostite de modă. Pentru că nimeni nu și-a propus să ia un Oscar cu Sex and the City 2. Autorii oferă o pastilă celor care au urmărit cu mult drag serialul, atît. Nimeni n-a vrut să transforme un serial cu umor și inteligență într-o capodoperă de colecție.
Anastasia CONDRUC
Adaugă un comentariu