Niciun film nu bate jocul
Fă un stop cadru 16 ianuarie 2017 Niciun comentariu la Niciun film nu bate jocul 34În ultimul timp au apărut tot mai multe filme adaptate după jocuri video. Anul trecut am avut parte, de exemplu, de Warcraft și Angry Birds, alături de care putem aminti chiar și Need for Speed sau seria de flime Resident Evil. Problema este aceea că, indiferent de bugetul alocat, aceste filme reușesc foarte rar să mulțumească spectatorii, unele dintre ele stîrnind numeroase critici. Pe de altă parte, aceștia vor atrage întotdeauna atenția asupra faptului că filmele nu sînt fidele jocurilor pe care se bazează și vor critica tot ce este schimbat.
Acțiunea filmului Assassin’s Creed, apărut în cinematografe recent, se bazează pe povestea din seria de jocuri cu același nume realizate de Ubisoft. Nu sînt prezentate aceleași întîmplări, precum aventurile prin care trec Altair sau Ezio, ci sînt aduse în prim plan personaje noi, fapt ce permite dezvoltarea liberă a poveștilor, fără să se încurce una pe cealaltă.
La fel ca personajul principal al primelor jocuri, Callum Lynch descoperă, cu ajutorul instituției Abstergo, că este descendentul direct al unui asasin, anume Aguilar, care a trăit în perioada inchiziției spaniole. Prin intermediul unei mașinării, Callum poate accesa amintirile strămoșului său și se trezește astfel în mijlocul războiului dintre templieri și asasini, ambele părți fiind în căutarea mărului din Eden, despre care se spune că ar putea fi folosit la subjugarea liberului arbitru.
Acțiunea alternează constant între zilele noastre, unde Callum află de existența războiului dintre templieri și asasini, cu perioada inchiziției spaniole, cele două planuri reușind să se completeze reciproc. Astfel, în timp ce scenele din prezent par a fi uneori prea lente, cele din trecut sînt pline de acțiune. În plus, sînt scoase cu succes în evidență armele folosite, modul în care acționează, dar și mișcările de parkour folosite de asasini.
De asemenea, efectele vizuale atrag uneori atenția de la lipsa de detalii în ce privește povestea din Spania: aflăm destul de puține despre viața lui Aguilar sau a partenerei sale.
Firul narativ simplu permite, chiar și celor care nu au avut tangențe cu jocurile, să urmărească și să înțeleagă filmul. Astfel, toate elementele cheie ce definesc povestea inițială, chiar dacă schimbate pe alocuri, sînt prezentate destul de clar, iar sfîrșitul este deschis, lăsînd loc pentru o continuare a filmului care, chiar dacă nu este o capodoperă, te introduce cu succes în lumea jocurilor pe PC.
Text de Andrei POPESCU
Adaugă un comentariu