Oz în țara încurcăturilor

Fă un stop cadru Niciun comentariu la Oz în țara încurcăturilor 1

Într-o lume în care oamenii se îm­ple­t­i­cesc grăbiți în cenușiul monoton al fiecărei zile, filmul recent lansat al regizorului Sam Raimi, „Oz: The Great and Powerful” („Grozavul și puternicul Oz”) debutează în perfectă concordanță, în variantă alb-negru. Cum însă regizorul și-a pus amprenta pe serii precum „Hercule”, „Xena, Prințesa Războinică” sau „Omul Păian­jen”,­ era de așteptat ca noua peliculă a acestuia să prindă viață pe parcurs.

„I don’t wanna be a good man, I wanna be a great man” („Nu vreau să fiu un om bun, ci unul măreț”) sînt cu­vintele lui Oscar Diggs (James Fran­co), un magician de circ din Kansas, autointitulat „Marele și puternicul Oz”. Este alungat din oraș, luat prin surprin­dere de o tornadă pe cînd se afla în­tr-un balon cu aer cald și izbit cu vi­olență pe tărîmul magic Oz. Primele fire fanteziste ale poveștii încep a prin­de contur odată cu sosirea în Oz, pe­licula fiind redată mai de­parte în versiunea color. La contactul cu locu­itorii și vrăjitoarele de pe pă­mîntul cu iz de po­veste, Oz este surprins să des­copere că aceștia îl consi­deră cel îndrep­tățit să le fie rege, coincidența dintre nu­­mele său și ținutul lor nefiind una întîmplătoare. Pentru ca profeția să se împlinească și pentru a intra în posesia averilor colo­sale Oz nu are de făcut decît un singur lucru: să scape oamenii în mi­ni­atură, fetițele de porțelan sau anima­lele fermecate de vrăjitoarele rele.

Nici asemănarea dintre numele fil­­mului și titlul romanului lui Frank Baum, „Vrăjitorul din Oz”, nu este o simplă coincidență, producția cinema­tografică marca Disney situînd actori precum James Franco și Mila Kunis pe ițe de poveste vechi de peste o sută de ani. Tornada ce îi poartă pe eroi pe tărîmuri magice, Orașul Smaraldelor, vrăjitoarele, personajele de paie, maimu­țe­le înaripate și mai pre­sus de toate su­poziția că vrăjitorul Oz este un șarlatan sînt elementele centrale pe care se îmbină atît acțiunea filmului, cît și cea a romanului scris în 1900.

Cunoscîndu-l din rolul Pălărierului Nebun din „Alice în Țara Minunilor”, film de animație în care Johnny Depp a reușit să se desprindă de decorul de poveste prin talentul actoricesc, am pu­tea crede că la fel ar fi putut face și în noua producție lui Saimi, care se distinge doar prin peisajele create. Sce­na­riul alunecă înspre banalitate, con­flictul clasic dintre bine și rău fiind punctat de răsturnări de situație ușor previzi­bile. Povestea se creează însă pe un joc psihologic constituit din di­le­mele protagonistului, care, de­și crede că îi pă­călește pe toți din jur, nu face de­cît să se amăgească pe sine însuși.

Autor:

Ana Sipoș

Redactor Opinia studențească, student în anul al II-lea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top