Pilda fetiței rătăcite

Pentru Jenny, o elevă mai in­te­li­gentă decît mediul în care se află, locul perfect este Parisul, unde poa­te să se distreze în voie. Abia așteap­tă să scape de școală, de oră­șelul de provincie și de presiunile părinților care o „împing” din răs­pu­teri spre Oxford. În Marea Bri­­tanie a anilor ’60, cenușie și deru­tată, în care încep să apară primele semne de dezgheț mintal, Jenny este prinsă în monotonia co­ti­di­a­nului și visează să „ajungă la facultate, să citească ce cărți vrea și să poarte doar negru”. Iar părinții fe­tei, o familie mediocră de brita­nici conservatori, sînt înspăi­mîn­­­­tați de ideile „anarhiste” ale fetei.

Visul îi vine pe patru roți, lu­înd chipul unui bărbat matur, asigu­­rat și, ceea ce este cel mai important pentru Jenny, David poate să o scoată din uniformitatea în care este împotmolită.

Momentul întîl­ni­rii dintre cei doi, cînd el o sal­vează cu tot cu violoncel de răz­vră­tirea unei ploi torențiale, este înce­putul unei po­vești prea frumoase ca să dureze. David o cuce­rește pe Jenny din prima se­cun­dă, iar pe părinții acestei dintr-a doua.

Într-un final, o duce și pînă la Pa­ris, unde Jenny se îndrăgosteșe de­fi­ni­tiv de noua sa viață și de bărbatul ca­re i-o oferă.

Povestea este regizată irepro­șa­bil de Lone Scherfig, fiind inspirată din romanul lui Nick Hornby. Pe lîngă aceasta, lista actorilor este des­tul de grea, conținînd nume ca Alfred Molina (tatăl lui Jenny), Peter Sarsgard (David), talentata Emma Thompson (directoarea de fier a liceului) și chiar Tori Amos, într-o apariție mai mult decît senzuală.

Dar cea mai impresionantă es­te prestația lui Carey Mulligan, o Audrey Hepburn a prezentului, care reușește să uimească prin na­tu­­ralețe și, foarte important pentru actrițele tinere, nu exagerează nici o secundă. 

Doar ideea filmului ar putea stîrni semne de întrebare printre cinefili, „Fetelor, țineți-vă de școa­lă!” e un mesaj pe care-l tot auzim din anii ’50.

Anastasia CONDRUC