Renașterea lui Churchill

„Darkest Hour” vorbește, în timp ce Al Doi­lea Război Mondial stă pe cale să iz­buc­neas­că, despre sacrificiile și deciziile ce pot schim­ba într-un timp scurt soarta unei na­țiu­ni. Pelicula este conceptul lui Joe Wright, re­gizorul cunoscut pentru filmele de succes – „Mîndrie și prejudecată”, „Atonement” și „An­na Karenina”. „Darkest Hour” recre­ea­ză cu fi­de­litate perioada anilor dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Costumele, per­so­najele, limbajul și atmosfera evidențiază ten­siunea care există în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în clipele în care Londra era atacată și refuza să semneze un ar­mistițiu. „We shall go on to the end, we shall fight on the seas and oceans (…) we shall fight on the beaches, we shall fight in the fields and in the streets, we shall fight in the hills; we shall never surrender.” (n.red. Vom mer­ge pînă la capăt, vom lupta pe mări și pe o­cea­ne (…) vom lupta pe plaje, vom lupta în cîmpuri și în străzi, vom lupta pe dealuri; nu ne vom preda niciodată.)

Povestea este spusă integral din perspec­tiva lui Winston Churchill, încă dinainte ca acesta să fie ales premier al Marii Britanii. Criticii au apreciat în special prestația lui Gary Oldman, care a reușit să dea viață unui Win­ston Churchill considerat a fi cu adevărat au­tentic, în încercarea sa de a deveni primul mi­nistru al Marii Britanii, imediat după abdica­rea lui Neville Chamberlain. Avînd sus­ți­ne­rea opoziției, Winston Churchill este numit în funcție, cu toate că limbajul său dur, discur­surile tranșante, dar și eșecurile pe care le-a avut pe scena politică i-au conturat o imagi­ne superficială și era considerat nepotrivit pen­tru a conduce destinele țării în vreme de război.

La începutul filmului, Winston Chur­chill pare un personaj greu de digerat de cei din anturajul său, lucru care se schimbă în mo­men­tul în care acesta devine prim-ministru și își asumă cele mai grele decizii nu doar pen­tru viitorul țării sale, cît și pentru cel al Eu­ro­pei. În a doua jumătate a peliculei, Chur­chill devine piesa de start a unui joc de domino. Odată început, se sfîrșește cu același scop pro­pus inițial, să răzbească în urma conflictelor armate și să înfrunte armata lui Hitler care își propunea să transforme întreaga Europă în imperiul său.

Unele dintre cele mai puternice sec­ven­țe ale filmului prezintă negocierile intense pur­tate de premierul britanic cu inamicii, acesta invocînd sacrificiul și iubirea față de țară pentru a justifica deciziile grele luate pentru a servi cu adevărat intereselor poporului. Îm­pins de forțele din exterior, cît și din interio­rul țării, să predea Germaniei țara, Chur­chill coboară în metrou unde vorbește cu londo­ne­zii de rînd care îi cer să-și apere țara, in­di­fe­rent de consecințele sau dacă războiul va fi cîș­ti­gat sau pierdut în final. Această scenă dă naș­te­re discursului politic cu care Winston Chur­chill a rămas în istorie, care a renăscut mîndria și pa­triotismul unei națiuni în vreme de cumpănă.

„Succesul nu este final, eșecul este fatal, con­tează curajul de a continua”, sînt vorbe­le lui Churchill, plasate pe fundalul Camerii Co­munelor în care flutură zeci de batiste al­be a aprobare și speranță în „cele mai în­tu­ne­ca­te ore” ale Marii Britanii.

Text de Diana MIHALAȘ