Soarele lui Puiu n-a răsărit
Fă un stop cadru 2 iunie 2011 Niciun comentariu la Soarele lui Puiu n-a răsărit 1Deși a apărut în 2010 și a făcut înconjurul festivalurilor de film de pe tot globul, la Iași „Aurora” nu a ajuns decît primăvara asta, cînd pereții cinematografului Victoria încă erau îmbrăcați în brumă. Nu putea exista un decor mai potrivit pentru o peliculă care transformă realitatea într-un fetiș. Cele trei ore s-au scurs greu, înghețat.
S-au scris sute de cronici despre „Aurora”, atît în străinătate, cît și în țară, unde fiecare mișcare regizorală a fost disecată mai ceva ca revoluția de la ’89. Pentru spectatori, filmul rămîne prins între cele patru laturi ale ecranului imens.
Prima scenă se desfășoară în bucătărie, unul dintre locurile-etichetă ale lui Cristi Puiu, iar personajele poartă rar discuții cotidiene. Viorel, personajul central, este un tip mediocru care se plimbă prin oraș timp de trei ore. Mai aflăm pe parcurs că e divorțat, are o fiică și o amantă – un portret un pic prea facil pentru o poveste care se vrea tulburătoare. Personajul „vorbește” mai mult prin inexpresivitatea sa, decît prin replici sau prin stări jucate. În unele scene, expresia personajului este tîmpă, iar în momentul în care-și proptește arma sub bărbie, pe față nu-i tremură nici un mușchi. Relația lui Viorel cu părinții lui (posibil adoptivi) încearcă să dezvăluie un morman de complexe adînc înăbușite în mintea lui. Scenele culminante sînt cele în care Viorel împușcă două persoane, iar finalul îl surprinde în secția de poliție în care ajunge benevol, pentru a-și mărturisi crima. Cei doi polițiști crează o atmosferă aproape de comedie clasică, o încercare de a arăta încă o dată cum stau lucrurile în România.
În fine, pelicula n-a făcut mari furori și asta ar fi o problemă. Lui Cristi Puiu i-au fost aduse mai multe reproșuri și foarte puține n-au fost justificate. De exemplu, titlul care nu-și găsește nici o explicație, măcar tangențială pe parcursul celor trei ore. Chiar și referitor la casting, lui Puiu nu-i este imputat faptul că a jucat rolul principal, ci mai degrabă motivul pentru care a făcut-o: „n-am găsit pe nimeni mai potrivit”. Apoi, s-a mai spus că filmul e prea lung ca să merite așteptarea. Și Puiu a recunoscut-o: „vă previn că e un film lung și plictisitor și nu mă supăr dacă plecați”. Dar, dacă filmul e făcut pentru public restrîns, în săli de 20-30 de persoane, de ce să-l aduci în fața unui public de ordinul sutelor și să spui că „filmul ăsta nu-i pentru mase”?
Anastasia CONDRUC
Adaugă un comentariu