Un weekend în inima rasismului

„Get Out” (2017), debutul regizoral al lui Jordan Peele, este o gură proaspătă de aer pentru horror, un gen care de obicei plic­ti­seș­te prin platitudine și banalități, cînd nu re­curge la jump scares ieftine. Proaspătul re­gizor, cunoscut mai ales pentru proiectul de sketch-uri de comedie Key & Peele (2012 – 2015), reușește în 104 minute de horror / mister / thriller să readucă în atenția publi­cu­lui problema rasismului, pe care a tratat-o iar și iar alături de Keegan-Michael Key în bu­căți de comedie. Diferă abordarea, desigur, trecînd de la umor la psihologic și groază.

Chris Washington, jucat de Daniel Ka­lu­uya, merge un weekend în vizită la pă­rin­ții prietenei, la o vilă retrasă, undeva în pă­du­re. Și aici se oprește clișeul horror și în­ce­pe ge­ni­ul lui Peele în a construi povestea, do­zînd cu precizie misterul și suspansul introduse în firul narativ. Spre deosebire de alte pro­duc­ții care vorbesc despre rasism abordîndu-i as­pec­tele vizibile, de suprafață, filmul lui Jordan Peele tratează mai degrabă detaliile mă­run­te, de zi cu zi, aproape inobservabile pentru un neinițiat; aluziile, nu­an­țele în limbaj, apre­cierea fals-sarcastică a al­bi­lor față de negri și trecerea de la white guilt la ură de rasă.

Deși nu aduce actori hiper-cunoscuți, si­nergia care se creează între personaje func­țio­nează cum nu se putea mai bine. Pru­den­ța lui Daniel Kaluuya, răceala prietenei (Allison Williams), prietenia simulată a tatălui (Brad­ley Whitford) și calitatea de a fi repugnant a fratelui (Caleb Landry Jones) se întîlnesc exact unde trebuie în creuzetul social-psihologic al lui Jordan Peele. Mi-a plăcut de a­se­me­nea să-l revăd și pe Lakeith Stanfield, pe care mulți și-l vor aminti din serialul At­lan­ta al lui Da­ni­el Glover, chiar și doar preț de cîteva scene scurte.

Filmul e presărat cu indicii ascunse și așa-nu­mitele Easter Eggs, trimiteri sau subtile ple­căciuni către alte pelicule, concepte sau idei relevante într-un fel sau altul pentru su­biect. Fanii Kubrick ar putea prinde și vreo două referințe la The Shining pe acolo.

Pînă aproape de final, acțiunea avan­sea­ză foarte lent, lăsînd spectatorul să fiarbă de ne­dumerire și ca totul să culmineze cu un climax brusc și violent. Peele e amuzant chiar și cînd nu-și propune, accente de umor fiind prezente de-a lungul întregului film.

„Get Out” poate fi văzut și ca film lejer, de duminică după-amiază, însă e mult mai mult decît atît, o radiografie a rasismului sub­til din societatea americană, cel adesea trecut cu vederea.